Active FORTUS vândute la jumătate de preţ EXCLUSIV
Dimensiune font:
Lichidatorii judiciari de la fostul Combinat de Utilaj Greu au anunţat prima licitaţie după ce a doua decizie de intrare în faliment a fost suspendată * cinci active vor fi valorificate la începutul săptămânii viitoare, având preţul de pornire cu 60% mai mic decât cel de evaluare * printre bunurile scoase la mezat se află şi pavilionul central, deţinut de societate la CUG * adunarea şi comitetul creditorilor sunt reconvocate pentru astăzi pentru a încuviinţa vânzarea a altor active
Cinci active ale SC Fortus SA vor fi scoase la licitaţie în această lună. Lichidatorii judiciari au anunţat o primă selecţie pentru 18 mai, iar cel mai valoros bun este Pavilionul central. Activul este format din clădire pavilion administrativ de peste 2.000 de metri pătraţi, dar şi dintr-o platformă betonată de peste 10.600 de metri pătraţi. „Clădirea principală se compune din 2 corpuri A şi C cu 8, respectiv 7 etaje supraterane şi 2 subsoluri, legate între ele cu un corp B care asigură circulaţia pe verticală şi conţine şi anexele sanitare pentru fiecare etaj, înălţimea maximă a ansamblului fiind de circa 35 de metri“, se arată în documentul prezentat de lichidatorii judiciari.
Istoria zbuciumată a unui fost colos industrial FOTO
În acelaşi act se arată că: „preţul de pornire al licitaţiei este diminuant de la 60% din preţul stabilit prin raportul de evaluare, fiind de 3.513.661 euro“. În acelaşi pachet, vor mai fi scoase la vânzare activ forjă uşoară şi de matriţare ( 1 milioane de euro), halda de zgură veche şi halta CFR (aproximativ 800.000 de euro), teren de sport ( în jur de 155.000 de euro) şi un teren liber de peste 60.000 de metri pătraţi, cu o valoare de aproape 3 milioane de euro. Toate cele cinci active vor avea preţuri de pornire diminuate cu 60%.
„Se precizează faptul că fiecare din cele cinci active imobile se vând individual. În cazul în care la data fixată pentru şedinţa de licitaţie din data de 18.05.2015, nu se va reuşi valorificarea tuturor bunurilor, aparţinând debitoarei Fortus, se va proceda la organizarea de noi şedinţe de licitaţie, în aceleaşi condiţii, vineri 22.05, ora 13.00, la sediul societăţii debitoare“, se arată în publicaţia de vânzare.
O nouă întâlnire a creditorilor
Lichidatorii judiciari au mai convocat pentru astăzi adunarea şi comitetul creditorilor. Aceştia vor trebui să decidă valorificarea şi a altor active de la Fortus. Printre bunurile ce vor fi valorificate în viitorul apropiat se numără Turnătoria de Fontă cu o valoare de aproape 35 de milioane de lei. Terenul aferent activului este de peste 63.700 de metri pătraţi. Un alt activ este cel de Mecanică grea, cu o valoare de peste 25,3 milioane de lei. Şi acesta are un teren aferent de peste 54.600 metri pătraţi.
Recent, Fortus a scăpat pentru a doua oară de faliment. Magistraţii Tribunalului Sindic de la Târgu Mureş au decis, luna trecută, să admită solicitările formulate de creditorii Security Force SRL şi MMS Minerals &Metals Solutions SRL pentru intrarea în faliment a debitoarei Fortus. Astfel, judecătorii au respins atât cererea administratorilor judiciari de a extinde perioada de executare a planului de reorganizare a debitoarei Fortus SA, cât şi solicitarea de confirmare a planului de reorganizare modificat, prezentat în prima parte a acestui an. Ambele cereri formulate de administratorii judiciari au fost catalogate ca fiind neîntemeiate. Ulterior, în recurs, decizia judecătorilor de la Tribunal a fost suspendată.
O nouă evaluare a bunurilor de la Fortus EXCLUSIV
Practic, pe 5 mai, judecătorii de la Curtea de Apel Târgu Mureş au dat următoarea soluţie: „Admite cererile formulate de creditoarea AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, de debitoarea SC FORTUS SA, prin administratorul special CHIŞCĂ GHEORGHE, de SALARIAŢII SC FORTUS SA, reprezentaţi de SINDICATUL FORTUS IAŞI - prin Adrian Flondor, în calitate de preşedinte - şi de consorţiul format din EUROBUSINESS LRJ SPRL şi ISD INSOLVENCY SPRL, în calitate de ADMINISTRATOR JUDICIAR AL DEBITOAREI SC FORTUS SA. Dispune suspendarea provizorie a executării Sentinţei nr. 423/27.04.2015 pronunţate de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. 2291/99/2007, până la soluţionarea, de către instanţa de recurs, a capătului de cerere vizând suspendarea Sentinţei menţionate“.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau