Derapajele fiscale pun presiune asupra leului
Dimensiune font:
Avalanşa de mişcări politice eronate ale PSD, care nu reuşeşte să găsească drumul corect între promisiunile făcute în campania electorală, ce i-au permis câştigarea alegerilor parlamentare, şi dorinţa de a dezincrimina corupţia şi de a elibera corupţii din închisori, care a provocat cele mai mari demonstraţii din anii 90 încoace, nemulţumesc investitorii, care încearcă să scape de leii din portofoliu.
În aceste condiţii cursul euro a crescut de la 4,5323 la 4,5362 lei, nivel maxim comparativ cu finalul anului trecut, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,5330 şi 4,5390 lei. cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,536 – 4,539 lei, semn că euro ar putea reveni, după mai bine de două luni, peste pragul de 4,54 lei.
Investitorii sunt nemulţumiţi de perspectivele depăşirii deficitului bugetar de 3%, datorită măririlor salariale dar şi a deschiderii baierilor pungii pentru administraţia locală, care poate cheltui sume mult mai mari decât cele bugetate, generatoare de noi acte de corupţie.
Cursul dolarului american a urcat de la 4,2804 la 4,2906 lei, cotaţiile din piaţa valutară fluctuând între 4,277 şi 4,295 lei.
Media monede elveţiene, care s-a depreciat pe pieţele internaţionale la 1,071 – 1,073 franci/euro, a scăzut de la 4,2384 la 4,2296 lei.
Monedele din regiune erau stabile faţă de euro. Cea poloneză fluctua între 4,302 şi 4,314 zloţi iar cea maghiară între 309,3 şi 310,1 forinţi.
Perechea euro/dolar scădea pe pieţele internaţionale la 1,0558 – 1,0602 dolari.
Investitorii sunt foarte prudenţi înainte de şedinţa de politică monetară a BCE, care se va desfăşura mâine, dar şi a alegerilor parlamentare din Olanda, de peste circa două săptămâni, care ar putea aduce la putere un partid populist şi euro-sceptic, care ar dori ieşirea din Uniunea Europeană.
Pe de altă parte, dolarul este tot mai căutat, pieţele mizând pe o creştere de către Rezerva Federală americană a dobânzii sale cheie, la jumătatea acestei luni.
Analiza a fost transmisă de DOMUS M&D
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau