Euro a pierdut doi bani în două zile
Dimensiune font:
Odată atins maximul ultimelor patru luni, de 4,4630 lei, euro a început să scadă, ieri cursul coborând, în a doua şedinţă consecutivă, de la 4,4450 la 4,4435 lei.
Piaţa valutară s-a deschis la 4,4450 lei, nivel apropiat de cel de la închiderea de miercuri, tranzacţiile realizându-se apoi între 4,4390 şi 4,4480 lei.
Aprecierea leului poate fi pusă pe seama faptului că Primăria Bucureşti şi-a încheiat achiziţia de valută din piaţă. Luna viitoare, Primăria trebuie să achite un împrumut mai vechi în valoare de 500 milioane euro, ceea ce a provocat o creştere speculativă a preţului euro.
Cursul dolarului american, ale cărui cotaţii fluctuau pe piaţa valutară între 4,058 şi 4,084 lei, a coborât ieri de la 4,0782 la 4,0634 lei. Reamintim că moneda americană a crescut marţi la 3,0924 lei, mai sus cu 20 de bani faţă de media înregistrată în 18 aprilie.
Media monedei elveţiene, care fluctua pe pieţele internaţionale între 1,033 şi 1,037 franci/euro, s-a depreciat de la 4,2995 la 4,2916 lei.
Monedele din regiune aveau o evoluţie asemănătoare faţă de euro. Cea poloneză se tranzacţiona la 4,123 – 4,1443 zloţi, iar cea maghiară la 308,4 – 309,4 forinţi.
Perechea euro/dolar recupera o parte din terenul pierdut în precedentele două zile, şi se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,0881 şi 1,0950 dolari, miercuri fiind atins minimul ultimelor 30 de zile, de 1,1819 dolari.
Aprecierea euro se datorează mizei puse de investitori pe încheierea unui acord între Grecia şi creditorii săi externi grupaţi în troika UE-FMI-BCE.
Analiza a fost transmisă de DOMUS M&D
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau