BNR, o nouă INTERVENȚIE ÎN FORȚĂ pe piața bancară - Românii cu rate sunt direct afectați

default

Dimensiune font:

| 25-09-2018 10:42

După o pauză de două săptămâni, Banca Națională a României (BNR) a făcut, luni, a șasea operațiune repo din acest an, în valoare de 6,5165 miliarde de lei, potrivit datelor afișate de instituție, pentru a domoli creșterea indicilor ROBOR, conform Mediafax.

Operațiunea repo, care reprezintă o tranzacţie reversibilă, destinată injectării de lichiditate, în cadrul căreia BNR cumpără de la instituţiile de credit active, eligibile pentru tranzacţionare, cu angajamentul acestora de a răscumpăra activele respective la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data tranzacţiei, nu i-a luat prin surprindere pe econonomiști.



„Ne așteptăm ca BNR să anunțe o licitație de repo repartizată integral, iar ratele pe termen scurt să fie la nivelul dobânzii cheie, de 2,50%, pentru perioada în care este făcută rezervă”, se scrie într-o analiză a ING Bank România, semnată de Ciprian Dascălu, economistul șef, și de Valentin Tătaru, economist în cadrul băncii, analiză publicată în această dimineață. Într-adevăr, suma adjudecată a fost cea oferită de Banca centrală, iar toate licitațiile repo din acest an au fost făcute la o dobândă de 2,5%, cât este dobânda de politică monetară, începând cu 8 mai 2018, și la o maturitate de 7 zile, astfel că valoarea celor patru operațiuni nu poate fi cumulată.

Anterioara operațiune repo a fost la data de 10 septembrie, când instituția a furnizat pieței 914,2 milioane de lei. De asemenea, la data de 3 septembrie, BNR a făcut o operațiune repo de aproape 9,47 miliarde de lei. Banca centrală a mai făcut trei asemenea operațiuni în luna august a acestui an: de 10,52 miliarde de lei la data de 6 august, pe care a rostogolit-o la 4,16 miliarde de lei la 13 august 2018, precum și de 12,17 miliarde de lei la 27 august. Această din urmă sumă nu a mai fost plasată de BNR din 1 octombrie 2012, când a solicitat și și-a adjudecat 12,6 miliarde de lei.

La data de 3 septembrie, economistul șef al ING Bank România susținea că era de așteptat ca BNR să rostogolească operațiunea de injecție de lichiditate din săptămâna precedentă. „Credem că banca centrală va continuă să ofere lichiditate sistemului bancar, în perioadele când întâmpina deficit de lichiditate. În lipsa unui angajament ferm față de aceste operațiuni și în absența unor presiuni de depreciere asupra leului, credem că BNR va continuă să ofere lichiditate sistemului bancar prin operațiuni de piață”, a explicat, la începutul lunii septembrie, pentru MEDIAFAX, Ciprian Dascălu. Cursul de schimb leu-euro intrat pe o tendință de creștere săptămâna trecută, dar n-a depășit maximele istorice.

În august 2018, Banca centrală a României a reluat operațiunile repo, după opt luni de pauză, pentru a tempera creșterea indicilor ROBOR, care reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei și care este stabilit zilnic, ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de 10 bănci selectate de BNR, astfel încât să prevină situația din septembrie 2017. Pe finalul fiecărei luni, lichiditatea din piață scade pe fondul faptului că băncile sunt obligate să-și facă rezervele minime obligatorii, iar contribuabilii trebuie să-și achite taxele și impozitele, situație care se accentuează pe final de lună.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a stagnat luni la 3,14%, după creșterea de vineri față de nivelul de 3,10% cât a fost înregistrat joi. Acest indice nu a mai fost la acest nivel din data de 6 septembrie, când a fost de 3,15%, urmat de o scădere la 3,12%, la data de 7 septembrie. De asemenea, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare lei cu dobândă variabilă, a stagnat luni la nivelul de 3,38%, după ce crescuse vineri de la 3,36% cât a fost joi. Acesta n-a mai atins acest nivel din datele de 5 septembrie și 6 septembrie, când a fost în scădere de la 3,40%, nivel înregistrat la data de 4 septembrie.

În schimb, indicele ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a scăzut luni la 3,45%, de la nivelul de 3,46% de vineri, revenind la 3,45%, cât a fost joi. Acesta n-a mai atins nivelul de 3,46% din data de 5 septembrie, când era în scădere, de la 3,48%, nivel consemnat la 4 septembrie. De asemenea, indicele ROBOR la 12 luni a scăzut luni la 3,50%, după ce vineri crescuse la 3,52%, de la 3,51%, cât a fost joi. Acesta nu a mai atins nivelul de 3,52% din data de 5 septembrie, fiind în scădere de la 3,54%, la data de 4 septembrie.

 

În octombrie 2017, banca centrală a reluat operațiunile repo, după 26 luni de pauză, din cauza creșterii accelerate a indicelui ROBOR, care, de exemplu, la 3 luni a urcat de la 0,91% în 31 august 2017 la 1,71% în 2 octombrie 2017, încheind anul la 2,05%. În aceste condiții, BNR a făcut opt operațiuni repo în decurs de trei luni. A început cu una de 9,35 miliarde de lei, la 3 octombrie, și a încheiat cu una de 3,72 miliarde de lei, la 27 decembrie - toate cu o maturitate la 7 zile și la o dobândă de 1,75%, cât era dobânda-cheie începând cu mai 2015. În schimb, în prima parte a acestui an, BNR a atras lichiditate din piață, prin 14 licitații de depozite, realizate între 16 aprilie și 30 iulie, începând cu una de 18,66 miliarde de lei și încheind cu una de 25 de milioane de lei. Doar în prima parte a lunii iulie, banca centrală nu a realizat asemenea operațiuni. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei