Dosarul care va ZGUDUI din temelii presa română. 700 de jurnalişti, INTEROGAŢI în cel mai mare caz de evaziune fiscală

default

Dimensiune font:

| 26-11-2014 13:39

Un nou dosar este pe cale sa arunce în aer lumea politică din România. Protejat ani la rând de catre toate guvernele care s-au perindat la conducerea ţării din anul 1995, Adrian Sârbu se confruntă în aceste zile cu mari probleme. Omul de afaceri este suspectat de evaziune fiscală, după ce ar fi eludat statul prin mai multe firme. Autorităţile au declanşat o anchetă de proporţii, cel puţin 700 de foşti sau actuali angajaţi ai grupului de presa Mediafax fiind interogaţi la Inspectoratul General de Poliţie din Bucureşti. Oamenii se tem pentru viitorul lor şi al familiilor, angajaţii picând la mijloc între interesele financiare ale lui Sârbu şi legislaţia statului român.
 
Dosarul instrumentat este unul complex. Procurorul de caz i-a chemat la audieri pe toţi cei care au semnat, în calitate de beneficiari, contracte cu cateva firme, printre care se află SC RETAIL EUROPE CONSULT SRL, SC EASTFIELD PROD SRL sau PRODUKTIV COMPLET MANAGEMENT SRL. Chiar dacă oamenii scriau pentru publicatiile Mediafax acest lucru nu era specificat pe contractul de Drepturi de Autor, însă atât ziariştii cât şi anchetatorii ştiu că în spatele acestor firme de apartament se află Adrian Sârbu. Se pare că mogolul media nu a platit niciun impozit sau taxă pentru aceste contracte timp de mai mulţi ani, prejudiciind bugetul statului cu câteva milioane de euro.
 
În urmă cu câteva luni Adrian Sârbu a încercat să scape de aceste probleme, dorind să obţină o scutire de taxe chiar de la Victor Ponta, şeful Guvernului României. A mers personal la Palatul Victoria, gest facut doar în cazuri de maximă importanţă. Sârbu a fost refuzat şi îndemnat să îşi achite toate taxele, chiar dacă patronul media i-a spus primului ministru că îl face Preşedintele României! Nu este vorba de nicio exagerare, acestea au fost cuvintele celui care adoră să i se spună „Dumnezeu”. A fost momentul declanşării furiei lui Sârbu, care a pus la bătaie toate instrumentele media pentru a-l discredita pe Victor Ponta. In luptă au fost folosite toate publicatiile trustului, de la agentia de presă Mediafax, la Gândul.info şi siteul Prosport.
Iată doua derapaje grave din trustul Mediafax, care îi discreditează pe autori:
Agenţia de presă Mediafax aruncă în piata, pe 13 noiembrie, cu trei zile înaintea turului 2 al alegerilor prezidenţiale , o adevărată bombă. Momentul a fost ales pentru că sociologii arată că o mare parte din nehotărâţi înclină balanţa într-o parte sau alta cu 2-3 zile înainte de alegeri.
Sub semnătura lui Ovidiu Tempea, singura agenţie de presă privată din România, la care sunt abonate toate publicatiile/televiziunile/radiourile/siteurile din ţară, anunţă că guvernul condus de Victor Ponta ar putea renunţa la cota unică de impozitare de 16% şi, totodată, ar putea mări impozitele pe case şi terenuri. Adică unde îi doare mai tare pe români. Se dau, sub formă de exclusivitate, şi niste documente. Efortul lui Ponta de a nega informaţia chiar în acea noapte a fost fără folos, forţa de propagare a Facebook fiind infinit mai mare. Subiectul a fost „îngropat” imediat după alegeri.


 
Pe siteul Prosport, sub semnatura redactorului-sef Costin Ştucan, au fost publicate timp de mai multe săptămâni o serie de articole care încercau să arate legăturile unei obscure fime de automobilism cu, bineînţeles, Victor Ponta. Autorul articolelor nu a reuşit să demonstreze implicarea Guvernului României sub nicio formă, totul a fost scris pe baza unor supoziţii, dar mesajul discreditării lui Ponta impus de Sârbu pentru toate produsele din trust a fost atins. Subiectul fusese discutat în presă încă din primăvară, iar părţile implicate au negat atunci oficial orice implicare.

 
Problemele lui Adrian Sârbu sunt departe de a se fi încheiat. Alegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte al României nu îl poate scăpa de răspundere în faţa justiţiei. Mergând pe un scenariu foarte posibil în viitorul apropiat, plecarea lui Victor Ponta din fruntea Guvernului României şi venirea unui alt prim-ministru, este foarte greu de crezut că Adrian Sîrbu poate scăpa nepedepsit în acest uriaş caz de evaziune fiscală, cu toată forţa pe care o are trustul său media. Ancheta este în derulare şi toate probele de până acum indică fără echivoc vinovăţia omului de afaceri care s-a folosit de mai multi interpuşi pentru a fenta fiscul.
Adrian Sârbu a mai beneficiat de o scutire masivă de taxe. În anul 2001, în perioada guvernării Adrian Năstase, trustului PRO i s-au şters datorii de miliarde de lei.
Problemele pentru Adrian Sârbu au început în iarna acestui an când a fost debarcat de la şefia CME şi, implicit, a Pro TV. Imediat, noua conducere a postului din România a declanşat un audit fără precedent în trust. După ce au fost îndepărtaţi toţi oamenii de încredere ai lui Sârbu, mai multe contracte încheiate de fosta conducere au fost date pe mâna Poliţiei. Prima victimă de amploare a fost Vlad Panaitescu, fost director al Pro TV, care a fost arestat pentru evaziune şi spălare de bani.


Cum funcţiona reţeaua evazioniştilor din Pro TV

O firmă încasa legal bani de la PRO TV, însă sumele uriaşe, de ordinul milioanelor de euro, nu rămâneau în aceste conturi. Banii luau rapid drumul unor societăţi-fantomă sub forma de plăţi pentru diverse servicii care fuseseră, chipurile, prestate (consultanţă, publicitate, asigurări, construcţii etc).Tranzacţiile apăreau doar pe hârtie, iar pentru serviciile făcute cei care controlau firmele-fantomă implicate în afacere îşi opreau un comision stabilit de comun acord cu evazioniştii pentru care lucrau. Ingineriile financiare făcute prin firmele care aveau relaţii contractuale cu PRO TV au “produs” ilegal în jur de opt milioane de euro, conform anchetatorilor.
„Revoluţia” lui Adrian Sârbu
De ce este Adrian Sârbu un protejat al sistemului? Pentru acest lucru trebuie sa aruncăm o privire în timp, în urmă cu aproape 25 de ani.


 
În împrejurari neelucidate încă, Adrian Sârbu, un regizor de duzină angajat la Sahia Film, ajunge în decembrie 1989 în clădirea Comitetului Central al PCR, unde filmează evenimentele care au schimbat România pentru totdeauna. Mai mult, devine membru al Consiliul Frontului Salvării Naţionale, organismul care în 23 decembrie a preluat conducerea ţării la acea vreme. Adrian Sârbu a fost cel care a filmat aşa-zisul “proces al soţilor Ceausescu”, caseta care a stârnit controverse când a ajuns să fie difuzată de anumite posturi străine de televiziune. Cei care au participat la Revoluţie spun că Sârbu era un apropiat al lui Silviu Brucan, care l-a introdus pe regizor în sediul CC, unde a înregistrat întâlnirile din 22 decembrie 1989 şi zilele de după. Aşa a făcut primii săi bani, vânzând către posturile TV internaţionale înregistrările. Se spune că imunitatea sa în faţa legii vine din acele vremuri, Sârbu având încă în posesie mai multe filme care ar putea face lumină în legatura cu ceea ce s-a intamplat în 1989 şi, totodată, ar putea compromite mai multe persoane cu mare greutate in viaţa publica din România. Dovada ca a fost un apropiat al lui Saul Bruckner, cunoscut maselor drept Silviu Brucan, este faptul că fostul propagandist comunist, agent KGB şi conducător al defunctului „Scânteia”, a realizat timp de 10 ani, între 1996 si 2006, emisiunea „Profeţii despre trecut” la Pro TV.
Saul Bruckner a fost numit în septembrie 1944 secretar general de redacţie la ziarul Scânteia, de la tribuna căruia a cerut condamnarea la moarte, printre alţii, a lui Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Corneliu Coposu, Radu Gyr şi Pamfil Şeicaru. Soţia sa, Alexandra Sidorovici, a fost acuzator public al Tribunalului Poporului, lucru amintit şi de Petre Ţutea. Între anii 1948 – 1949 a fost profesor de ziaristică la Universitatea din Bucureşti, deşi nu avea decât 6 clase de liceu.


Sârbu a fost audiat de mai multe ori în dosarul Revoluţiei. Iată ce spunea acesta în urmă cu ceva timp: „Oamenii mă întreabă unde ai fost, ce ai văzut, ce ştii. Simplu. Şi le răspund”. Să nu uităm că pentru morţii din decembrie 1989 încă nu a plătit nimeni, iar fiecare zi care trece reduce şi mai mult şansele ca Justiţia să descopere ADEVĂRUL şi să-i pedepsească pe vinovaţi.


O altă pată neagră din trecutul celui supranumit şi „Shogunul” a avut loc în timpul manifestaţiilor din Piaţa Universităţii, din 13-15 iunie 1990. Atunci Adrian Sârbu a cerut Armatei Române dinamită pentru a arunca în aer balconul Universităţii, unde protestau studenţii! Pe această temă, în anul 2005, a fost chemat ca martor în dosarul „Mineriada“. Potrivit unor articole de presă de la acea vreme, citând surse autorizate, Adrian Sârbu a chemat câteva trenuri cu mineri la Bucureşti. Ce a urmat, este binecunoscut, zeci de oameni au murit, studenţii au fost bătuţi, sediile partidelor istorice devastate, iar imaginea României a fost grav afectată. Vinovaţii nu au fost pedepsiţi nici până azi.
Acesta este omul pentru care lucrează „deotologi” ca Andreea Esca (The One), Cristian Tudor Popescu (Gândul), Claudiu Pândaru (Gândul), Lucian Mândruţă (La Ştiri), Alex Livadaru (La Ştiri), Costin Ştucan (Prosport) sau Cristian Hoştiuc (Ziarul financiar).


Mediafax Group deţine mai multe publicaţii şi siteuri, printre care: gandul.info, prosport.ro, promotor.ro, Ziarul financiar, Agentia de Presa Mediafax, Business Magazin, The One, CSID sau descopera.ro
În curând, Adrian Sârbu urmează să îşi lanseze, tot printr-un interpus, o nouă televiziune cu care speră, probabil, să îşi mai cumpere câţiva ani de libertate. Omul din acte este Lucian Mândruţa, cel care a revenit sub aripa lui Sârbu dupa un periplu la trustul Intact. Acesta va conduce televiziunea „La Ştiri”, cu sediul în clădirea Mediafax Group din strada Aurel Vlaicu 62-66.
La îndemnul lui Sârbu, Lucian Mândruţă a devenit unul dintre criticii aprigi ai lui Ponta. Una dintre afirmatiile dure la adresa prim-ministrului se referă la calitatea sa de familist. Nimic mai adevărat, Ponta nu este un exemplu în acest sens, însă trebuie să îi reamintim lui Lucian că în momentul în care a venit la Mediafax Group a cerut imperativ ca şirile referitoare la adulterul său să fie scoase de pe toate siteurile din trust. Este vorba despre escapada din anul 2010, când fostul prezentator de la Antena 1 a fost surprins de paparazzi alături de amanta pe un câmp din Mogoşoaia!


Viitorul preşedinte al Romaniei are ocazia să puna în aplicare din 22 decembrie 2014 sloganul din campanie – „România lucrului bine făcut”. Pe acesta cale îi facem cunoscut lui Klaus Iohannis articolul 16 aliniatul 2 din Constituţia României, care spune că „Nimeni nu este mai presus de lege”. Nici măcar cel care te-a ajutat să devii Preşedinte. 

 

http://activenews.ro/

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei