Firmă de renume vândută la bucată
Dimensiune font:
Mai multe bunuri ale societăţii MES din Suceava vor fi scoase la licitaţie în această săptămână * hale industriale, o cantină şi spaţii de birouri vor fi valorificate la jumătate din preţul de evaluare iniţial
Administratorii judiciari au anunţat o nouă licitaţie în care se va încerca vânzarea unor active ale societăţii MES SA, din Suceava. Cel mai important bun scos la licitaţie la finele acestei săptămâni este o hală industrială cu o înălţime de 12 metri şi terenul aferent de peste 8.000 de metri pătraţi.
Creditorii Fortus au aprobat un raport controversat
„Hala este situată în apropierea supermarketului Carrefour, în municipiul Suceava, Calea Unirii nr. 31, judeţul Suceava, suprafaţa construită de 7.350 metri pătraţi şi suprafaţă desfăşurată de 7.350 mp, cu două poduri rulante, pretabilă pentru activităţi de service, autobază, ateliere de mobilă/confecţii metalice, tâmplărie PVC, microfabrici, depozite, supermerket“, se arată în publicaţia de vânzare.
18 utilaje în publicaţia de vânzare
Valoarea iniţială a activului a fost de peste 8,3 milioane de lei, dar pentru că nu s-a reuşit valorificarea bunului, aceasta s-a redus la 4,6 milioane de lei. O altă hală industrială situată în aceeaşi zonă, înaltă de 6 metri, va fi valorificate cu 2,6 milioane de lei, la jumătate faţă de evaluarea iniţială.
Un alt spaţiu care ar putea fi folosit pentru birouri ori pentru producţie este scos la licitaţie cu 1,8 milioane de lei, redus de la 3,2 milioane de lei. Administratorii judiciari au mai anunţat că vor încerca valorificarea a încă două spaţii de birouri cu o valoare totală de peste 1,6 milioane de lei. Pe lista bunurilor ce vor fi scoase la vânzare în această săptămână se mai află autoutilitare, utilaje şi aparate de sudură. Toate cele 18 bunuri au valori reduse faţă de evaluările iniţiale.
Firma MES SA, aflată în insolvenţă, are ca domeniu de activitate „fabricarea utilajelor şi a maşinilor-unelte pentru prelucrarea metalului“.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau