Faliment pentru Gentlemen's Club
Dimensiune font:
Christina Diederich, cetăţean german, a avut cele mai bune intenţii faţă de bărbaţii din Iaşi, înfiinţând în martie 2014 o firmă specializată pe recreere şi distracţie. După şase luni, însă, ea a cerut falimentul societăţii Gentlemen's. Club. SRL Iaşi. In cele două trimestre de funcţionare, firma a adunat datorii de peste 3,4 miliarde de lei vechi.
La data de 9 septembrie 2014, Tribunalul Iaşi a admis cererea formulată de debitoarea Gentlemen's. Club. SRL Iaşi privind deschiderea procedurii insolvenţei în formă simplificată şi intrarea în faliment. Instanţa a stabilit data de 24 octombrie 2014 drept termen limită de depunere a cererilor de admitere a creanţelor, tabelul preliminar al creditorilor urmând să fie comunicat la 4 noiembrie 2014. După soluţionarea eventualelor contestaţii, tabelul definitiv al creanţelor va fi afişat la 20 ianuarie 2015.
Societatea Gentlemen's. Club. SRL Iaşi a fost înfiinţată în martie 2014, reuşind performanţa ca în cele şase luni scurse de la înfiinţare şi până la declanşarea falimentului să adune datorii care, la data depunerii dosarului de faliment, se ridicau la 342.483,50 lei.
Firma, specializată pe „Alte activităţi recreative şi distractive n.c.a.”, a fost înfiinţată de Christina Diederich, în calitate de administrator fiind numită Ecaterina Pătrăuceanu. La două luni de la înfiinţarea societăţii, Christina Diederich a preluat şi funcţia de administrator. În cele şase luni de funcţionare, firma nu a avut niciun angajat. Conform Registrului Comerţului, cele două femei din spatele falimentului Gentlemen's. Club. SRL Iaşi nu mai figurează ca implicate în alte firme înregistrate în România.
Coincidenţă sau nu, tot în martie 2014 a fost înfiinţată o altă firmă cu nume asemănător, în Covasna, localitatea Vâlcele. Unicul asociat şi administrator Istrate Cornel a depus atunci actele pentru înfiinţarea societăţii Gentlemen's Club SRL, având ca principal obiect de activitate „Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe”. Nu sunt disponibile informaţii privind existenţa vreunei legături între cele două firme Gentlemen's Club sau între asociaţii acestora. www.antitepari.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau