Ghişeele de la Fisc, blocate de greva spontană a angajaţilor FOTO

default

Dimensiune font:

| 16-05-2017 05:10

Aproape 22.000 de salariaţi din finanţe au protestat ieri din cauza proiectului legii salarizării * la Iaşi, protestul a durat 6 ore, iar astăzi acesta ar putea fi reluat

Funcţionari din aproape toate administraţiile locale ale Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi au întrerupt ieri activitatea timp de mai multe ore. Dacă în unele unităţi se puteau depune acte şi formulare, în aproape toate nu s-au putut face plăţi. „Nu ştim când deschid ghişeul de la Trezorerie. Stăm aici şi aşteptăm. Nu ne spune nimeni cât mai durează greva. Am bătut în geam, poate deschide cineva, dar degeaba“, a spus un contribuabil ieşean nemulţumit. De cealaltă parte, angajaţii Fiscului au tras obloanele ghişeelor şi au anunţat un protest spontan determinat de grila de salarizare din viitoare lege a salarizării. Protestul de la Iaşi a durat în jur de 6 ore.

Grevă şi la Botoşani, Dorohoi şi Săveni

Noi nu mai putem în aceste condiţii să desfăşurăm activitatea cu aceste salarii. Nu vrem decât să ne aliniem la salariile de la Fiscul central şi Ministerul de Finanţe. Nu dorim altceva. Cel puţin activitatea pe care o reprezint eu, este una deosebită, facem inspecţie fiscală nu numai în Botoşani, ci în toată regiunea Moldovei, de când ne-am regionalizat”, a declarat Marius Acatrinei, vicepreşedinte SED LEX Botoşani. Acesta a precizat că finanţiştii botoşăneni nu au tehnică de calcul, lipsesc consumabilele şi chiar şi grupurile sanitare sunt lipsite de condiţiile minime de igienă.

Totodată, angajaţii sunt nemulţumiţi că în urma aplicării legii salarizării, care acum este în dezbatere publică, ar urma să fie reduse unele salarii chiar şi cu 30%. Mai mult, salariaţii din Iaşi susţin că există diferenţe majore între veniturile de la nivel central şi cele din direcţiile regionale şi locale. „Nu s-a ţinut cont de nimic. Suntem organe specializate ale statului, nu avem niciun spor, avem salarii mai mici în teritoriu cu 35% decât organele centrale. Sunt activităţi complexe de colectare a taxelor şi nu poţi să trimiţi oameni cu salarii foarte mici. Nu se ţine cont de ce facem noi ca unităţi specializate”, a spus Mariana Manea, vicepreşedintele Sed Lex.

Presiuni pentru reluarea activităţii

Bogdan Stan, preşedintele ANAF, a declarat luni, pentru Mediafax, că recomandă protestatarilor să se întoarcă la muncă şi spune că a ascultat revendicările angajaţilor, iar propunerile de modificare a legii salarizării au fost depuse la Guvern. „Nemulţumirile sindicatelor sunt legate de legea salarizării. Am avut deja discuţii cu liderii de sindicat. Le-am ascultat revendicările. Am depus la Guvern propunerile de modificare a legii, în sensul eliminării discrepanţelor şi al menţinerii sporului de 15%. În mod onest şi deschis suntem în dialog permanent cu aceştia. Le solicit şi pe această cale, să îşi reia lucru şi îi asigur că în calitatea mea de preşedinte voi face demersurile necesare pentru ca nemulţumirile lor să fie auzite şi să găsim soluţii în vederea bunei funcţionări a activităţii instituţiei”, a spus preşedintele ANAF, Bogdan Stan. Preşedintele Sed Lex, Vasile Marica, a declarat, după discuţiile cu ministrul Finanţelor, că miercuri va avea loc o întâlnire cu toţi liderii de sindicat din ţară şi abia atunci vor decide care sunt paşii următori. „Am avut o discuţie cu ministrul de Finanţe, cu doamna Dana Pescariu, responsabila de buget, au cerut un time-out, noi la rândul nostru am spus că nu putem să luăm o decizie pentru cei din ţară şi am convocat pentru miercuri, la ora 14.00, un Consiliu Naţional în care toţi liderii din ţară să luăm o decizie împreună cu privire la ce se întâmplă în viitor. Între timp, ministerul Finanţelor îşi face toate calculele să discutăm pe tema grilelor de salarizare”, a declarat Marica. Acesta a mai spus ieri la amiază că acţiunea de protest nu este oprită. Alina STAN, Alina CALINIUC

 

Regionala de la Iaşi are în jur de 2.700 de salariaţi, dar şefii direcţiei susţin că organigrama ar fi de 3.400, iar lipsa de personal se observă în volumul de muncă.

 

Oficialii Direcţiei au anunţat că astăzi, de la ora 10.00, va avea totuşi loc o întâlnire cu ieşenii care vor să afle mai multe despre serviciile ANAF. Astfel, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi organizează marţi, 16 mai 2017, ora 10.00, la sediul instituţiei din municipiul Iaşi, str. Anastasie Panu nr. 26, în sala de şedinţe de la etajul 1, întâlnire cu contribuabilii, persoane fizice şi juridice.

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei