Dolarul nu mai găseşte pista de aterizare
Dimensiune font:
De circa două săptămâni dolarul american a intrat într-un adevărat picaj faţă de principalele valute, cădere provocată de înmulţirea scandalurilor din jurul preşedintelui Trump.
Moneda americană a început anul cu o medie de 4,3408 lei dar a scăzut ieri la 4,0489 lei. Un curs mai mic a fost atins în 11 octombrie trecut, iar cotaţiile de ieri au coborât la 4,046 – 4,064 lei.
După creşterea de joi la 4,5729 lei, maxim al ultimilor patru ani şi jumătate, scăderea aversiunii faţă de risc de pe pieţele internaţionale a permis leului să se aprecieze uşor. Media a coborât ieri la 4,5583 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,554 şi 4,562 lei iar cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,556 – 4,559 lei.
Evoluţia leului poate fi influenţată de atenţionarea făcută de Comisia Europeană, o recomandare-avertisment care cere Bucureştiului să-şi corecteze decalajele dintre cheltuieli şi investiţii. Aceasta afectează încrederea celor care investesc în economia românească, ei fiind interesaţi de stabilitate şi predictibilitate, dar şi ca autorităţile să îşi respecte angajamentele internaţionale.
Media monedei elveţiene a scăzut de la 4,1875 la 4,1729 lei, evoluţie datorată faptului că aceasta s-a depreciat pe pieţele internaţionale la 1,092 – 1,095 franci/euro.
Monedele din regiune beneficiau de creşterea încrederii investitorilor şi se apreciau, la rândul lor, faţă de euro. Cea poloneză se tranzacţiona între 4,194 şi 4,207 zloţi iar cea maghiară între 308,3 şi 308,9 forinţi.
Perechea euro/dolar creştea până la 1,1268 dolari, maxim care nu a mai fost atins din 9 noiembrie, imediat după anunţarea victoriei lui Donald Trump.
Dolarul este afectat de înmulţirea scandalurilor din jurul preşedinteluiTrump care ar putea culmina cu suspendarea acestuia.
La aprecierea euro a contribuit şi calmarea tensiunilor politice din Europa, ceea ce s-a reflectat în întărirea moralului oamenilor de afaceri din Germania cât şi a creşterii activităţii economice private din zona euro.
Analiza a fost transmisă de DOMUS M&D
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau