Economia pe scurt
Dimensiune font:
România a pierdut două miliarde de euro
România a pierdut aproape două miliarde de euro în exerciţiul financiar 2007 - 2013, din cauza proastei gestionări şi a managementului defectuos al fondurilor europene, a declarat, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, într-o conferinţă de specialitate. „Anul trecut am dezangajat un miliard de euro, plus penalizări de 800 de milioane de euro. Deci, România a pierdut aproape două miliarde de euro prin proasta gestionare şi managementul defectuos al fondurilor europene. Rata de absorbţie pe dezvoltare rurală a fost de 88,6%, însă nu trebuie să ne bucurăm. Polonia a absorbit 100% şi nu a avut penalităţile astea”, a explicat Irimescu. La nivel general, potrivit informaţiilor postate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, rata curentă de absorbţie a fondurilor europene depăşeşte cu puţin 66%.
Cifra de afaceri în comerţul cu ridicata a crescut
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut, în termeni nominali, cu 6,9% pe seria brută, şi cu 5,1% pe cea ajustată sezonier, în primul trimestru din acest an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în trimestrul I 2016 comparativ cu trimestrul I 2015, în termeni nominali, a înregistrat o creştere cu 6,9% datorită creşterii comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+24,3%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+12,8%), comerţului cu ridicata nespecializat (+12,7%), comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+10,2%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+7,3%) şi comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+4,0%). Scăderi au înregistrat comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-1,3%) şi activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-0,8%).
Orange oferă internet gratuit pe ruta Bucureşti – Constanţa
În perioada 1 mai – 15 septembrie, călătorii de pe ruta Bucureşti-Constanţa şi retur au Wi-Fi gratuit în vagoanele semnalizate cu „Orange Wi-Fi Zone”, având acces la internet de mare viteză, fără a fi condiţionaţi de reţeaua de telefonie mobilă pe care o utilizează. Conectarea la internet în trenurile CFR are la bază soluţia Orange Business Wi-Fi şi permite acces de mare viteză pe toată durata călătoriei pentru sute de dispozitive mobile conectate simultan pe parcursul celor două ore spre litoral. De asemenea, traficul este verificat din punct de vedere al conţinutului, astfel încât să fie sigur inclusiv pentru copii, dar şi pentru a preveni riscurile care pot afecta dispozitivele utilizatorilor.
Comisia europeană se pregăteşte să amendeze Google
Comisia Europeană (CE) se pregăteşte să-i aplice o amendă de 3,4 miliarde de dolari companiei Google, iar decizia finală va fi luată până în vară, în timp ce un anunţ ar putea fi făcut chiar la începutul lunii viitoare, potrivit unor surse ale The Telegraph. CE crede că, prin manipularea rezultatelor căutărilor online, Google afectează interesele competitorilor şi ale consumatorilor, notează Go4it. Această anchetă a început în 2010. Compania americană este acuzată că promovează, în rezultatele căutărilor online, propriile servicii în defavoarea celor ale competitorilor. Însă, acesta este un caz dificil, deoarece unii analişti consideră că Google are dreptul să culeagă roadele muncii proprii. Totuşi, atunci când o companie se află într-o poziţie monopolistă, autorităţile trebuie să intervină pentru ca rivalii mai mici să aibă o şansă, iar consumatorii să aibă mai multe servicii şi produse dintre care să aleagă.
Grupaj realizat de Georgiana BĂNUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau