Cozi eliminate prin info-chioşcuri şi TelVerde FOTO

default

Dimensiune font:

| 26-03-2015 07:00

 Un astfel de info-chioşc este disponibil şi în judeţul Neamţ.

 

Reprezentanţii Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice au prezentat, la Iaşi, principalele rezultate ale implementării proiectului „Modernizarea serviciilor publice de informare şi relaţionare cu cetăţenii, din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice”, demarat în parteneriat cu Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Astfel, românii beneficiază de o linie telefonică de tip TelVerde care poate fi accesată gratuit şi de 9 info-chioşcuri amplasate în mai multe judeţe din ţară, unul dintre ele fiind disponibil şi în Moldova. În cadrul evenimentului au fost analizate cele mai importante obiective realizate până în prezent prin intermediul proiectului care are ca scop „îmbunătăţirea furnizării serviciilor de informare şi de relaţionare cu cetăţenii, în vederea creşterii transparenţei administraţiei publice şi a încrederii cetăţenilor, prin simplificarea barierelor administrative şi prin reducerea timpului alocat furnizării acestor servicii“, potrivit managerului de proiect, Florin Dragomir.

Cu toate că printre beneficiarii direcţi ai acestuia se numără angajaţii ministerului şi instituţiile din subordinea sa, o parte dintre serviciile realizate prin intermediul proiectului se adresează şi simplilor cotribuabili. Astfel, aceştia vor avea acces la câteva servicii de informare îmbunătăţite, precum trei portaluri specializate, cu opţiunea de comunicare de tipul e-petiţie, dedicate domeniilor asigurărilor sociale, familiei şi copiilor, dar şi persoanelor cu dizabilităţi.

 

Serviciu gratuit de TelVerde şi info-chioşc în Moldova

Mai mult, a fost înfiinţată o linie telefonică de tip TelVerde, cu acces gratuit la numărul 0 800 86 86 22. Aceasta funcţionează din luna septembrie a anului trecut. „Se pot afla informaţii referitoare la politicile ministerului, informaţii legate de sistemul de pensii, asistenţă socială, protecţia persoanelor cu dizabilităţi, protecţia drepturilor lucrătorilor din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă. Acest serviciu este disponibil gratuit, de luni până vineri, între orele 9.00-22.00, iar timpul de răspuns este foarte rapid“, a precizat Diana Ionescu, membru în echipa de coordonare a proiectului. Aceasta susţine că se caută soluţii de finanţare pentru ca serviciul TelVerde să funcţioneze şi după finalizarea proiectului.

De asemenea, tot în cadrul proiectului au fost puse în funcţiune nouă info- chioşcuri, care permit accesul la informaţii de interes din activitatea Ministerului Muncii. Acestea au fost amplasate în sediile agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială din mai multe judeţe din ţară, în regiunea Moldova acesta fiind disponibil în Piatra Neamţ. „Scopul lor declarat este de a eficientiza accesul la informaţii şi de a reduce cozile la ghişee. Acestea au şi facilitatea de tip audio benefică pentru persoanele cu deficienţe de vedere“, a adăugat aceasta. Andra PETRARIU

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013, valoarea eligibilă a acestuia atingând la 7 milioane de lei, din care valoarea asistenţei financiare nerambursabile este de 5.972.104,67 de lei, iar contribuţia beneficiarului reprezintă 1.053.900,83 de lei.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei