Culmea fiscului: Șeful ANAF nu dă bon fiscal la hotelul său
Dimensiune font:
Agenția Națională de Administrare Fiscală a oferit o replică prin biroul de presă unui jurnalist care susține că nu a primit bon de la un restaurant în care acționar este soția lui Gelu Diaconu, șeful Fiscului.
Restaurantul este al unui hotel deținut în proporție de 50% de Mihaela Diaconu.
„Dacă a fost făcută o sesizare la Telverde, Direcția Antifraudă va demara controlul, la fel ca în orice altă situație, în vederea verificării modului în care această societate respectă prevederile legale”, scrie comunicatul semnat chiar de șeful Fiscului.
„Absolut toate sesizările făcute la Telverde urmează aceeași procedură, fără excepție, și toate cazurile unde s-au găsit nereguli primesc același tratament, inclusiv suspendarea activității. Nu există tratament preferențial, iar acțiunile care vizează întărirea disciplinii fiscale vor continua în același ritm.”, completează Gelu Ștefan Diaconu.
Jurnalistul Stelian Negrea a scris ca nu a primit bon fiscal in Hotelul International din Bucuresti. "O cafea si o apa minerala la Hotelul International din Bucuresti detinut de familia sefului ANAF, Gelu Diaconu, 16 lei. Nu mi s-a emis BON FISCAL. Am sunat la Telverde Antifrauda Fiscala 0800800085 si am inregistrat o sesizare iar doamna de acolo mi-a dat dreptate ca ar fi trebuit sa-mi fie emis bon fiscal", scrie Stelian Negrea.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau