Ieşenii muncesc doar pentru a se întreţine

default

Dimensiune font:

| 27-05-2015 06:00

Dacă v-aţi întrebat vreodată care este cel mai ieftin oraş din România, în mod evident, Iaşul nu ar figura pe lista cu răspunsuri. Dimpotrivă, statisticile apărute în ultimele luni arată cifre dezavantajoase pe aproape toate palierele pentru „dulcele târg”, în condiţiile în care nivelul salariului mediu net ajunge cu greu la valoarea de 1.600 lei. Raportat la tarifele practicate de furnizorii de utilităţi, un ieşean care-şi propune să trăiască singur nu va ajunge niciodată să pună bani deoparte, câştigul său lunar neputând acoperi costul întreţinerii

Apa este utilitatea pe care, de regulă, administratorii de bloc o plătesc prima. Pentru fiecare metru cub consumat, un ieşean are de achitat 6,86 lei: 3,97 lei pentru apa potabilă, la care se adaugă 2,89 lei canalizare/epurare. Deşi este neschimbat de la 1 iulie 2013, tariful este considerat al 12-lea din ţară. Evident, oficialii ApaVital au avut mereu argumente care să justifice tariful mare cu care operează, regula de bază fiind cea potrivit căreia apa provenind din râuri presupune un proces de tratare mai costisitor decât cea captată din surse subterane. „În unele localităţi, sursa de apă este foarte aproape, chiar în oraş. Alte regii/societăţi o aduc de la distanţă, ceea ce determină costuri crescute de energie. De exemplu distanţa dintre Iaşi şi sursa Timişeşti este de 110 km”, spun oficialii ApaVital. Un alt element de care se ţinea seama în stabilirea tarifului este topografia terenului. „Pentru zonele cu dealuri, cum este Iaşul, consumul de energie pentru pomparea apei este mai mare, datorită diferenţelor de nivel şi trecerii prin mai multe trepte de repompare”, explică specialiştii ApaVital. Prin urmare, dacă ar fi să ne raportăm la mediile calculate pentru oraşul nostru - 3 metri cubi/persoană/lună - o familie formată din trei persoane are de achitat minimum 62 de lei.
Încălzirea arde buzunarele
În ordinea plăţilor pe care le fac administratorii de imobile către furnizorii de utilităţi, agentul termic ocupă locul doi ca prioritate. Preţul gigacaloriei la Iaşi este considerat de cei care realizează statistici drept unul bun, atât timp cât valoarea de 265 lei/gigacalorie se află la jumătatea clasamentului pe ţară şi tinde să stagneze aici cel puţin încă un an. Totuşi, o medie de o gigacalorie consumată într-o lună „cântăreşte” greu în coşul unei familii, în condiţiile în care mulţi ajung să depăşească pragul celor 265 lei.
Creşte preţul motorinei, cresc şi tarifele la salubritate
La salubritate, operatorul ieşean Salubris nu se distinge prin performanţe. Locul 36 în ţară în ceea ce priveşte cantitatea totală de deşeuri municipale colectate şi doar 0,74 % pondere a colectării selective a deşeurilor duc Salubris spre poziţiile 32-36 la nivel naţional. Codaşă la servicii, Salubris este în topul tarifelor: 7,2 lei pe lună pentru fiecare persoană de la bloc sau 12 lei/persoană în cazul gospodăriilor. Şi aici, există justificări. „Majoritatea costurilor care stau la baza fundamentării tarifelor (preţul carburanţilor, a utilităţilor, a pieselor de schimb) au avut creşteri importante. Ajustarea tarifelor pentru acoperirea acestor costuri este o măsură necesară pentru a putea continua prestarea serviciilor de salubritate la un nivel corespunzător”, se arată într-o motivare a operatorului de salubritate. Cu argumente sau fără, cert este că fiecare familie mai cheltuie lunar 21 lei pentru luxul de a-şi duce gunoiul la tomberon.
Minimum 150 lei la curent. Fără regularizări!
Energia electrică este o altă corvoadă pentru ieşeni. Fără a face eforturi deosebite, o familie se duce lejer către un cost de 150 lei/lună şi aceasta doar pentru că deţine lustre în două camere, un televizor şi un calculator, maşină de spălat şi alte aparate electrocasnice. „Un consum de 5 kw pe zi nu este ieşit unul ieşit din comun, fiind firesc pentru tot ceea ce presupune dotarea unui apartament”, au spus, de-a lungul timpului, oficialii E.ON.
Transportul şi telefonia, luxuri devenite vitale!
Transportul în comun, telefonia mobilă şi serviciile de cablu scot alţi bani din portofelele ieşenilor. Pornind de la premisa că un salariat utilizează mijloacele de transport în comun ale RATP, acesta va ajunge să cheltuiască zilnic 4 lei pentru un dus-întors sau 75 lei pentru un abonament pe o linie, variantă mai „economicoasă”. Alţi 25 lei reprezintă costul unei cartele telefonice, iar pentru cablu şi internet încă 80 de lei. Adăugând 20 lei pentru curăţenia unui apartament şi trăgând linie la toate aceste costuri, ajungem lejer la valoarea de 700 lei. În realitate, suma este mai mare cu măcar 50 lei întrucât, în Iaşi, nimeni nu plăteşte strict ceea ce consumă.

Aceeaşi calcule apar şi pe site-ului numbeo.com, care analizează cu date actualizate la zi costul de trai în toate oraşele mari ale lumii. Conform site-ului, utilităţile în Iaşi ajung la 562 lei, nefiind însă inclus transportul public şi cheltuielile de întreţinere. Spre comparaţie, un clujean ajunge să achite 328 lei!

Mai mult decât dăm pentru mâncare
Evident, nu trăim doar pentru a ne întreţine. Cu ani în urmă, după o metodologie aprobată de Comisia Naţională de Indexare (CNI), care a funcţionat ca organ consultativ pe lângă Guvernul României, s-a adoptat structura coşului minim de consum lunar. Pe lângă utilităţi, calculate în general la aceleaşi valori, pe lista nevoilor lunare au fost incluse 3,08 kg de făină, 5,8 kg de mălai, 31,9 kg de pâine, 0,5 kg de produse de franzelărie şi panificaţie, 0,7 kg de paste făinoase, 1,4 kg de orez, 2,1 kg fasole boabe, 13,1 kg cartofi, 1,6 kg de morcovi, pătrunjel şi păstârnac, 2,5 kg ceapă uscată, 3,8 kg varză murată şi murături, 0,8 kg bulion, 0,6 kg conserve de legume, 3 kg mere, 0,5 kg citrice, 0,7 kg conserve din fructe, aceeaşi cantitate de carne de bovină, 2,5 kg carne de porc, 2,8 kg carne de pasăre, 0,4 kg de carne de oaie, 2,5 kg de preparate din carne, 0,8 kg de peşte proaspăt şi congelat, 14,8 litri lapte proaspăt, 0,7 litri de lapte bătut, 1,1 kg de telemea de vacă, 0,7 kg telemea de oaie, 0,9 kg brânză proaspătă şi smântână, 42 de ouă, 2,8 litri ulei comestibil, 0,7 kg de untură, 0,561 kg margarină, 2,8 kg zahăr, 0,1 kg ciocolată şi bomboane şi 2,3 litri de băuturi nealcoolice.
Coşul minim mai conţinea cheltuieli cu alte produse alimentare, dar şi cu produse nealimentare – confecţii, tricotaje, încălţăminte, cărţi şi rechizite şcolare, medicamente, articole de igienă, servicii medicale, impozite şi taxe şi altele, costuri care, evident, nu le facem în fiecare lună. Însă, raportat la preţurile actuale, celor 700 lei cheltuiţi pe utilităţi se mai adaugă 750 lei pentru mâncare, fapt care, evident, întăreşte concluzia că traiul ieşenilor este unul extrem de complicat. Dan CONSTANTINESCU

Cheltuieli lunare ale unei familii
Apă 62 lei
Agent termic 265 lei
Salubritate 21 lei
Cheltuieli bloc 20 lei
Energie electrică 150 lei
Transport public 75 lei
Telefonie/cablu/internet 100 lei
Alimente 750 lei
Igienă personală 20 lei
Medicamente 50 lei
Produse nealimentare 100 lei
Total 1.613 lei
(echivalentul unui salariu mediu net)


Costuri utilităţi (electricitate, căldură, apă, salubritate calculate pentru un apartament de 85 mp, telefonie/cablu/internet) conform ww.numbeo.com (fără transportul public şi cheltuielile de întreţinere)

Iaşi 562 lei
Oradea 450 lei
Bacău 308 lei
Neamţ 340 lei
Botoşani 432 lei
Constanţa 493 lei
Bucureşti 429 lei
Cluj 328 lei
Craiova 395 lei
Suceava 437 lei
Timişoara 417 lei
Tg. Mureş 273 lei


 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Se zdruncină serios imaginea Poliției Române! O polițistă oferea informații din interiorul instituției unei rețele de proxenetism
07/11/2019 10:34

 În dosar apare si numele unei politiste din localitatea Drăgănesti Vlasca, al cărei transfer la IGPR a fost negociat sub presiunea traficantilor, pentru a oferi retelei informatii din interiorul ...

Judeţele Moldovei, campioane la defrişări ilegale
11/10/2017 05:15

Pădurile Moldovei dispar sub privirile neputincioase ale autorităţilor, iar sute de tăieri ilegale sunt inregistrate prin aplicaţiile dedicate ori cele descoperite de organele abilitate. Potrivit ultimului ...

Topul bolilor provocate de stres
19/07/2017 16:25

Stresul este inamicul public numărul 1 al zilelor noastre. Ritmul alert de zi cu zi, presiunea socio-economică, varietatea stimulilor la care oamenii sunt expuşi astăzi in permanenţă, - toţi aceşti fact ...

O boală greu de controlat afectează întreaga Românie
19/04/2017 06:00

Fenomenul dependenţei de alcool face ravagii şi ii devin victime de la copii, pană la persoane in varstă. Tot mai mulţi ajung in ultima vreme cu probleme de sănătate, dar şi cu familiile distruse din ca ...

Modificările care au dus la degringolada în Educaţie
22/02/2017 05:48

 Pavel Năstase, ministrul Educaţiei, a declarat că pană la sfarşitul anului va fi pregătită o nouă Lege a Educaţiei. „Conform programului de guvernare, pană la sfarşitul anului 2017 trebui ...

Regii licitaţiilor trucate
14/09/2016 06:00

În ultimul raport al Curţii de Conturi, judeţul Iaşi este menţionat de cele mai multe ori, fiind oaia neagră la capitolul cheltuirea banului public. Fie că este vorba de licitaţii publice, infuzii ...

Jumătate de secol în spital!
07/09/2016 18:21

Cine nu are bătrani, să-şi cumpere, spune o vorbă veche. Atat de veche, incat acum a căpătat un sens opus. Cine are bătrani, le vinde casele şi-i abandonează. Aceasta e realitatea cruntă infruntată d ...

Condamnare Voiculescu. Sentința în dosarul Telepatia. Minuta integrală
08/08/2014 21:41

  Dan Voiculescu a fost condamnat. Zece ani. Bunuri confiscate. Sechestru pe bani. Este, insă, doar unul din cei 12 condamnati in dosarul Telepatia.      Iată cum arată minuta d ...

Contabila grupării Corduneanu, expert bancar pentru milionarii irlandezi
24/07/2014 22:07

Secretele financiare ale unor milionari irlandezi au ajuns pe mainile unei contabile din Romania, pusă oficial sub acuzare pentru fraudarea mai multor bănci, in dosarul clanului ”Corduneanu”.  ...

Credinţă şi turism pe bani europeni FOTO
17/02/2014 11:45

Zeci de spaţii cu potenţial turistic din Moldova au fost transformate radical in urma unor ample proiecte cu finanţare europeană. Fie că au fost depuse de mediul de business din regiune, de autorităţi pu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei