3 insolventa

Dimensiune font:

Iaşul, în topul zonelor cu cele mai multe insolvenţe

| 11-08-2017 06:05

Judeţul se află pe locul secund, după Bucureşti, creşterea fiind de peste 9%

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a crescut în primele şapte luni din acest an cu 6,07%, comparativ cu perioada similară din 2016, la 5.365 unităţi, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe firme şi PFA-uri în insolvenţă sunt din Bucureşti, respectiv 1.193, în creştere cu 12,23% comparativ cu ianuarie - iulie 2016, Capitala fiind urmată de judeţul Iaşi cu 335 (+9,12%) şi de Bihor cu 295 cazuri (-9,2%). Cele mai multe insolvenţe au fost în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 1.621, în creştere cu 2,47%. De asemenea, un număr de 8.969 firme şi-au suspendat activitatea (-17,36%), iar 15.775 s-au dizolvat, număr în scădere cu – 19,88%.

Risc maxim de insolvenţă

Aproape jumătate dintre companiile active în România prezintă un risc de insolvenţă ridicat, se arată într-un comunicat de presă al Coface. „Ponderea foarte ridicată a companiilor cu risc major de insolvenţă este explicată de fenomenul polarizării firmelor româneşti, mult mai accentuat comparativ cu ceea ce observăm în Ungaria, Polonia sau Cehia. Spre exemplu, cele mari mari 10% din firmele româneşti deţineau la sfârşitul anului 2015 aproape 91% din totalul veniturilor înregistrate de către întreg mediul de afaceri, în timp ce această pondere este mult mai scăzută în cazul Ungariei (72%), Poloniei (68%) sau Cehiei (59%)“, se arată în documentul citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, 99% dintre companiile româneşti se luptă pentru o cotă de piaţă de maximum 33%, în condiţii de concurenţă foarte agresivă şi economie subterană mult mai ridicată decât media înregistrată în UE. „7 din 10 companii îşi plătesc mai târziu furnizorii comparativ cu durata medie de colectare a creanţelor şi rotaţie a stocurilor. Dintre acestea, 60% îşi finanţează investiţiile pe termen lung, 30% îşi rambursează creditele bancare contractate pe termen lung (soldul creditului bancar acordat companiilor scade cu aproximativ 5% de an—la-an) şi/ sau plata unor dividende (în condiţii fiscale avantajoase de impozit diminuat la 5%), în timp ce 10% îşi finanţează companii din grup“, se arată în acelaşi raport.

Conform Coface, soldul creditului furnizor s-a dublat de la momentul impactului crizei financiare până în prezent, crescând de la 168 miliarde lei (2007) la aproape 340 miliarde lei (2016), în timp ce soldul creditului bancar a crescut doar cu aproximativ 30 miliarde lei.

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, S.C. MASTER WOOD S.R.L. cu sediul în loc. Comănești, str. Combinatului, nr. 9, jud. Bacău, C.U.I. 12014190, nr. de înreg. O.R.C. J4/493/1999, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., anunţă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 şi ale hotărârilor Adunării Creditorilor din data de 13.09.2017, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică la data de 24.11.2017, ora 13.00, a activelor: Nr. crt. – Denumire activ – Valoarea de evaluare (lei fără T.V.A.) – Valoare de pornire licitație (70% din val. evaluare) (lei fără T.V.A.) 1 – Fabrică cherestea functionala (2001) Sc. 4.388,60 mp, cu Echipament prelucrare lemn si mijloace transport, amplasata pe teren intravilan st. 30.379,81 mp in oraș Comănești, str. Combinatului, nr. 9, jud. Bacău (zona periferica, vis-a-vis a serele Comanesti si de cartierul Vernesti). Fabrica este compusa din: Cladire administrativa, P cu Sc. 141mp; hala gater P cu Sc. 595mp; ateliere P+1E partial si Sc. 376mp; depozit cherestea P si Sc. 660mp; soproane de uscare si aburire P si Sc. 2.155,60mp, capacitate de 100mc/celula (marca Baschild); locuinta P+1E, sc. 90mp; hala banzic P si Sc. 252mp; sera cu centrala termica cu Sc. 119mp. Fabrica este dotata cu echipament prelucrare lemn (functional) si mijloace de transport, dispune de utilitati (energie electrica, apa) si este pretabila pentru activitati industriale specifice prelucrarii lemnului. Proprietatea are deschidere frontala la str.Combinatului (cca. 100m). (CF nr. 60399, nr. cad. 763) si dispune de plaforma betonată (11.010,90 mp) – 2.633.005,60 Lei – 1.843.103,92 Lei 22 – Fabrică cherestea Sc. 2.933,81mp cu Echipamente si Utilaje pentru fabricare lemn situate pe teren intravilan st. 85.488,635 mp în sat Agăș, com. Agăș, jud. Bacău (zona ocupata de constructii rezidentiale si terenuri virane). Fabrica este compusa din: hala productie cu Sc. 2.296,89 mp avand in dotare echipamente (platforme uscatoare 6 buc; uscator; camera uscare; instalatie aer comprimat; instalatie exhaustare; post trafo; pupitru comanda uscator; actionare electrica; instalatie electrica hg); magazie Sc. 152,56 mp; 2 soproane cu Sc 393 Fabrica este dotata cu stocuri mărfuri și materii prime, echipamente și utilaje pentru prelucrarea lemnului și a metalelor, dispune de utilitati (energie electrica, apa, canalizare) si este pretabila pentru activitati industriale specifice prelucrarii lemnului. Proprietatea are deschidere frontala la DN 12A (cca. 500m) si drum satesc pe doua laturi. (CF nr. 60112/, cu nr.cad. 39). – 1.965.769,40 Lei – 1.376.038,58 Lei Poate participa la licitatie orice persoana fizica sau juridica care depune pana la data de 23.11.2017, ora 16.00, la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, documentele prevazute in Regulamentul de vanzare si caietul de sarcini. Relatii suplimentare se pot obtine la telefoanele: 0232/243864, 0757545545
PUBLICAȚIE DE VÂNZARE S.C. INTERFARM BOTOSANI S.R.L. Iasi prin lichidator judiciar ACORD SPRL, Dosar nr. 2950/89/2014 Tribunalul Vaslui/Judecător Sindic ANUNŢĂ Organizarea şedinţei de licitație publică de vânzare, cu strigare, la data de 08.12.2017, ora 12.0, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. Decebal 22A, bl.Z8, sc.A, et.1, ap.8, jud. Iaşi, pentru patrimoniul debitoarei S.C. INTERFARM BOTOSANI S.R.L. - in faliment, in bancruptcy, en faillite, CUI 2585521, cu numar de inregistrare la Registrul Comerţului J37/251/2011, cu sediul in municipiul Vaslui, Str. Ing. Badea Romeo, nr.1A, Parter, jud. Vaslui constând în: a. Construcţie situată în Botosani, Str. Viilor, Nr.77, Ap.1, jud. Botosani întabulată în Cartea Funciara nr.50058-C1-U13 la preţul de strigare la şedinţa de licitaţie publică de 339.829 lei, valoare fără TVA. b. Constructie situată în Municipiul Botosani, Str. Vârnav, Nr.17, Parter, jud. Botosani întabulată în Cartea Funciara nr. 50058-C1-U15 si Extindere si Terasa, Municipiul Botosani, Str. Vârnav, Nr.22, Parter, jud. Botosani întabulată în Cartea Funciara nr. 5558 la preţul de strigare la şedinţa de licitaţie publică de 332.904 lei, valoare fără TVA. c. Construcţie situată în Botosani, Piata Centrala, Platoul A, Obiectiv U18, jud. Botosani întabulată în Cartea Funciara nr.4819/N la preţul de strigare la şedinţa de licitaţie publică de 516.793 lei, valoare fără TVA. d. Construcţie situată în Botosani, Str. Prieteniei, Nr.4, Bloc V4, Sc. C, Et.II, Ap.13, jud. Botosani întabulată în Cartea Funciara nr50386-C1-U20 la preţul de strigare la şedinţa de licitaţie publică de 67.151 lei, valoare fără TVA. e. Proprietate imobiliara constând în Teren intravilan in suprafaţă de 3.048 mp si construcţii situat în mun. Botoşani, Str. Dobosari, Nr.21 la preţul de strigare la şedinţa de licitaţie publică de 1.374.357 lei, valoare fără TVA. In caz de neadjudecare, urmatoarele şedinţe de licitații publice de vânzare, cu strigare, se vor desfăşura în fiecare zi de vineri la ora 1200, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. Decebal 22A, bl.Z8, sc.A, et.1, ap.8, jud. Iaşi. Condițiile de participare la şedinţa de licitație publică de vânzare cu strigare și condițiile de adjudecatare se regăsesc în caietul de sarcini care poate fi procurat de la sediul lichidatorului judiciar, contravaloarea acestuia fiind de 1.000 lei pentru fiecare proprietate imobiliară pentru care se participă la licitaţie. Bunurile imobile anterior menţionate formează obiectul Dosarului nr.1219/193/2016 înregistrat pe rolul Judecatoriei Botosani având ca obiect Actiune in revendicare. Poate participa la şedinţa de licitatie publică de vânzare cu strigare orice persoana care isi manifesta, intentia de cumparare si care pana in preziua şedinţei de licitatie ora 1200, depune o cautiune reprezentand 10% din prețul de pornire al şedinţei de licitație pentru bunul imobil pentru care participa si face dovada achizitionarii caietului de sarcini. Înscrierile se pot face si cu scrisoare de participare la şedinţa de licitație, precum si cu toate documentele menționate în caietul de sarcini, până în preziua şedinţei de licitație, ora 1200. Nedepunerea tuturor documentelor la sediul lichidatorului judiciar în termenul menționat anterior conduce la pierderea dreptului de a participa la licitație. Toate persoanele interesate în achiziționarea bunurilor imobile care fac obiectul şedinţei de licitație publică de vânzare cu strigare sunt invitate să se înscrie la licitație. Orice persoana care emite pretentii asupra bunurilor imobile care fac obiectul şedinţei de licitație publică de vânzare cu strigare, este rugata sa-si manifeste pozitia cu 5 zile inainte de data şedinţei de licitație publică de vânzare cu strigare, aducand la cunostinta lichidatorului judiciar orice pretentie. Informatii suplimentare se pot obtine de la lichidatorul judiciar la telefon 0742207571. Lichidator judiciar ACORD S.P.R.L. Asociat coordonator Nitescu Dan Nistor
Sfaturi de detoxifiere pentru trup şi pentru suflet oferite de către Băcănia Cu Dichis Iaşi
17/12/2017 13:38

Este perioada postului, un moment excelent de detoxifiere atat pentru trup cat şi pentru suflet. Pentru că multe persoane doresc să ţină acest post, vă propunem cateva variante de alimente sănătoase şi ...

SUPER OFERTA PENSIUNE  DE VANZARE-INCHIRIERE
17/12/2017 11:24

  Ap 2/3 camere cu dotări şi finisaje de top, rate direct la dezvoltator incepand cu 25000 euro.  

Ţiriac va construi în Bucureşti un zgârie nori care va intra în istoria României
16/12/2017 10:56

 Miliardarul Ion Tiriac se pregăteste să lanseze două proiecte imobiliare de anvergură. Pe langă "Ansamblul Rezidenţial Grant", despre care au apărut informaţii zilele trecute, cel mai bo ...

Bitcoin a atins un nou record. Pietele sunt tot mai ingrijorate: cand si cum se va sparge bula speculativa?
16/12/2017 10:29

Bitcoin a atins vineri un nou nivel record de aproape 18.000 de dolari, pe platforma de tranzactionare Bitstamp, inregistrand o crestere de 9%, in pofida avertismentelor tot mai numeroase legate de riscurile in ...