Cum pot face moldovenii bani de acasă

default

Dimensiune font:

| 03-02-2016 12:00

 Tot mai multe persoane sunt tentate să renunţe la joburile prea solicitante în favoarea timpului petrecut cu familia * aceştia se reorientează către activităţile făcute acasă care le oferă mai multa flexibilitate * printre activităţile cu mare succes se numără cele care fructifică latura creativă şi cele care implică o limbă străină

 Cu toţii suntem de acord că cea mai bună şi cea mai importantă investiţie din viaţa noastră sunt copiii, iar familia are prioritate în faţa jobului. Pentru că tot mai mulţi moldoveni conştientizează acest lucru preferă să renunţe la joburile pe care le au pentru a se ocupa mai mult timp de copiii oferindu-le acestora atenţia şi afecţiunea necesară. Astfel se reorientează către activităţi ce pot fi făcute de acasă pentru a-şi menţine o parte din venituri şi pentru a se bucura de avantajele muncii de la domiciliu. Munca de acasă are cu siguranţă avantaje sale. Nu trebuie să te trezeşti la o anumită oră, nu stai în trafic, îţi organizezi timpul singur, nu te distrag colegii şi, bineînţeles, ai posibilitatea de a acorda familiei şi copiilor atenţia cuvenită. Dacă toate acestea sună atrăgător şi dacă autodisciplina te ajută pentru a rămâne concentrat şi productiv în timp ce lucrezi de la domiciliu, iată câteva idei care te ajută să poţi face bani fără să fie necesar să te deplasezi de la domiciliu. Multe dintre acestea necesită doar o bună conexiune la internet, un calculator şi ceva experienţă cu munca în online.


Foarte important este atunci când vă decideţi să începeţi o astfel de activitate să nu va neglijaţi latura creativă pe care o aveţi. Tricotatul, brodatul, goblenurile, bijuteriile handmade, cioplitul sunt câteva dintre activităţile care au început să aibă din ce în ce mai mult succes şi să aducă venituri frumoase. Pe latura creativă s-a axat şi Alina Dan când a renunţat la jobul vechi în favoarea unei activităţi cu plăcere. „După naşterea fetiţei mele, mi-am dat seama că nu îmi mai plăcea nimic din ceea ce făceam şi am început să caut acel echilibru de a face ceva cu plăcere”, mărturiseşte designerul floral, care a renunţat la un job rigid din sistemul bancar. În sprijinul celor care se deci să îşi urmeze latura creativă vine platforma Etsy, care pentru bani puţini, vă oferă posibilitatea să vă expuneţi lucrurile şi să le vindeţi, iar de când firmele din regiune au apelat la sistemul PayPal, vânzările se pot efectua oriunde în lume. Pentru a obţine însă venituri mulţumitoare dintr-o activitate desfăşurată acasă este nevoie de răbdare pentru ca activitatea să aibă efectul scontat. „Plecam de la un salariu fix care îmi asigura o oarecare stabilitate, la nimic... însă nu am făcut nimic forţat şi nu am urmărit absolut deloc, în primă fază, partea financiară. Am vrut să fac ce îmi place şi apoi am dezvoltat”, povesteşte Alina Dan.

Cum îşi aleg marile companii ale Moldovei angajaţii


Limbile străine oferă o şansă în plus

Dacă stăpâneşti foarte bine cel puţin o limba străină, jobul de traducător îţi poate aduce banii frumoşi. Traducerile de orice fel şi în orice domeniu au ajuns să fie tot mai căutate şi mai bine plătite. Cele mai frecvente cereri sunt de traduceri din franceză, chineză şi spaniolă, însă cu cât este mai rară limba străină pe care o cunoşti, cu atât este mai bine plătită traducerea. Ca traducător liber poţi câştiga şi 50 de euro/oră, însă plata poate varia.

Un blog te poate ajuta să faci bani frumoşi în funcţie de numărul de vizitatori sau de colaborări. Prin postări, articole, recenzii, recomandări, idei, site-ul tău poate atrage un număr mare de vizitatori. În plus, poţi primi numeroase oferte din partea unor companii, magazine, care sunt dispuse să ofere produse pentru testare şi/sau reclamă, cărora să le realizezi un articol şi să îl publici pe site-ul tău, în speranţa atragerii cât mai multor cumpărători. Poţi primi, de asemenea, bani pentru postarea unor reclame sau linkuri cu direcţionare către site-urile partenere, pe blogul tău. Pentru un blog de succes trebuie să îţi atragi cititorii prin subiecte de interes pentru categoria de persoane căreia te adresezi, devenindu-ţi astfel cititori fideli. Poate dura câteva luni până la un an până ce vei primi colaborări şi blog-ul va deveni popular. Câştigurile diferă în funcţie de numărul de vizualizări, vizitatori, colaborări, etc. Pentru 1.000 de vizualizări se primeşte, în medie, între 10 şi 50 de dolari. Georgiana BĂNUC

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei