Economia pe scurt

default

Dimensiune font:

| 24-05-2016 05:20

 ANAF verifică averile maneliştilor şi sportivilor
Averile maneliştilor şi ale sportivilor sunt verificate de către inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, iar aceştia sunt invitaţi să declare câştigurile, a declarat Dragoş Doroş, preşedintele ANAF. „Persoanele cu grad mare de volabilitate: artişti, sportivi, au intrat în aceeaşi metodologie de calcul cu cea a persoanelor cu averi mari. Se inventariază toate proprietăţile, toate cheltuielile, toate imaginea vieţii de zi cu zi. Ei sunt invitaţi să declare câştigurile”, a declarat Dragoş Doroş, preşedintele ANAF. Şeful ANAF a declarat că în prezent se urmăresc toate tranzacţiile pe care le desfăşoară artiştii şi sportivii, dar nu numai. Acesta a mai precizat că personalul ANAF este suficient, însă se fac angajări în direcţia care se ocupă de verificarea averilor mari. ANAF a publicat, în 3 mai, listele cu contribuabilii mijlocii şi mari cu datorii neplătite la stat, iar în 11 mai, a publicat o nouă listă cu datornici la bugetul de stat şi la celelalte bugete publice, care cuprinde 144.829 de contribuabili mici şi instituţii publice cu restanţe mai mari de 10.000 lei la 31 martie 2016, valoarea datoriilor neplătite fiind de 77,1 miliarde lei (17,2 miliarde euro), din care 81% sunt considerate nerecuperabile de către Fisc.

Consiliul Concurenţei a dat 202 sancţiuni
Consiliul Concurenţei (CC) a sancţionat, anul trecut, 202 entităţi, de 3,8 ori mai mult decât în anul precedent, iar valoarea totală a amenzilor impuse a depăşit 239,6 milioane de lei (53,9 milioane de euro), se arată în raportul pe 2015 al instituţiei. „Nivelul acestor sancţiuni a înregistrat, astfel, o creştere considerabilă faţă de nivelul total al sancţiunilor din anii precedenţi (de 1,3 ori mai mare decât în anul 2014, 2,76 ori mai mare decât în 2013 şi de 7,93 ori mai mare decât în 2012). Din punct de vedere al tipului de încălcare a legislaţiei, 69,19% din totalul sancţiunilor aplicate a fost pentru un caz cu obiect multiplu (înţelegeri verticale şi o înţelegere orizontală), 9,49% pentru trei înţelegeri orizontale, 6,27% pentru 15 înţelegeri verticale, 1,24% pentru un caz de abuz, 13,8% pentru un caz de nerespectare a condiţiilor impuse printr-o decizie anterioară a Consiliului Concurenţei şi sub 0,01% pentru nefurnizare de informaţii”, se arată în document.

VieJet va cumpăra 100 de avioane Boeing
Boeing a câştigat o comandă de 100 de avioane de la compania aeriană vietnameză VietJet, la preţul de catalog de 11,3 miliarde de dolari, transmit Bloomberg şi Reuters. Acordul va fi semnat luni la Hanoi, în timpul vizitei preşedintelui american Barack Obama în Vietnam. VietJet, unul dintre operatorii aerieni cu cel mai rapid ritm de creştere din regiune, va primi 100 de aeronave Boeing 737 MAX 200, în perioada 2019 — 2023. De asemenea, compania vietnameză a semnat un acord de 3,04 miliarde de dolari pentru motoarele produse de Pratt & Whitney. VietJet este un operator aerian low-cost carrier, care s-a lansat în decembrie 2011. Pentru a-şi realiza planurile de expansiune, VietJet vrea să ajungă la o flotă de 200 de avioane, de la Boeing şi de la Airbus.

Gazele ruseşti, mai ieftine decât cele de pe piaţa internă
Producătorii de gaze şi Autoritatea de Reglementare din domeniu cer Guvernului abrogarea Hotărârii care prevede majorarea preţului gazelor naturale din iulie după ce preţul de import a ajuns mai mic decât cel din producţia internă. Gazele naturale sunt programate să se scumpească cu 10% de la 1 iulie pentru populaţie. Creşterea face parte din calendarul de liberalizare, menit să elimine complet preţul impus inclusiv pentru consumul populaţiei. Tariful reglementat a menţinut preţul mai mic decât cel de pe piaţa liberă, însă acest lucru nu mai este valabil de anul trecut. Scăderea masivă a cotaţiei petrolului a tras după sine şi preţul gazelor naturale, până în momentul în care preţul gazelor din import a ajuns mai mic decât cel al gazelor din producţia internă. Ori aceasta este o problemă majoră pentru Romgaz, principalul producător de gaze din ţara noastră, care este obligat să vândă la preţul stabilit de ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie).

Grupaj realizat de Georgiana BĂNUC

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei