A treia şedinţă consecutivă de depreciere a leului
Dimensiune font:
Minivacanţa de 1 Mai nu a fost benefică pentru leu, care a continuat să se deprecieze faţă de principalele valute. El avea o evoluţie asemănătoare cu a forintului în timp ce zlotul se aprecia.
Cursul euro a crescut de la 4,5458 la 4,5485 lei, maxim al ultimei luni, într-o şedinţă în care de la o deschidere la 4,548 – 4,549 cotaţiile au urcat până la 4,553 lei. Tranzacţiile de la ora 14:00 se realizau la 4,547 – 4,55 lei.
Moneda naţională era afectată atât de tendinţele de pe pieţele internaţionale, înaintea turului al doilea al alegerilor din Franţa, cât şi de riscurile interne, provocate de politica salarială şi fiscală a guvernului PSD-ALDE, care pot crea derapaje însemnate ale deficitului bugetar.
În opinia analiştilor de la ING Bank noua „zonă de confort" pentru banca centrală se situează în prezent la 4,56 lei/euro.
Cursul dolarului american a urcat de la 4,1641 la 4,1691 lei, mai sus cu aproape 2,4 bani faţă de finalul lunii trecute. Cotaţiile din piaţă fluctuau între 4,156 şi 4,172 lei.
După scăderea de marţi până la 1,087 franci/euro, ieri moneda elveţiană se întărea la 1,079 – 1,084, astfel că media ei a urcat de la 4,1896 la 2129 lei.
În regiune moneda poloneză se aprecia faţă de euro la 4,188 – 4,21 zloţi iar cea maghiară stagna la 311,8 – 312,4 forinţi.
Perechea euro/dolar aştepta încheierea şedinţei Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane (FOMC) şi se tranzacţiona între 1,0907 şi 1,0937 dolari.
Analiştii internaţionali vroiau să vadă care vor fi direcţiile pe care le va indica FOMC, în special numărul majorărilor dobânzii-cheie, două sau trei. În ceea ce priveşte prezidenţialele din Franţa, victoria lui Emmanuel Macron a fost deja luată în calcul de piaţă însă erau aşteptate sondajele de după ultima întâlnire directă cu eurosceptică Marine Le Pen.
Analiza a fost transmisă de DOMUS M&D
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau