Dovezi bombă ale serviciilor . Dezvaluiri facute de procurorul Iacobescu: Două milioane de euro au fost date mita în 3 direcţii
Dimensiune font:
Procurorul Eugen Iacobescu a vorbit, marţi, la "Sinteza zilei cu Mihai Gâdea" despre dosarul Mircea Băsescu-Bercea Mondial, dosar din care au dispărut probe importante.
"Doamna Ponea a fost foarte interesată de acest dosar, pentru că s-a deplasat personal pe 28 martie să mi-l ia(...). Am primit ordin să nu mai fac act de urmărire penală", a declarat fostul procuror.
Potrivit lui Eugen Iacobescu, din interceptări reiese că 600.000 de euro au fost daţi lui Mircea Băsescu. Procurorul a făcut dezvăluiri noi şi afirmă că şpaga în acest caz este mult mai mare. Conform declaraţiilor sale, suma de două milioane de dolari, care apare şi pe înregistrările făcute fratelui preşedintelui, este adevărată.
"Două milioane de euro au fost date în 3 direcţii(...) Lui Căpăţână i se dădea de fiecare dată câte 100 de milioane", a spus Iacobescu.
Mai mult, magistratul a confirmat şi traficul de influenţă la nivel înalt, care nu se opreşte la fratele preşedintelui Traian Băsescu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau