Jumătate de secol în spital!

 Sute de pacienţi bolnavi psihic sunt abandonaţi la Institutul de Psihiatrie „Socola” de rudele pe care le mai au * chiar dacă, în cazul unora, indicaţia este de externare, cei de la spital îi mai ţin internaţi, pentru că nu vine nimeni după ei şi nu îi pot arunca în stradă * unii bolnavi sunt internaţi de peste 50 de ani şi tot de atunci aşteaptă vizita cuiva * la o parte dintre bolnavi, rudele vin doar atunci când mor * cu toate că nu au niciun sprijin din partea familiei, unii pacienţi sunt mulţumiţi că au un acoperiş deasupra capului şi tot ce au nevoie la spital * „personalul e bun, mâncarea e bună, dar aş vrea să merg acasă”, spune o pacientă internată şi abandonată de peste 40 de ani * deşi medicii şi psihologii caută soluţii pentru ca oamenii să nu-i mai marginalizeze pe cei cu probleme psihice, societatea îi pune la colţ * managerul Institutului a implementat însă un contract prin care familiile care îşi abandonează rudele bolnave vor avea de dat bani grei

Cine nu are bătrâni, să-şi cumpere, spune o vorbă veche. Atât de veche, încât acum a căpătat un sens opus. Cine are bătrâni, le vinde casele şi-i abandonează. Aceasta e realitatea cruntă înfruntată de sute de bătrâni bolnavi psihic, ce-şi duc acum traiul la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi. Cei mai mulţi, ajunşi aici din toată regiunea Moldovei după ce familia nu i-a mai vrut din cauza afecţiunilor, încă mai aşteaptă ca vreun cunoscut sau cineva drag să le treacă pragul. Unii stau aici de peste 50 de ani şi nici măcar nu ştiu ce-i aceea casă. Pentru ei, acasă este la spital, iar familia le este alcătuită din cei cu care interacţionează zilnic. „Unii aparţinători ai bolnavilor ne sună să ne întrebe dacă mai trăiesc. Iar când află că nu au murit, nu mai spun nimic. Alţii, la început, când îi internează şi le cerem numărul de telefon, imediat devin nervoşi”, povesteşte un medic psihiatru de la Institutul „Socola”.

Ar trebui externaţi, dar nu vine nimeni după ei
De mulţi ani, spitalul se confruntă cu abandonul pacienţilor de către familie. Rudele îi lasă la spital şi uită de ei definitiv, de parcă ar fi nişte obiecte. „Sunt persoane abandonate de ani de zile, unele chiar de zeci de ani, şi familiile nu mai trec deloc pe la ei. La unii, deşi indicaţia este de externare, noi suntem puşi în situaţia de a-i ţine în continuare, pentru că nu-i putem arunca în stradă. Familiile trebuie să conştientizeze că paturile trebuie eliberate, pentru a lăsa loc altor pacienţi”, a explicat managerul Institutului de Psihiatrie „Socola”, dr. Gabriel Oprişanu.

„Aş vrea să merg acasă, dar nu mă vor. Nu mă iubeşte fratele şi cumnata”, spune o pacientă de 67 de ani, care e internată la „Socola” de când nu avea nici 18 ani. Aici a crescut şi a sperat tot timpul că o va vizita cineva, măcar puţin. Nu a avut copii, nu a fost căsătorită şi pentru că boala i-a venit de hac, soarta a adus-o aici de tânără. Medicii spun că, dacă îşi ia tratamentul, nu reprezintă un pericol, fiind foarte liniştită. Cu toate acestea, cei pe care îi mai are nu o vor aproape. „Mai am două surori şi un frate, dar nu mă vrea nimeni. Părinţii au murit, copii nu am avut, nu am fost nici căsătorită, iar de când m-au adus, aici stau. Mai am şi nepoţi, dar nu i-am văzut niciodată, nici pe ei. O aştept pe sora mea de la Răchiteni, cu care mă înţeleg mai bine. Trebuie să apară, dar nu mai vine”, mai spune pacienta pentru care, de 49 de ani, spitalul este singura casă pe care o cunoaşte. Ca ea sunt alte zeci de bătrâni care nu au primit vizita nimănui de ani de zile. Cei mai mulţi dintre ei nu au fost căsătoriţi şi nu au copii, fiind aici de tineri. Au însă fraţi şi surori, dar asta doar în acte, pentru că aceştia au uitat complet de ei.

Abandonată în spital de 55 de ani
O altă pacientă, I.P., în vârstă de 75 de ani, este internată la Institutul „Socola” de o viaţă de om, adică de aproximativ 55 de ani. Aşa se face că pacienta a fost internată prin aproape toate secţiile Institutului, toţi medicii cunoscând-o. Numai rudele însă nu o mai cunosc. Aceasta mai are un singur frate, dar nu o vrea şi a abandonat-o de foarte mult timp. Trasă parcă la indigo este şi povestea unei alte paciente. Ea mai are doi fraţi, dar care au uitat-o la spital de trei ani, fără s-o viziteze măcar odată. „Ea zâmbeşte, dar nu vorbeşte. Nu interacţionează mai cu nimeni”, adaugă un medic, referitor la pacienta abandonată în uitare de trei ani, care schiţează un zâmbet dintr-un căruţ cu rotile, scos afară, la uşa secţiei în care îşi duce traiul.

Majoritatea pacienţilor de aici nu sunt periculoşi dacă îşi iau tratamentul, declară medicii. Aşa se face că ies afară, comunică între ei şi sunt implicaţi în tot felul de activităţi. „Bolnavii de aici sunt implicaţi în activităţi de ergoterapie, unii pictează chiar, alţii cos la goblen şi colaborează cu personalul”, a declarat medicul specialist psihiatru de la Institutul „Socola”, dr. Raluca Prepeliţă.

Aparţinătorii vin atunci când află că pacientul a murit
La „Socola”, problema abandonului e veche, mai ales la secţiile de cronici şi de paliaţie. Unii bolnavi aici mor, de înmormântare ocupându-se cei de la Institut. În alte cazuri, aparţinătorii bolnavilor nu vin toată viaţa să-i viziteze, dar vin când mor, după ajutorul de înmormântare. „Am avut un caz când am umblat şi am făcut numeroase demersuri să-i fac unei paciente asigurare medicală. Rudele au uitat-o complet, iar surpriza a venit când a murit. Au venit atunci să întrebe de ajutorul de înmormântare”, a mai povestit un medic psihiatru de la Institutul „Socola”.

Stigma psihiatrică persistă
O altă problemă o constituie faptul că pacienţii cu probleme psihice sunt marginalizaţi. Medicii psihiatri sunt de părere că înstrăinarea familiei a devenit o caracteristică a acestei boli. „Dacă în cazul altor boli familia se mobilizează în jurul bolnavului, să-l ajute, să-i ofere tot sprijinul, în cazul bolii psihice, e tocmai invers. El nu mai poate aduce bani în casă, nu mai poate avea activităţi şi devine o povară pentru familie, după care, imediat, apare abandonul. Familia nu mai are o motivaţie afectivă să-l sprijine”, a declarat medicul psihiatru de la Institutul „Socola”, dr. Dan George Lupu.

De asemenea, medicii mai spun că de stigma psihiatrică nu vom scăpa prea curând. Dacă înainte erau prevederi clare şi pedepse pentru cei care îşi abandonau familia, acum, nici vorbă de aşa ceva. „Oare când se va înţelege că pacientul psihiatric nu mai trebuie să aibă ca o pată pusă pe faţă, să fie marginalizat şi că ,dacă îşi ia tratamentul, poate fi ca un om normal?”, se întreabă medicul psihiatru dr. Raluca Prepeliţă.

Soluţii pentru scăderea abandonului
Pentru că situaţia abandonului e jalnică, conducerea Institutului „Socola”, a găsit de curând o soluţie, inspirându-se din modelul francez. Aceasta a implementat, de la începutul lunii august, un contract de sejur pe care familia trebuie să-l semneze atunci când bolnavul este internat. Prin acesta, unitatea sanitară îşi ia angajamentul de a trata în mod corespunzător pacientul, de a-i asigura asistenţă medicală, asistenţă psihologică şi tot ce trebuie, iar membrii familiei au ca obligaţie ca, atunci când există indicaţie de externare, să preia bolnavul. În caz contrar, vor avea de scos bani grei din buzunare.

„Sperăm ca prin măsurile impuse în contract să fie mai bine, iar familia va lua la cunoştinţă că fiecare zi de spitalizare în plus va costa. Tariful diferă în funcţie de locul în care este internat pacientul (n.r. - cronici sau paliaţie) şi variază de la 130 de lei la 240 de lei pe zi. Mai mult, când familia semnează acest contract, noi vom putea să-i acţionăm în judecată şi să ne luăm banii înapoi, pentru că este o cheltuială mare pentru spital. Mulţi îi lasă aici şi le folosesc casa, pământul, pensia şi nu vin nici când aceştia mor. Îi înmormântăm noi”, a mai punctat managerul Institutului de Psihiatrie „Socola”, dr. Gabriel Oprişanu.

La „Socola”, sunt în jur de 350 de bolnavi internaţi, iar 80% dintre ei sunt abandonaţi.

Roxana NĂSTASĂ

Citeşte şi: Boala jocurilor de noroc

 

„Aş vrea să merg acasă, dar nu mă vor. Nu mă iubeşte fratele şi cumnata”--pacientă internată la „Socola” de peste 40 de ani

* * *

„Mulţi îi lasă aici şi le folosesc casa, pământul, pensia şi nu vin nici când aceştia mor, şi îi înmormântăm noi” - dr. Gabriel Oprişanu, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi

 

* * *

„Dacă în cazul altor boli familia se mobilizează în jurul bolnavului, să-l ajute, să-i ofere tot sprijinul, în cazul bolii psihice, e tocmai invers”-- dr. Dan George Lupu, medic specialist psihiatru la „Socola”