ANAF  antifrauda2

Dimensiune font:

ANUNȚ care îi vizează pe comercianți! Ce spune șeful ANAF despre casele de marcat

| 20-03-2017 09:49

 Termenele pentru conectarea caselor de marcat la sistemul informatic al ANAF au fost amânate fiindcă este vorba despre un sistem unic în România, iar discuţiile se desfăşoară laborios, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Stan, în primul interviu acordat după numirea în funcţia de preşedinte al ANAF.

 



„Fiind vorba despre un sistem unic în România, care nu a mai fost vreodată conceput şi implementat în ţara noastră şi care va impacta semnificativ activitatea tuturor comercianţilor care utilizează case de marcat, discuţiile specifice se desfăşoară laborios. Sunt implicate entităţi publice centrale, reprezentanţi ai producătorilor de case de marcat şi specialişti ai Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – ICI Bucureşti”, a spus preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE LD Expert Grup IPURL, lichidatorul judiciar al SC Kat Company SRL, Iaşi, str Eternitate, nr. 84, bl. Z2-1, sc. C, et. 4, ap. 4, jud. Iaşi, în temeiul Legii 85/2006, vinde prin licitaţie publică, următoarele bunuri: Imobile situate în sat Agapia, com. Agapia, jud Neamţ, în bloc: 1. Teren arabil cu suprafaţă S = 1.892 mp, situat în extravilanul comunei Agapia, punct Molizi, jud. Neamţ, înscris în cartea funciară nr. 451/N a localitătii Agapia cu nr. cadastral 524; 2. Teren arabil cu suprafaţa S = 3.275 mp, situat în extravilanul comunei Agapia, punct Molizi, jud. Neamţ, înscris în cartea funciară nr. 448/N a localitătii Agapia cu nr. cadastral 501; 3. Imobil situat în intravilanul satului Agapia, jud Neamţ, compus din: - teren categorie folosinţă “curţi-construcţii” în S = 1.199 mp, parcela 1CC - construcţia cu destinaţia de pensiune turistică S+P+1E+M cu Sconstruită = 347,28 mp şi Suprafaţă construită desfăşurată = 1.389,12 mp - teren categoria de folosinţă “arabil” în suprafaţă de 1.482 mp, parcela 2A Preţ - 2.307.960 lei . Imobile situate în sat Dancu, com Holboca, jud Iaşi, în bloc: 1. Teren intravilan în suprafaţă de 3.400 mp, CF 60579, nr. cad. 802/1 pe care sunt amplasate construcţiile C1, C2, C3 şi C4, alcătuit din: - parcela 1(417) de categorie de folosinţă „curţi – construcţii” în suprafaţă de 628 mp, pe care sunt amplasate construcţiile C1, C2 şi C3; - parcela 2/1(418/1) de categorie de folosinţă „arabil” în suprafaţă de 2.314 mp., pe care se află construcţia C4; - parcela 3(416) de categorie de folosinţă „vie” în suprafaţă de 458 mp; 2. Construcţia C1 – spaţiu comercial D+P+1E, cu Sc la sol = 81,83 mp, supprafaţă utilă 141,01 mp, CF 60579, nr. cad. 802/1-C1. 3. Rampă C2 cu suprafaţa construită la sol Sc = 19,84 mp, nr. cad. 802/1-C2; 4. Hală C3 - depozit, cu Sc la sol = 198,96 mp, Sutilă = 264,06 mp, CF 60579, nr. cad. 802/A-C3. 5. Casă C4 – locuinţă P+1E, cu suprafaţă construită la sol Sc = 81,40 mp, Sutilă 83,81 mp, CF 60579, nr. cad. 802/1-C4 Preţ - 822.924 lei. Licitaţiile vor avea loc pe 18.05.2018, 31.05.2018, 15.06.2018 orele 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Iaşi, str. Cronicar Mustea, nr. 17, parter, ap. 12, jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă ce va conţine: dovada achitării taxei de participare de 1.000 lei, dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei, dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei; actele de identificare ale persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila.Taxele se vor achita în contul RO 87 BTRL 0240 1202 8795 78XX deschis pe numele debitoarei SC KAT COMPANY SRL la Banca Transilvania - sucursala Iaşi. Înscrierile se fac la biroul lichidatorului judiciar din Iaşi, str. Cronicar Mustea, nr. 17, parter, ap. 12, jud. Iaşim cu o zi ȋnainte de data desfăşurării licitaţiei, pânã la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului la termenul stabilit, 30 zile de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunului, care va fi scos din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra imobilelor scoase la vânzare se va adresa lichidatorului judiciar. Informaţii lichidator judiciar telefon 0232/235508.
 
GDPR: Legea Autorităţii de supraveghere a prelucrării datelor personale a fost adoptată. Cum vor fi făcute controalele şi aplicate sancţiunile
23/05/2018 17:43

 Senatul a adoptat modificările la legea privind funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. ANSPDCP va creşte personalul de control, care va putea ...

Anunț ȘOC pe piața apelor minerale: Brandul Aqua Carpatica riscă să dispară
23/05/2018 16:04

Companiile controlate de omul de afaceri Jean Valvis au pierdut un proces in care au fost acuzate de incălcarea dreptului de proprietate intelectuală in cazul design-ului sticlei mărcii Aqua Carpatica, potri ...

LOCURI DE MUNCĂ STRĂINĂTATE - 23 Mai 2018
23/05/2018 10:51

                  Dacă reprezinţi o agenţie de recrutare, poţi obţine mai multe informaţii despre publicarea anunţurilor contactand Departamentul d ...

DEZVOLTAREA SC OPTICA OCUMED SRL PRIN Mai 2018 ACHIZITIA DE ACTIVE CORPORALE SI NECORPORALE
23/05/2018 10:33

COMUNICAT DE PRESA FINALIZARE PROIECT Mai 2018 “DEZVOLTAREA SC OPTICA OCUMED SRL PRIN ACHIZITIA DE ACTIVE CORPORALE SI NECORPORALE” Beneficiar: OPTICA OCUMED SRL Cod SMIS 107501, Nr. Contra ...

 CAR Flexicredit. Credit Rapid si Economii avantajoase
23/05/2018 09:13

Daca nu stiti inca prea multe despre CAR Flexicredit si va doriti sa aflati unde puteti face un imprumut rapid cu dobanda fixa sau sa economisiti avantajos fara comisioane, taxe sau impozite.. in continuare vom ...

15 proiecte trasfrontaliere ar putea aduce Iaşului milioane de euro
23/05/2018 04:33

Consiliul Judeţean Iaşi a depus in ultimele zile 12 cereri de finanţare pentru obţinerea de fonduri nerambursabile in cadrul Programului Operaţional Comun Romania - Republica Moldova 2014-2020. La acestea ...

Comentarii Proiect de lege adoptat de Senat: Terenurile agricole extravilane se pot vinde după 15 ani de la data cumpărării
22/05/2018 19:38

 Plenul Senatului a adoptat marti un proiect de lege initiat de PSD si ALDE care prevede că „terenurile agricole situate in extravilan se pot instrăina prin vanzare după o perioadă de 15 ani de l ...

Leul prinde putere - Euro, la cel mai mic nivel din decembrie 2017 până în prezent
22/05/2018 13:40

Banca Naţională a Romaniei (BNR) a anunţat marţi un curs de referinţă de 4,6225 lei/euro, in scădere cu 0,01% faţă de nivelul atins luni, cel mai mic din decembrie 2017 pană in prezent, scrie news.ro. ...

Noile reguli privind evaziunea fiscala ar putea fi aprobate in sedinta de guvern de miercuri
22/05/2018 13:13

 Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, spera ca memorandumul privind modificarea prevederilor legale referitoare la evaziunea fiscala sa fie aprobat in sedinta de Guvern de miercuri, urmand ca acest set ...

Ministerul de Finanțe, vești bune pentru contribuabili: aceste contracte NU se mai depun la ANAF
22/05/2018 07:42

Ministerul de Finante vine cu vesti bune pentru contribuabili. Contractele de inchiriere nu mai trebuie să fie inregistrate la Fisc, cei care incasează venituri din chirii urmand doar să depună declaraţia ...