ARE VOIE FISCUL SĂ TE CAUTE ÎN BUZUNARE? VEZI AICI! ATENTIE COMERCIANTI

default

Dimensiune font:

| 30-03-2015 14:27

Inspectorii Antifraudei Fiscale nu pot să facă perchiziţii corporale, o astfel de atribuţie nefiind prevăzută de niciun act normativ.

Prin urmare, administratorii şi angajaţii supuşi controlului nu pot fi căutaţi în buzunare, genţi sau alte obiecte personale, aşa cum s-au plâns, recent, reprezentanţii din sector. Abuzurile de acest fel ar trebui sesizate conducerii instituţiei

„Nu există o prevedere legală care să le permită inspectorilor Direcţiei Generale de Antifraudă Fiscală (DGAF) să facă percheziţii şi nici nu cred că au fost astfel de situaţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Alexandru Cristea, care le recomandă celor care se simt nedreptăţiţi să facă sesizări.

Reprezentanţii sectorului de retail au reclamat abuzuri ale inspectorilor, după ce, pe 15 martie, a fost demarată o campanie naţională de verificare a utilizării caselor de marcat. Preşedintele Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România, HORA, Constantin Sebeşanu a spus că ospătarii sunt puşi “să-şi întoarcă buzunarele pe dos”.

Despre campania DGAF, declaraţile şefului Fiscului şi ale reprezentanţilor din sector, puteţi citi aici:

Abuz sau neînţelegere?

Oficialii DGAF susţin că la mijloc ar putea fi o neînţelegere. Ei spun că unele magazine şi restaurante nu au sertare de bani la casele de marcat şi, din acest motiv, în cazul unui control, atunci când li se cere angajaţilor şi/sau administratorilor să facă monetarul, ei încep să scoată sumele din buzunare, de exemplu, sau din alte locuri, cum ar fi borcane, cutii etc. Odată cu verificarea încasărilor, inspectorii le solicită şi completarea unor declaraţii. Dacă angajaţii declară toată suma pe care au, inclusiv cea personală, eventual provenită din bacşiş, inspectorii o vor considera încasare din vânzări.

Conform prevederilor legale, comercianţii trebuie să completeze un registru special la începerea şi închiderea programului. Suma de serviciu, depusă în casă la deschidere şi folosită pentru a da restul clienţilor, precum şi orice sumă luată din casă trebuie înregistrate în acest registru şi justificate cu chitanţe şi/sau dispoziţii de plată. Orice alte sume neînregistrate şi găsite în unitate sunt confiscate de inspectori.

La ce trebuie să fie atenţi comercianţii? Câteva ponturi

Având în vedere prevederile legale şi duritatea controalelor, comercianţii ar trebui să păstreze riguros registrul şi să depună încasările într-un sertar de bani.

Reprezentanţii industriei, în special cei care au restaurante, s-au plâns că procedurile de control îi împiedică pe ospătari să mai ia bacşiş, or cutuma nu este doar larg răspânndită, ci principala lor sursă de venit. Analizând prevderile legale, se poate trage concluzia că, de vreme ce inspectorii nu au dreptul să le facă percheziţii, pot păstra aceste sume asupra lor fără să fie nevoiţi să le justifice dacă depun încasările din vânzări, imediat ce le primesc, într-un loc special destinat, respectiv într-un sertar de bani. Astfel, pot evita diferendele cu inspectorii privind provenienţa banilor.

De asemenea, trebuie reţinut că orice sume depistate în incintă şi pentru care nu există justificare pot fi confiscate. Unii comercianţi obişnuiesc să le pună la dispoziţie clienţilor un recipient (cutie, borcan etc) pentru a lăsa bacşiş. Astfel de practici nu sunt legale, iar sumele depozitate astfel pot fi confiscate de inspectori, în timpul controalelor.

Prevederile legale

Controalele privind utilizarea caselor de marcat au la bază prevderile OUG 28/1999 cu modificările ulterioare. Cele mai recente schimbări au fost făcute în decembrie 2014. Suspendarea activităţii cu sigilarea sediului între una şi trei luni este reglementată de ordinul 218/2015. Principalele prevderi ale acestor acte normative sunt:

Comercianţii obligaţi să utilizeze case de marcat trebuie să emită şi să inmâneze bonuri fiscale. Nu sunt premise alte documente care să înlocuiască bonurile fiscale, precum nota proforma, nota de consum sau bonuri nefiscale.

Registrul de casă şi raportul fiscal de închidere zilnică sunt documentele avute în vedere de către organele fiscale cu ocazia verificării veniturilor care stau la baza determinării impozitelor şi taxelor.

Comercianţii sunt obligaţi să întocmească documente justificative pentru toate sumele introduse/extrase în/din sertarul casei de marcat, altele decât cele provenite din încasarea cu numerar a contravalorii bunurilor livrate cu amănuntul şi a serviciilor efectuate către populaţie sau cele utilizate pentru a acorda rest clientului.

Sumele identificate la punctele de vânzare care nu pot fi justificate sunt considerate fără provenienţă şi se confiscă.

Campania Antifraudei

DGAF a demarat o campania de depistare a neregulilor privind utilizarea caselor de marcat pe 15 martie. Într-o săptămână au suspendat activitatea a 174 de magazine, restaurante, case de schimb valutar etc, însemnând 22% din totalul unităţilor controlate.

“Este important de știut că, la baza conceperii listei cu agenții economici ce urmează a fi controlați, s-au aflat atât sesizările primite la Tel Verde, cât și analizele de risc efectuate de structurile de specialitate care utilizează un set de criterii de selectivitate riguroase”, a declarat pentru Capital preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Ştefan Diaconu. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei