Euro a coborât de Paşte la 4,46 lei

default

Dimensiune font:

| 22-04-2014 08:47

Săptămâna trecută, moneda naţională a avut o evoluţie mai agitată în faţa celei europene, la aceasta contribuind situaţia foarte tensionată din Ucraina dar şi ultimele declaraţii ale preşedintelui Rezervei Federale americane, Janet Yellen.

Cursul a urcat luni la 4,4695 lei, a doua zi el coborând la 4,4646 lei. Exacerbarea violenţelor din Ucraina, acolo unde ar putea apare o nouă secesiune a regiunilor din Est, a provocat deprecierea leului la jumătatea săptămânii, cotaţiile din piaţă crescând la 4,48 lei, iar media fiind stabilită la 4,4762 lei, maximul ultimelor trei săptămâni. Ultimele două şedinţe au fost mai calme, astfel că vineri cursul a coborât la 4,4607 lei, nivel foarte apropiat de cel de la finalul săptămânii precedente.


Piaţa valutară s-a deschis vineri la 4,46 – 4,4630 lei, cotaţii identice cu cele de la închiderea precedentă. Faptul că pieţele financiare occidentale au fost închise, cu prilejul sărbătorilor de Paşte, au limitat foarte multe volumele de tranzacţionare. La închidere cotaţiile erau de 4,46 – 4,4630 lei.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro a fost tranzacţionat pentru jumătatea anului la 4,488 lei, investitorii anticipând o evoluţie mai agitată pentru leu, în contextul situaţiei explozive de la graniţa de est a României.


Dolarul american a crescut în prima parte a săptămânii la 3,2342 lei, a coborât joi la 3,2233 lei pentru ca vineri media să fie de 3,2281 lei.
După o creştere la 3,6797 lei, maxim al ultimelor patru săptămâni, francul elveţian a scăzut vineri la 3,6578 lei.


Perechea euro/dolar s-a stabilizat pe pieţele internaţionale în apropierea pragului de 1,38 dolari, ea fluctuând între un minim de 1,3791 şi un maxim de 1,3864 dolari. La închiderea de joi a pieţelor americane tranzacţiile se realizau la 1,3813 dolari, pentru ca vineri, pe cele asiatice, singurele unde se mai realizau transferuri, euro să fluctueze între 1,3810 şi 13821 dolari.


Evoluţia dolarului a fost influenţată de afirmaţiile lui Janet Yellen, preşedintele Fed, care a afirmat că va dobânzile scăzute din SUA vor trebui să fie menţinute mai mult timp aproape de 0%.
La Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe iunie la 1,38 – 1,3863 iar pe decembrie la 1,3782 – 1,39 dolari, în timp ce uncia de aur cu scadenţa în 28 aprilie a fluctuat între 1.294 şi 1.329 dolari.
Analiza cuprinde perioada 14 – 18 aprilie şi a fost transmisă de DOMUS M&D

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei