Fiul unui parlamentar nemţean, inculpat într-un dosar de spălare de bani

default

Dimensiune font:

| 29-10-2014 05:41

Dorin Andrei Munteanu, fiul deputatului nemţean Ioan Munteanu, figurează ca inculpat într-un dosar de criminalitate organizată, evaziune fiscală şi spălare de bani * firma lui Munteanu, PRO INVEST SRL, se laudă cu numeroase contracte încheiate prin negociere directă sau ca urmare a unor cereri de ofertă cu primării şi instituţii publice din judeţul Neamţ

Dorin Andrei Munteanu, fiul deputatului nemţeam Ioan Munteanu, figurează ca inculpat într-un dosar greu aflat pe rolul Tribunalului Neamţ, având ca obiect „iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)“. Dosarul a fost înregistrat în ianuarie 2014, la Tribunalul Neamţ, fiind trimişi în judecată, în calitate de inculpaţi, mai mulţi administratori de societăţi comerciale, învinuiţi de constituirea unui grup de criminalitate organizată, evaziune fiscală şi spălare de bani. Grupul infracţional a fost creat de Andrei Părpăuţă, acesta din urmă condamnat definitiv la închisoare.


Următorul termen în acest dosar este stabilit pentru data de 29 octombrie 2014, când judecătorii speră să-l poată avea în faţă pe Andrei Părpăuţă, despre care se spune că acum se află în Suedia, el fugind din ţară cu o zi înainte de pronunţarea verdictului prin care a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare.


În calitate de inculpaţi în acest dosar figurează: Andrei Părpăuţă, Augustus Gheorghe Irimia, Gheorghe Asmarandei, Marius Pleşca, Ioan Răzvan Arsulesei, Alexandru Cucoş, Levi Bilge şi Andrei Dorin Munteanu. Părţile responsabile în dosar sunt SC ASIRI INTERNAŢIONAL SRL, SC ASTRAL TRADING SRL, SC AGRAL STAR SRL, SC GRUP EST SECURITY SRL, SC AUTO HIT SRL, SC LEVI IMPEX SRL şi SC PRO INVEST SRL. Parte civilă în acest dosar este Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.


Firma lui Munteanu jr. este abonată la bani publici

Aşadar, după fiul lui Hrebenciuc, o altă odraslă de parlamentar are şanse mari să ajungă la răcoare: Munteanu Dorin Andrei. Acesta, alături de Munteanu Ana şi Munteanu Constantin, deţine firma PRO INVEST SRL Piatra Neamţ. Societatea, având ca principal obiect de activitate „Lucrări de construcţie ale drumurilor şi autostrăzilor“, a înregistrat un vârf în anul 2012, când a raportat o cifră de afaceri de 14.250.808 lei şi un profit net de 655.072 lei. La finalul anului 2013, firma raporta afaceri de 11.507.505 lei, un profit net de 489.421 lei şi datorii totale de 8.644.555 lei. De asemenea, la 30 iunie 2014, societatea înregistra restanţe de plată către bugetele de stat în valoare cumulată de 49.264 lei. O explicaţie pentru afacerile bune făcute de această firmă ar putea fi găsită în declaraţia de interese a deputatului Ioan Munteanu.


Contracte pe bandă rulantă
În ultima perioadă, societatea PRO INVEST SRL Piatra Neamţ a fost beneficiara unor importante comenzi venite din partea unor instituţii publice, în urma unor negocieri directe sau a unor cereri de ofertă.

Astfel, în cea mai recentă declaraţie de interese a lui Ioan Munteanu se menţionează că firma fiului său Dorin Andrei Munteanu a încheiat următoarele contracte pentru lucrări finanţate de la bugetul de stat: Primăria Dămuc, judeţul Neamţ: lucrări hidrotehnice în valoare de 289.890,14 lei, încredinţate în iulie 2013, în urma unei cereri de ofertă; Primăria Hangu, judeţul Neamţ: lucrări hidrotehnice de 273.420,21 lei, încredinţate în aprilie 2014, prin cerere de ofertă; Primăria Ştefan cel Mare, judeţul Neamţ, a cumpărat beton în valoare de 11.408 lei, în aprilie 2014, prin cerere de ofertă; Primăria Poiana Teiului, judeţul Neamţ, a cumpărat beton în valoare de 4.189,96 lei, în iunie 2013, prin comandă directă; Primăria Tupilaţi, judeţul Neamţ, a încheiat două contracte de lucrări de construcţii, în valoare de 73.943,85 lei şi, respectiv 73.447,72 lei, în iulie 2013, prin cerere de ofertă; Primăria Cordun, judeţul Neamţ, a cumpărat beton de 3.184,32 lei, în decembrie 2013, prin comandă directă. Primăria Valea Ursului, judeţul Neamţ, a încheiat în august 2013 un contract de construcţii drumuri în valoare de 7.003.734,99 lei, în cadrul unei licitaţii publice câştigată de firma lui Dorin Andrei Munteanu în asociere cu societatea DARCONS SRL (leader al asocierii). Direcţia Silvică Neamţ a achiziţionat direct sau prin cerere de ofertă lucrări de construcţii în cadrul a trei contracte, în valoare de 122.028,4 lei şi 123.670,23 lei în octombrie 2013, şi de 123.611,38 lei, în noiembrie 2013.

Societatea HIDROELECTRICA SERV SA Neamţ a încheiat prin cerere de ofertă un contract de închiriere utilaje în valoare de 24.237,54 lei, precum şi un contract de vânzare agregate, în valoare de 67.954,18 lei. Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Războieni, judeţul Neamţ, a dat comandă directă pentru betoane de 38.429,71 lei. Biserica Creştină Penticostală Petricani, judeţul Neamţ, a cumpărat prin comandă directă betoane de 21.514 lei. Parohiile romano-catolice „Adormirea Maicii Domnului“ şi “Sf. Iosif Muncitorul” din Pildeşti au negociat direct achiziţionarea de betoane în valoare de 23.331,84 lei, respectiv 39.177,80 lei. Declaraţia deputatului Munteanu a fost completată la data de 2 iunie 2014. www.antitepari.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei