Petrochimia Bacăului a sărit în aer

* în urmă cu aproape şaizeci de ani, în zona Bacăului se porneau primele instalaţii petrochimice * zona era generoasă în zăcăminte, iar oamenii bucuroşi că statul le va da case şi locuri de muncă * mulţi fuseseră adunaţi de prin satele din jur şi sperau că vor avea o viaţă mai frumoasă, la chemarea Partidului

Primele au fost Rafinăria Oneşti şi Termocentrala Borzeşti. Câţiva ani mai târziu a apărut Uzina Chimică şi apoi Uzina de Cauciuc. Se ridica o adevărată platformă petrochimică a Oneştiului, unde tot oraşul avea loc să muncească. Se lucra zi şi noaptea, oamenii intrau şi ieşeau pe porţile unităţilor cu miile. Aveau un loc de muncă. A fost perioada de boom a Oneştiului, perioada în care s-au construit şcoli, spitalul, creşe, un hotel şi aproape 20.000 de apartamente. A fost o investiţie pe viaţă, dar ce a mai rămas din Oneştiul de altădată, din platforma unde şi-au câştigat pâinea miile de oameni?
Rafo Oneşti a trecut prin multe perioade tulburi. În ultimii ani, muncitorii au primit duşuri reci la anumite intervale de timp. La finele anului trecut, acţionariatul a ieşit la interval cu veşti bune pentru cei aproape 1.000 de salariaţi, câţi erau atunci. A dat asigurări că proiectul de retehnologizare, care costă în jur de 330 de milioane de euro, bani pe care trebuie să-i obţină de la bănci din străinătate, va fi derulat. Asta după ce, în luna aprilie 2012, aceiaşi investitori au respins orice plan de modernizare. Austriecii de la Petrochemical Holding păreau să bată în retragere. Apoi s-au răzgândit şi au transmis că Rafo îşi va tura din nou motoarele, investiţiile urmând să înceapă în cel mult trei luni, timp în care se va obţine şi creditul necesar. „Lucrările de anvergură ale acestui proiect vor începe în maximum trei luni, odată cu accesarea liniei de finanţare. Se vor crea premise pentru dezvoltarea firmei. Forţa de muncă de la Rafo, după ce a suportat timp de două luni aplicarea unor restricţii salariale, va avea asigurate locurile de muncă pentru perioada următoare”, a spus atunci Ion Marian, consilierul de imagine al Rafo şi totodată lider de sindicat al rafinăriei. La începutul acestui an, aproape 500 de salariaţi au fost trimişi în şomaj. În secţii au mai rămas în jur de 400 de oameni. Se fac lucrări de reparaţii şi conservare a reţelelor, iar oamenii locului speră în repornirea rafinăriei la capacitate maximă pentru ca să aibă un loc de muncă.

Foto: Ion Marian

Aproape toată marfa, la export
La Chimcomplex Borzeşti investiţii s-au făcut deja, iar din ultimul raport de activitate, realizat pentru anul 2011, reiese faptul că unitatea se îndreaptă într-o direcţie bună. Aici se fabrică produse chimice precum: soda caustică, hipoclorit, clorură de calciu sau de var, hidrogen, apă demineralizată sau acid sulfuric. Anul trecut s-a produs mult, atât pentru piaţa internă, dar mai ales pentru cea externă. A avut o cifră de afaceri de peste 176 de milioane de lei, dar costurile de producţie au fost mari, s-au făcut şi investiţii, de circa 12 milioane de lei, aşa că la finele anului în seif nu le-au mai rămas decât aproape 500.000 de lei. Majoritatea producţiei pleacă la export, acolo unde societatea şi-a găsit principalii cumpărători şi doar o mică parte se livrează în ţară. „Principala piaţă externă este Turcia, care absoarbe cea mai mare parte din exportul realizat de Chimcomplex Borzeşti. Produsele exportate în această ţară sunt soda caustică şi tricloretilenă, iar pe locul doi s-a situat Bulgaria”, se arată în raportul de activitate al SC Chimcomplex pentru anul 2011. Piaţa internă a reprezentat circa 24% şi a fost în cuantum de circa 40 de milioane de lei.
În anul 2012, vânzările pe piaţa internă au crescut cu 87%, fiind în valoare de peste 76 de milioane de lei, şi s-au datorat intensificării activităţii în unele domenii industriale. Pe piaţa externă a plecat marfă de 113 milioane de lei, în scădere cu 13% faţă de anul 2011. În primul trimestru al acestui an, veniturile din vânzări şi prestări servicii au fost de peste 42 de milioane de lei, dintre care 19 milioane din export. Tot anul acesta au început lucrările la Grupul de Cogenerare 2 de energie electrică. La Chimcomplex lucrează în jur de 650 de persoane.

Foto: Primar Laurenţiu Neghină

Primarul vrea să reducă impozitele
Firmele de pe platformă plătesc în momentul de faţă impozit pe teren aferent zonei A, deşi funcţionează la marginea oraşului. Fosta administraţie a luat această decizie, printr-o hotărâre de Consiliu Local. În vara anului trecut la Primărie a venit un alt edil şi vrea să le întindă o mână de ajutor afaceriştilor de aici, tocmai pentru ca administratorii să nu pună în practică ameninţările cu disponibilizarea, pe motiv că nu pot suporta cheltuielile prea mari. „Voi iniţia un proiect pentru trecerea platformei din zona A în zona D. Nicăieri în ţară nu se impozitează la această zonă societăţile din industrie”, a spus în repetate rânduri Laurenţiu Neghină, actualul primar al Oneştiului. Recent, el şi parlamentarii zonei s-au pus de acord pentru a gândi un plan real de repornire a acestei platforme, mai ales ca şi acum sunt multe solicitări din străinătate, dar care nu pot fi onorate cu motoarele oprite.
Despre petrochimia din zona Bacăului se vorbeşte tot mai mult la timpul trecut. Sondele s-au închis rând pe rând, de exploatările de la Dărmăneşti sau Comăneşti aproape nu mai vorbeşte nimeni. La Moineşti încă mai sunt active, aparţin Petrom, dar zona nu mai are viaţa economică de altădată. Vinovaţi sunt cei care au văzut căi de îmbogăţire rapidă din pământul care a hrănit atâţia oameni ani la rând.
Paula Cristian

 

Oamenii zonei şi-au pierdut speranţa
La Carom, singurul producător de cauciuc sintetic din Bacău, activitatea a fost reluată în vara anului 2011, după mai bine de cinci ani de repaus. Cinci ani în care uzina a fost închisă, iar cei care au lucrat aici au aşteptat cu sufletul la gură ca telefoanele să le sune din nou, să fie chemaţi la serviciu. În momentul de faţă aici lucrează câteva sute de persoane, iar firma are mari datorii.
Cei care au muncit ani de zile pe platforma de la Oneşti nu cred că industria va mai arăta vreodată cum a fost în vremurile bune şi nici că se vor mai crea atâtea locuri de muncă. „Când se începea munca veneau oamenii în masă, cât te uitai era numai lume. Intrau pe poarta unităţii şi se împrăştiau fiecare la postul lui. Nu aveai cum să-i cunoşti pe toţi. La Rafo eram câteva mii. Se muncea din greu, dar câştigam bine şi toată lumea era mulţumită. Acum merg pe stradă şi văd oameni abătuţi, care n-au unde lucra. Cei mai în putere au plecat prin străinătate. Dar au rămas cei de peste 40 de ani, peste 50 de ani, buni profesionişti, pe care nu-i mai angajează nimeni. Nu va mai fi ca înainte. Acum toţi vin şi vor cu puţin să facă mult”, spune Vasile Rotaru, fost muncitor pe platformă.

În 2000, Rafo avea 5.000 de angajaţi. Acum, abia numără 1.000. „Forţa de muncă de la Rafo, după ce a suportat timp de două luni aplicarea unor restricţii salariale, va avea asigurate locurile de muncă pentru perioada următoare” - Ion Marian, liderul de sindicat al rafinăriei

Uton a intrat în insolvenţă
Aflat în ultimii ani în agonie, Utonul şi-a închis porţile. Aici s-au produs cazane industriale, recipiente sub presiune sau schimbătoare de căldură. În ultimii ani au fost mai multe greve şi refuz de a începe lucru din partea angajaţilor după ce nu şi-au primit salariile la timp ori bonurile de masă. În urmă cu o lună s-a anunţat intrarea în insolvenţă, după ce în ultimii doi ani activitatea a fost încheiată cu pierderi mari.