Economia pe scurt
Dimensiune font:
7 miliarde de euro în agricultură * Echipamente noi la Poşta Română *
Creştere a sărăciei absolute
7 miliarde de euro în agricultură
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a plătit, până la jumătatea lunii decembrie 2014, aproape 7 miliarde de euro către beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 - 2013, ceea ce reprezintă un grad de absorbţie al fondurilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală de peste 78%. În condiţiile în care plăţile au fost efectuate până la 31 decembrie 2014 inclusiv, situaţia finală pentru întregul an 2014 va fi disponibilă după jumătatea lunii ianuarie 2015, atunci când vor fi introduse în sistem toate datele (confirmările) primite din partea băncilor cu care beneficiarii PNDR colaborează, precizează AFIR. „Rata absorbţiei la finalul perioadei de programare va fi de 100%, având în vedere că plăţile pentru proiectele de investiţii şi angajamentele multianuale vor continua până la finele anului 2015“, consideră experţii AFIR.
Echipamente noi la Poşta Română
Aproape 800 de maşini ale Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) vor avea, începând cu 1 ianuarie 2015, echipamente de monitorizare GPS, în urma unei investiţii de aproximativ 400.000 de euro. Până în acest moment, 150 de autovehicule ale companiei au fost dotate cu sistem GPS, în perioada 2010 — 2011. Fiecare autovehicul monitorizat, din cele 796 din categoria autoutilitare, va avea câte un modul GPS şi echipament CANBUS, prin care se vor colecta date privind poziţia şi viteza autovehiculului, dar şi parametrii de funcţionare, aşa cum sunt monitorizaţi pe computerul de bord. Din acestea, 390 de autoutilitare destinate transportului de valori vor fi dotate cu butoane de panică şi vor fi dispecerizate printr-un serviciu special autorizat de Inspectoratul General al Poliţiei Române. Prin acţionarea acestor butoane, în caz de atac, va fi alarmat dispeceratul de serviciu al Poliţiei conectat la 112. Introducerea sistemului GPS va reduce cheltuielile generate de consumul de carburanţi, pe cele cu plata orelor suplimentare ale şoferilor, dar şi pe cele cu reparaţiile, prin controlul vitezei de deplasare. În plus, va reduce timpii de parcurs prin folosirea rutelor optime, fără kilometri nejustificaţi, şi va creşte siguranţa în exploatare.
Creştere a sărăciei absolute
Potrivit unui studiu realizat de Ministerul Muncii, cu sprijinul Băncii Mondiale, sărăcia absolută a înregistrat în România, între anii 2008-2012, o creştere îngrijorătoare, de la 23,4%, la 27,7%, în contextul crizei economice, al substanţialelor restricţionări salariale şi, nu în ultimul rând, al „îngheţului temporar“ constatat pe piaţa forţei de muncă. Secretarul de stat în MMFPSPV, Codrin Scutaru, subliniază că dezbaterea publică demarată în jurul proiectului de Strategie Naţională privind Incluziunea Socială şi Reducerea Sărăciei 2014-2020 este o etapă absolut necesară şi firească de consultare a opiniei publice, cu impact direct asupra îndeplinirii unui obiectiv fundamental al politicilor publice din domeniul social.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau