ALFREDO FOODS a intrat în insolvenţă

default

Dimensiune font:

| 27-08-2015 13:08

ALFREDO FOODS SRL Bucureşti (CUI 2266360) a intrat în insolvenţă la propria cerere, motivând că nu mai poate „achita la această dată datoriile exigibile către creditori, societatea nemaiavând fonduri disponibile ca urmare a sechestrului asigurator instituit de Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţia şi Justiţie în dosarul nr.2541/D/P/2010”

 Cererea distribuitorului de produse alimentare a fost depusă pe 30 iulie 2015, la aproximativ două luni după ce Mihai Cristian Dărmănescu şi Florin DANIEL Nistor, asociaţi şi administratori ai ALFREDO FOODS SRL au fost arestaţi preventiv, fiind acuzaţi de evaziune fiscală.


Tribunalul Bucureşti a numit ROMINSOLV SPRL ca administrator judiciar provizoriu, iar data de 28 septembrie 2015 a fost stabilită drept termen limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului, prima adunare generală a creditorilor urmând să se desfăşoare pe 23 octombrie 2015.
ALFREDO FOODS SRL Bucureşti nu figurează cu bilanţul pentru 2014 depus la Finanţe, datoriile totale la finalul anului 2013 fiind de 32,5 milioane lei, acoperite doar parţial de creanţe (15,17 milioane lei) şi stocuri (5,76 milioane lei). Cifra de afaceri din 2013 a fost de 72,66 milioane lei. La 30 iunie 2015, societatea figura cu obligaţii restante importante doar la bugetul de stat, în valoare de 2.354.090 lei, cea mai mare parte din această sumă (2.319.826 lei) fiind TVA de plată.


„Sora” mai tânără, dar mai dezvoltată ca afacere, ALFREDO FRESH SRL Bucureşti (CUI 14193726) încă nu şi-a cerut insolvenţă, dar două astfel de cereri au fost depuse de creditorii SYSTEC AGRIPACK SRL (Dosar 28431/3/2015, termen de judecată: 23.11.2015) şi LIAX FRUCT SRL (Dosar 1907/93/2015, termen de judecată: 29.10.2015).
Nici ALFREDO FRESH SRL nu s-a deranjat să depună bilanţul pentru anul trecut, în 2013 înregistrând o cifră de afaceri de 104,4 milioane lei şi o pierdere de 3,77 milioane lei. Datoriile la 31 decembrie 2013 totalizau 28,8 milioane lei, iar creanţele – 12,46 milioane lei. Şi această firmă înregistrează datorii doar la bugetul de stat în valoare de 3.573.707 lei (din care TVA – 3.552.742 lei), cu menţiunea că „s-au acordat înlesniri la plată“.


Ambele firme sunt controlate de Mihai Cristian Dărmănescu şi Florin DANIEL Nistor şi ambele fac obiectul dosarului penal instrumentat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Bucureşti. Procurorii susţin că reprezentanţii legali ai ALFREDO FOODS şi ALFREDO FRESH au constituit un grup infracţional organizat împreună cu mai multe persoane, pentru a crea circuite financiare fictive, cu ajutorul cărora cele două societăţi comerciale să nu mai plătească TVA aferentă comercializării pe piaţa internă a produselor alimentare achiziţionate din spaţiul intracomunitar. DIICOT evaluează prejudiciul produs de către cele două societăţi, prin eludarea plăţii către bugetul de stat a impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată, la aproximativ 12 milioane de euro.
supervizor.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei