Consiliul Concurenţei verifică petroliştii

default

Dimensiune font:

| 20-08-2015 06:32


Piaţa distribuţiei de carburanţi este monitorizată după reducerea la jumătate a preţului la ţiţei * oficialii Consiliului Concurenţei susţin că există o anumită „lentoare“ în transmiterea reducerilor preţurilor materiei prime în preţul de vânzare al carburanţilor


Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa distribuţiei de carburanţi şi va verifica în ce măsură companiile petroliere au redus preţurile la benzină şi motorină în contextul în care preţul barilului a scăzut în ultimul an la jumătate, ajungând la circa 50 de dolari. „Urmărim evoluţia pieţei şi vrem să vedem cât de repede şi în ce măsură reducerile substanţiale ale preţului barilului se vor resimţi în preţul la pompă.

Mai monitorizăm câteva săptămâni, să se aşeze lucrurile şi apoi vom şti dacă este cazul să intervenim. Urmărim datele Eurostat, preţurile la noi, cu şi fără taxe, şi preţurile în restul Uniunii Europene“, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, citat de Mediafax. El spune că există o anumită „lentoare“ în transmiterea reducerilor preţurilor materiei prime în preţul de vânzare al carburanţilor.


„S-au anunţat reduceri de preţ, vreau să le văd. Vom monitoriza, să vedem dacă, într-adevăr, a scăzut preţul şi ne vom uita cum se raportează acesta la reducerea preţului materiei prime şi cum arată comparativ cu preţurile din alte ţări din UE“
, a precizat Chiriţoiu.


Birocraţie în deschiderea unei benzinării

De asemenea, pentru a stimula concurenţa la nivelul comercializării carburanţilor, Consiliul Concurenţei vrea să găsească modalităţi prin care ar putea fi simplificată birocraţia din procesul de înfiinţare a unei benzinării. „În ultima perioadă au intrat pe piaţa românească noi companii care îşi deschid benzinării, iar unele dintre cele deja prezente îşi extind reţelele. Aparent, e greu să înfiinţezi benzinării în România, e multă birocraţie şi de aceea încercăm să găsim variante pentru a simplifica acest proces“, afirmă Chiriţoiu.


Săptămâna trecută, OMV Petrom a anunţat că nivelul cotaţiilor internaţionale la benzină, în funcţie de care compania stabileşte tarifele la pompă, au crescut mult în acest an, deşi ţiţeiul s-a ieftinit, iar în România taxele reprezintă 50% din preţul final. Compania nota, totodată, că a redus preţurile cu 40 de bani în ultimele săptămâni.

„Preţurile la pompă reflectă cotaţiile internaţionale la benzină şi motorină. Cotaţiile internaţionale la benzină şi motorină sunt influenţate de cotaţiile la ţiţei dar şi de alte elemente, prin urmare pot avea, pe termen scurt, evoluţii divergente faţă de cotaţiile la ţiţei. Acest lucru s-a întâmplat inclusiv în prima parte a acestui an, când cotaţiile internaţionale pentru benzină au crescut semnificativ“, au declarat reprezentanţii OMV Petrom, citaţi de Mediafax.

La sfârşitul anului 2011, Consiliul Concurenţei a sancţionat şase companii petroliere cu amendă de circa 205 milioane euro pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale. În urma investigaţiei, autoritatea de concurenţă a constatat că cele şase companii au încălcat atât Legea Concurenţei, cât şi Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene prin stabilirea retragerii simultane pe piaţă a sortimentului de benzină Eco Premium.

Potrivit Mediafax, OMV Petrom, care la data încălcării legii opera benzinăriile Petrom şi Petrom V, a primit o amendă de 366,5 milioane de lei. OMV Petrom Marketing, la data încălcării legii opera benzinăriile OMV, a fost amendată cu 137,2 milioane de lei, în timp ce Rompetrol Downstream a primit o amendă de 159,5 milioane de lei. Lukoil România a fost amendată cu 136,8 milioane de lei, MOL Petroleum Products cu 80,2 milioane de lei, iar ENI Romania cu 11,1 milioane de lei.
Petroliştii au contestat în instanţă amenzile, însă autoritatea de concurenţă a câştigat irevocabil procesele cu trei companii. Astfel, până în prezent, instanţa a soluţionat irevocabil trei din cele şase procese cu companiile petroliere aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În perioada următoare sunt aşteptate soluţionările în cazul recursurilor formulate de OMV Petrom, OMV Petrom Marketing şi Lukoil.

 

În primele şase luni, preţul mediu al ţiţeiului Ural a scăzut la 57,09 dolari/baril, cu 47% mai mic comparativ cu perioada similară a anului precendent, iar preţul mediu realizat la ţiţei s-a situat la 49,51 dolari/baril, comparativ cu 96,24 dolari/baril în primul semestru al anului trecut. Cele mai mari companii de pe piaţa locală, în funcţie de dimensiunea reţelelor de benzinării, sunt, în ordine, OMV Petrom, KMG International (Rompetrol), Lukoil şi MOL.

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei