Economia pe scurt
Dimensiune font:
Cele mai importante ştiri economice prezentate pe scurt de cotidianul Evenimentul Regional al Moldovei.
Cum ar putea lua România premiul Nobel
Premierul Victor Ponta a apreciat, joi, că proiectul de cercetare de la Măgurele, în cadrul căruia va fi construit cel mai puternic laser din lume, ar putea aduce României premiul Nobel. „La Măgurele va fi construit cel mai puternic laser din lume — ELI-NP este proiectul de cercetare care ar putea aduce României premiul Nobel! Susţin acest proiect şi le urez mult succes cercetătorilor!”, a scris prim-ministrul pe contul său de Facebook. Dana CHIRU
Preţul locuinţelor a scăzut în zona Euro
Indicele preţului locuinţelor a scăzut în trimestrul patru din 2013 cu 0,7% în zona euro şi cu 0,3% în Uniunea Europeană, comparativ cu precedentele trei luni, potrivit datelor publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În rândul statelor membre ale UE, cele mai importante creşteri ale indicelui preţului locuinţelor a fost înregistrat în Letonia (2,7%), Estonia şi Lituania (ambele cu 2,6%) şi Irlanda (2,5%), iar cel mai semnificativ declin în Ungaria (minus 1,8%), Spania (minus 1,3%), Danemarca şi Italia (ambele cu minus 1,2%).
În rândul statelor membre ale UE, cele mai importante creşteri ale indicelui preţului locuinţelor a fost înregistrat în Estonia (15,6%), Letonia (7,9%) şi Suedia (7%), iar cel mai semnificativ declin în Croaţia (minus 14,4%), Cipru (minus 9,4%) şi Spania (minus 6,3%).
În România, indicele preţului locuinţelor a scăzut în trimestrul patru din 2013 cu 0,7%, după un declin de 2,4% în precedentele trei luni. Alina STAN
Cresc sumele colectate de Fisc
Totalul veniturilor bugetare colectate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în primul trimestru al anului 2014 a însumat 42,426 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creştere cu 4,63% faţă de perioada similară din 2013 (40,548 miliarde lei), conform unui comunicat al instituţiei. Această creştere a avut loc în condiţiile în care activitatea de colectare din anul curent este influenţată negativ de creşterea volumului restituirilor efective de TVA către contribuabili de la 2,36 miliarde lei în 2013 la 2,772 miliarde lei în 2014. „Având în vedere acest aspect analiza încasărilor în condiţii comparabile conduce la un volum total al încasărilor de 42.837,70 milioane lei şi la o depăşire reală cu 5,65% — indice nominal, respectiv cu 411,65 milioane lei în cifre absolute mai mult decât în perioada similară din anul 2013”, se arată în comunicatul ANAF. Dana CHIRU
Economia grecească îşi revine
La patru ani de când a devenit prima ţară din zona euro care a fost salvată de la faliment printr-un program de asistenţă financiară, Grecia a revenit joi în forţă pe pieţele de obligaţiuni, atrăgând comenzi de 20 miliarde de euro, de la 550 de investitori, transmit Bloomberg şi Reuters. Emisiunea de bonduri pe trei ani în valoare de trei miliarde de euro a fost suprasubscrisă, iar randamentul a fost de doar 4,95%. Săptămâna trecută, randamentul obligaţiunilor guvernamentale elene cu scadenţa la zece ani a scăzut la 6,14%, de la peste 30% în ultimii doi ani. Este cel mai redus nivel din mai 2010.
Grecia nu a mai accesat pieţele internaţionale după 2010, când randamentele cerute de investitori pentru a achiziţiona obligaţiuni greceşti au atins un nivel nesustenabil, ceea ce a precipitat intrarea ţării în criză. Din 2010 şi până în prezent, Grecia a emis doar certificate de Trezoreria cu maturitatea la trei şi şase luni. Alina STAN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau