Euro la mai puţin de un ban de 4,6 lei
Dimensiune font:
Aşa cum era de aşteptat criza politică declanşată de Liviu Dragnea & Co, prin retragerea sprijinului acordat premierului Grindeanu care, la rândul său, a refuzat să îşi prezinte demisia solicitată, a avut ca efect deprecierea consistentă a leului.
Ieri dimineaţă, miniştrii Guvernului Grindeanu şi-au depus şi înregistrat demisiile la Secretariatul General al Guvernului, după ce PSD i-a retras sprijinul premierului Grindeanu. Acesta a anunţat, miercuri seară, că nu îşi dă demisia şi că va demisiona doar dacă preşedintele Klaus Iohannis va da garanţii că va numi un premier de la PSD.
De altfel, chiar şi în cazul în care nu ar fi existat criza din jurul Palatului Victoria evoluţia leului ar fi fost una deprecitivă, în corelaţie cu cea de la nivel regional, după ce Rezerva Federală americană a decis miercuri să majoreze dobânda sa cheie cu un sfert de punct procentual, a doua astfel de măsură din acest an.
Pe acest fond cursul euro a crescut de la 4,5667 la 4,5872 lei, cel mai mare nivel începând cu 3 august 2012, când media a fost de 4,6481 lei.
Piaţa valutară s-a deschis direct pe depreciere, la 4,574 – 4,575 lei, creşterea ordinelor de vânzare de lei ridicând treptat cotaţiile la un maxim de 4,592 lei.
Tranzacţiile de la oră 14.00 se realizau la 4,589-4,592 lei, semn că este posibil că astăzi să fie atins şi depăşit pragul de 4,6 lei, în cazul în care BNR nu va decide că este momentul să intervină pentru a stopa o eventuală depreciere mai mare a leului.
Cursul dolarului american a urcat de la 4.0752 lei la 4,1082 lei, cel mai mare nivel din 18 mai, cotaţiile din piaţa valutară crescând de la 4,078 până la 4,114 lei.
Media francului elveţian a crescut de la 4,2029 la 4,2164 lei, maximul ultimelor aproape doua luni, în timp ce acesta fluctua pe pieţele internaţionale între 1,087 şi 1,09 unităţi/euro.
Decizia menţionată a Rezervei Federale americane a avut darul de a deprecia uşor euro, care se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,1154 şi 1,1229 dolari.
D-na Janet Yellen, preşedinta Fed, a declarat că în cursul acestui an va mai loc o creştere a dobânzii cheie, pentru 2018 fiind estimate alte patru astfel de măsuri.
Analiza a fost transmisă de DOMUS M&D
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau