„Cruciadă imobiliară” la Agapia

default

Dimensiune font:

| 30-07-2013 06:40

* zeci de familii din comuna nemţeană Agapia riscă să fie evacuate din propriile case în urma unor acţiuni în instanţă înaintate de Mănăstirea Agapia * scandalul funciar din comuna Agapia a ajuns pe rolul a cel puţin 30 de instanţe din ţară, precum şi în atenţia premierului Victor Ponta

Sătenii din Agapia sunt martorii involuntari ai unei „cruciade imobiliare” demarate de Mănăstirea Agapia. În ultimii şapte ani, lăcaşul de cult a promovat zeci de acţiuni în instanţă pentru a-şi mări averea imobiliară, cel puţin 46 de familii fiind în pericol de a-şi pierde casele întrucât mănăstirea susţine că terenul de sub proprietăţile acestora îi aparţine.

O hotărâre judecătorească din 2002 a băgat spaima în localnici

În luna octombrie 2002, Judecătoria Tîrgu Neamţ a emis o decizie prin care a dat în proprietatea Mănăstirii Agapia o suprafaţă de 49 hectare. Abia doi ani mai târziu, instituţia bisericească angajează o firmă, Topoprest SRL, pentru a efectua şi măsurătorile aferente, în condiţiile în care decizia judecătorilor nemţeni a rămas definitivă pentru că nimeni nu a atacat-o la o instanţă superioară. „Suprafaţa totală de teren rezultată în urma măsurătorilor pentru mănăstirea Agapia este de 232.344 mp. Au rezultat în minus faţă de sentinţa civilă 257.656 mp reprezentând drum judeţean, drum comunal, pârâul Agapia, titluri de proprietate eliberate, contracte de vânzare-cumpărare emise şi fond forestier”, se arată în memoriul tehnic întocmit în aprilie 2004. Sătenii din Agapia susţin că au aflat de decizia din 2002 abia în anul 2007, după ce unii dintre aceştia au vrut să aducă îmbunătăţiri spaţiului locativ şi au solicitat în acest sens diverse acte de autorizare de la primărie. „Eu m-am dus să cer un certificat de urbanism pentru a repara acoperişul la casă. Am aflat că terenul de sub locuinţa mea îl revendică mănăstirea şi, mai mult, există şi hotărâre judecătorească”, a declarat Cristian Rînja, inginer constructor ieşit la pensie, unul dintre sătenii afectaţi de „cruciada” Agapiei.

Un alt sătean a vrut să-şi facă o parcare şi s-a lovit de acelaşi răspuns de la primărie. „Oamenii din zonă nu au ştiut de acţiunea din 2002, nu a făcut nimeni recurs, iar decizia a rămas definitivă”, a mai spus Rînja.

Guvernul dă dreptate proprietarilor de teren

Pentru a contracara acţiunile făcute de Mănăstirea Agapia, prin care aceasta cere anularea titlurilor de proprietate, localnicii s-au unit într-o organizaţie neguvernamentală, „Agapia 2002”. Asociaţia a făcut un memoriu inclusiv către primul-ministru Victor Ponta, care a redirecţionat petiţia la Instituţia Prefectului Judeţului Neamţ. „Referitor la acţiunile în instanţă promovate de către Mănăstirea Agapia faţă de persoanele fizice care au titluri de proprietate eliberate pe diferite suprafeţe de teren, Comisia judeţeană Neamţ a formulat întâmpinări prin care a solicitat instanţelor de judecată respingerea acţiunilor promovate, având în vedere faptul că titlurile de proprietate criticate au fost eliberate cu respectarea strictă a legislaţiei de fond funciar aflată în vigoare la data emiterii acestora”, se arată în răspunsul oferit de reprezentantul Guvernului în teritoriu, în mai 2013, către „Agapia 2002”.

Sătenii invocă documente încă de pe vremea lui Cuza Vodă

Cristian Rînja afirmă că surse istorice şi documente oficiale din ultimii 154 de ani dau dreptate sătenilor pe numele cărora au fost emise titlurile de proprietate. Rînja, care deţine o locuinţă cu trei camere şi un teren aferent de 3.130 mp, a deschis o acţiune în anul 2010 prin care a cerut instanţei să decidă ce documente validează cadrul juridic al terenului. „Într-un decret-lege publicat în Buletinul Oficial al Moldovei, nr. 47 din 11 iunie 1859, proprietăţile mănăstirii au intrat în posesia şi administrarea statului, rezervându-se pentru mănăstire atâta avere cât era necesar pentru întreţinerea vieţuitorilor şi a aşezământului în sine. Ei spun că au primit terenul de la fratele domnitorului Vasile Lupu, Hatmanul Gavriil, anterior, în 1642. Minciuni. Documente din biblioteca lor îi contrazic. Gavriil nu a dat mănăstirii pământ în secolul XVII-lea ci doar podoabe bisericeşti şi bani pentru construcţia bisericii centrale, cea pictată de Nicolae Grigorescu, după cum însăşi stareţa de la Agapia, din 1960 şi până-n 1990, Eustochia, afirmă în monografia mănăstirii”, a precizat Rînja. Potrivit acestuia, mănăstirea Agapia ar fi primit terenuri de la Petru Şchiopu în anii 1585 şi 1587. Rînja a mai susţinut că documente oficiale arată că, începând cu anul 1864, s-au făcut împroprietăriri pe terenurile secularizate de Cuza. Ulterior, terenurile au intrat în circuitul civil, fiind lăsate în moştenire urmaşilor sau au fost întocmite o serie de contracte de vânzare-cumpărare. „Asta până în 2002, când, prin decizia Judecătoriei Tîrgu Neamţ, acţiune de care nu a ştiut nimeni, terenurile au fost date mănăstirii, iar avocaţii acesteia au deschis procese pentru anularea titlurilor de proprietate”, a menţionat Rînja. Acesta a adăugat că el însuşi a avut până acum 13 termene de judecată, iar pe 8 august are o nouă înfăţişare.

 

Mănăstirea a vrut să cade la învoială cu unii săteni

În ultimii ani, potrivit sătenilor, mănăstirea ar fi încercat să cadă la învoială cu unii proprietari din zonă. ”Au existat situaţii în care reprezentanţi ai mănăstirii au mers la proprietarii mai în vârstă cărora li s-a propus încheierea unui act notarial prin care aceştia să ocupe pământul atât timp cât vor trăi, înmormântarea va fi făcută pe banii mănăstirii, iar lor să le dea pământul apoi”, a menţionat Cristi Rînja. O decizie controversată a Mănăstirii Agapia a stârnit nemulţumirea sătenilor, lăcaşul de cult interzicând acestora să-şi îngroape morţii în cimitirul care este inclus în proprietatea mănăstirii. Reprezentanţii Mănăstirii Agapia nu au putut fi contactaţi pentru a-şi exprima un punct de vedere cu privire la situaţia terenurilor şi lungul şir de procese deschis împotriva cetăţenilor.


Scandalul funciar a ajuns pe rolul a 30 de instanţe

O simplă căutare în portalul Justiţiei arată că Mănăstirea Agapia are o experienţă largă în acţiuni în judecată. Fie că lăcaşul de cult a iniţiat acţiunile sau a fost acţionată în instanţă de către oameni, portalul arată că mănăstirea a fost sau este implicată, doar în perioada 2007 - 2013, în aproape 200 de acţiuni la 32 de instanţe din ţară. Cele mai multe dintre acestea ţin de procese de fond funciar. Astfel, 114 acţiuni au fost consemnate la 20 de judecătorii din ţară (Sibiu, Arad, Râmnicu Vâlcea, Tîrgu Neamţ, Vişeul de Sus, Hârlău, Braşov, Miercurea Ciuc, Râmnicu Sărat, Focşani, Dorohoi, Piatra Neamţ, Mizil, Roman, Timişoara, Galaţi, Sfântu Gheorghe, Buzău, sector 3 Bucureşti şi sector 4 Bucureşti), 64 au ajuns la Tribunale (Neamţ, Vrancea, Vâlcea, Buzău, Suceava, Sibiu, Constanţa, Timiş, Covasna şi Galaţi), iar 15 la Curţi de Apel (Piteşti şi Bacău). Cele mai multe, aproape 80, au fost înaintate la Judecătoria Tîrgu Neamţ, iar majoritatea dintre acestea a fost strămutată la judecătoriile menţionate mai sus.

* * *
În mai 2013, Prefectura Neamţ a informat sătenii că va depune întâmpinări la toate procesele deschise de Mănăstirea Agapia, prin care va cere respingerea acţiunilor de anulare a titlurilor întrucât acestea au fost eliberate legal
* * *
12 ha. Aceasta este suprafaţa de teren totală pe care sătenii au titluri de proprietate şi care a fost inclusă abuziv, potrivit acestora, în suprafaţa de 49 ha retrocedată de Judecătoria Tîrgu Neamţ către Mănăstirea Agapia
* * *
Mănăstirea a primit terenurile în proprietate în octombrie 2002. Sătenii afirmă că au aflat de acţiune abia în 2007, când unii dintre ei au cerut acte de autorizare la primărie pentru a aduce îmbunătăţiri la locuinţe.
* * *
Zeci de procese a deschis Mănăstirea Agapia împotriva proprietarilor din zona construibilă a satului cu acelaşi nume, pentru a anula titlurile eliberate de autorităţile nemţene
* * *
„Dacă va câştiga procesele prin care cer anularea titlurile, Mănăstirea Agapia va trece la evacuarea şi demolarea caselor” - Cristi Rînja, unul din cetăţenii afectaţi de „cruciada” imobiliară
* * *
9 septembrie 2013. Aceasta este dată la care sătenii vor afla dacă hotărârea prin care Mănăstirea Agapia a primit în 2002 terenurile rămâne valabile, fiind înaintată la Judecătoria Tîrgu Neamţ o cerere de revizuire înregistrată în martie 2013

Pagină realizată de Alex Andrei

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Comentarii

madalina faranga

Jul 31, 2013

iacob ,nu te obliga nimeni sa dai macar un ban pt catedrala,sa dai copiii la scoala ortodoxa.faptul ca gandesti numai ca o manastire sa fie desfiintata sugereaza ca mai degraba initiezi o petitie pt sanatatea ta mintala.

stalin

Jul 31, 2013

dupa 1916,in noua uniune sovietica ,oamenilor li s-au luat pamantul de iudeo-comunisti acestia din urma spunand ca biserica e de vina.

iacob

Jul 31, 2013

stiam de "afacerea" de la agapia, de fapt stie toata lumea. si, din pacate, este foarte adevarat.maicutele au pus stapanire pe tot. nu inteleg ce vor sa faca cu atata pamant. stiu ca au fost case efectiv demolate, si in mod abuziv, cu hotarari judecatoresti date abuziv si pe genunchi. cred ca ne indreptam spre inchizitie. biserica are de toate, de la post tv si radio, la scoli - atentie, cu plata, deci nu ptr oamenii saraci, cer sume atsronomice ptr catedrala neamului cand romanii se bzat intr-o saracie crunta. nu te ingroapa si nu te cununa nimeni daca nu dai bani. si lasati prostiile astea cu ortodoxia: un crestin adevarat, indiferent ca-i ortodox sau catolic, nu ar face asa ceva. nu ar darama case si nu ar lasa familii cu copii in strada ca sa-si satisfaca pofta de avere. acea manastire ar trebui desfintata si tuturor maicutelor ar trebui sa li se retraga binecuvantarea. nu este posibil asa ceva. am sa intitez o petitie pentru asa ceva!

adelina

Jul 30, 2013

eu merg la agapia in fiecare vara,este foarte frumos.

lenin

Jul 30, 2013

cu siguranta la agapia este o situatie problematica iar ziaristii pandesc scandalurile improscand cu noroi in stanga si dreapta asa incat se alimenteaza la mare arta ura intre romani

patitu stan

Jul 30, 2013

de asta nu mai merg eu la agapia, de multi ani, de cand am auzit ca s-a transformat intr-o afacere imobiliara! sunt atatea manastiri, ai unde te duce!

liviu rebreanu

Jul 30, 2013

in planurile elitei formata in majoritate de bancheri ,ortodoxia reprezinta o piedica uriasa.un crestin ortodox nu va reprezenta niciodata un sclav al consumismului atat de promovat in publicitate,va sti sa discearna si sa stea departe de toate mizeriile iar asta deranjeaza.astfel ortodoxia va fi mereu atacata cu toate mijloacele inclusiv presa care din pacate are o mare influenta asupra multimii,prezentand lucrurile in mod eronat cu tot felul de argumente false.

cucos liliana

Jul 30, 2013

asa este,nu sunt minciuni ale presei trebuie sa stie o tara intreaga ce se petrece la agapia.nu a fost indeajuns ca a dat in judecata pe bietii oameni care locuiesc in m-rea agapia cu acte in regula dar de curind au urmat alte 120 de familii din agapia sat pe care maica stareta le poarta prin judecati ptr pamintul de sub case.domnul sau doamna moara cu noroc ar trebui sa te abtii de la comentarii daca nu stii despre ce este vorba.stii ce inseamna cind iti moare parintele sa gasesti cimitirul incuiat cu lacat si sa-ti duci mama sa o inmormintezi la citiva km in alt sat in timp ce tata este imormintat in cimitirul cu lacat linga casa ta pentru-ca asa vrea maica stareta? stii ce inseamna sa muncesti sa iti ridici o casa pe pamintul pe care il stii al tau si sa vina maica stareta sa o demoleze? are deja una demolata si urmeaza a doua iar proprietaru s-a imbolnavit de suparare si de umblat prin judecati si a facut cancer si cite asemenea exemple.fostul primar a vrut sa ridice o scoala s-a turnat fundatia s-a primit si mobilierul ptr scoala si maica a sistat lucrarile pe motivul ca e pe pamintul ei iar acum cresc buruieni pe bani ingropati de parca ar fi facut un bordel nu o scoala moderna ptr copii din sat.si mai mult ca atit mitropolitul a afirmat ca peste cadavrul lui se va construi acea scoala .de ce ? pentru-ca fostul primar se judeca cu minastirea ca sa nu fie dati afara oamenii din casele lor.si mai sunt f multe de spus.si se gaseste cite unu sa puna la indoiala un adevar. pacat ,mare pacat

moara cu noroc

Jul 30, 2013

oameni buni nu credeti aceste mizerii ale presei,asa au facut si cu cazul tanacu,au spus numai mizerii,presa este platita pt a lovi ortodoxia,pt a manipula,pt a a dezinforma

doamne multa mizerie

Jul 30, 2013

oare unde mai exista asa zisa evlavie fata de oameni fata de cei care au trait oa viata in aceasta parte a tarii,pentru ce le trebuie atata avere acestor vietuitoare de la manastire daca tot sau indreptat cu mintea sufletul spre dumnezeu aceste femei care spun ca slujesc pe domnul unde este mila unde este sprijinul unde este credinta,oare ce se ascunde in spatele acestei mizerii de revendecare a terenului din anii 1580 uite doamne pe pamant sa vezi ce fac asa zisii slujitori,doamne iarta-ma daca gresesc cu ceva

doamne multa mizerie

Jul 30, 2013

oare unde mai exista asa zisa evlavie fata de oameni fata de cei care au trait oa viata in aceasta parte a tarii,pentru ce le trebuie atata avere acestor vietuitoare de la manastire daca tot sau indreptat cu mintea sufletul spre dumnezeu aceste femei care spun ca slujesc pe domnul unde este mila unde este sprijinul unde este credinta,oare ce se ascunde in spatele acestei mizerii de revendecare a terenului din anii 1580 uite doamne pe pamant sa vezi ce fac asa zisii slujitori,doamne iarta-ma daca gresesc cu ceva

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Se zdruncină serios imaginea Poliției Române! O polițistă oferea informații din interiorul instituției unei rețele de proxenetism
07/11/2019 10:34

 În dosar apare si numele unei politiste din localitatea Drăgănesti Vlasca, al cărei transfer la IGPR a fost negociat sub presiunea traficantilor, pentru a oferi retelei informatii din interiorul ...

Judeţele Moldovei, campioane la defrişări ilegale
11/10/2017 05:15

Pădurile Moldovei dispar sub privirile neputincioase ale autorităţilor, iar sute de tăieri ilegale sunt inregistrate prin aplicaţiile dedicate ori cele descoperite de organele abilitate. Potrivit ultimului ...

Topul bolilor provocate de stres
19/07/2017 16:25

Stresul este inamicul public numărul 1 al zilelor noastre. Ritmul alert de zi cu zi, presiunea socio-economică, varietatea stimulilor la care oamenii sunt expuşi astăzi in permanenţă, - toţi aceşti fact ...

O boală greu de controlat afectează întreaga Românie
19/04/2017 06:00

Fenomenul dependenţei de alcool face ravagii şi ii devin victime de la copii, pană la persoane in varstă. Tot mai mulţi ajung in ultima vreme cu probleme de sănătate, dar şi cu familiile distruse din ca ...

Modificările care au dus la degringolada în Educaţie
22/02/2017 05:48

 Pavel Năstase, ministrul Educaţiei, a declarat că pană la sfarşitul anului va fi pregătită o nouă Lege a Educaţiei. „Conform programului de guvernare, pană la sfarşitul anului 2017 trebui ...

Regii licitaţiilor trucate
14/09/2016 06:00

În ultimul raport al Curţii de Conturi, judeţul Iaşi este menţionat de cele mai multe ori, fiind oaia neagră la capitolul cheltuirea banului public. Fie că este vorba de licitaţii publice, infuzii ...

Jumătate de secol în spital!
07/09/2016 18:21

Cine nu are bătrani, să-şi cumpere, spune o vorbă veche. Atat de veche, incat acum a căpătat un sens opus. Cine are bătrani, le vinde casele şi-i abandonează. Aceasta e realitatea cruntă infruntată d ...

Condamnare Voiculescu. Sentința în dosarul Telepatia. Minuta integrală
08/08/2014 21:41

  Dan Voiculescu a fost condamnat. Zece ani. Bunuri confiscate. Sechestru pe bani. Este, insă, doar unul din cei 12 condamnati in dosarul Telepatia.      Iată cum arată minuta d ...

Contabila grupării Corduneanu, expert bancar pentru milionarii irlandezi
24/07/2014 22:07

Secretele financiare ale unor milionari irlandezi au ajuns pe mainile unei contabile din Romania, pusă oficial sub acuzare pentru fraudarea mai multor bănci, in dosarul clanului ”Corduneanu”.  ...

Credinţă şi turism pe bani europeni FOTO
17/02/2014 11:45

Zeci de spaţii cu potenţial turistic din Moldova au fost transformate radical in urma unor ample proiecte cu finanţare europeană. Fie că au fost depuse de mediul de business din regiune, de autorităţi pu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei