Insolvenţă suspectă din cauza unei investiţii neinspirate

default

Dimensiune font:

| 30-05-2016 05:10

Oana Management SRL este o firmă tratată cu foarte multă îngăduinţă şi chiar indiferenţă de către instituţiile statului * societatea apare în topul datornicilor la bugetul de stat, cu restanţe de aproximativ 455 milioane lei, conform listei publicate de ANAF * în dosarul de insolvenţă, 22 de creditori susţin că au de recuperat 2,7 miliarde de lei


Pe 10 martie 2016, Oana Management SRL din Poşta Câlnău, judeţul Buzău, s-a cerut în insolvenţă, pe motiv că „potrivit evidenţelor contabile ale societăţii, înregistrează debite în valoarea totală de 2.297.374.886,72 lei, din care 438.189,047 lei creanţe bugetare şi 1.859.185.839,72 lei creanţe chirografare, garantate şi salariale. Din cauza măsurilor asigurătorii instituite faţă de societate de către diverşi creditori, aceasta nu mai face faţă datoriilor exigibile faţă de creditorii săi”.

Cererea a fost admisă de judecătorul sindic de la tribunalul Buzău pe 17 martie 2016. Administratorul judiciar provizoriu Refalex Star Buzău Buzău a reuşit să publice tabelul preliminar al creanţelor cu o întârziere de 3 zile faţă de termenul limită impus de instanţă, iar din documentul respectiv reiese că firma din Poşta Câlnău, judeţul Buzău, a fost modestă când şi-a evaluat datoriile, masa credală fiind cu aproape 100 milioane de euro mai mai mare. Mai exact, cei 22 de creditori înscrişi în tabel au de recuperat 2,73 miliarde de lei, echivalentul a 610 milioane euro (la cursul din ziua deschiderii procedurii).


Aceasta este suma rezultată din adunarea tuturor creanţelor invocate de creditori şi acceptate de administratorul judiciar provizoriu. Surprinzător, administratorul judiciar a ajuns la un alt total, de 4.874.190.028 lei, ceea ce înseamnă ori că a greşit adunarea, ori mai sunt şi alţi creditori pe care a uitat să-i menţioneze în tabel.


Datorii la fisc de 486 de milioane de lei

Fiscul are de recuperat 486,39 milioane lei, sumă cu 48 milioane lei mai mare decât cea din lista datornicilor, deşi masa credală este la data deschiderii insolvenţei- 10 martie 2016-, iar lista prezintă situaţia din 31 martie 2016. Desigur, nu a plătit Oana Management SRL 48 de milioane de lei în intervalul 10-31 martie, ci lista e făcută “pe genunchi”.


Dintre ceilalţi creditori, merită remarcată societatea Bartenders Distilleries SRL  Bucureşti, care are de recuperat peste 701 milioane lei. Această firma a fost înfiinţată pe 30 mai 2013, cu sediul social în localitatea Poşta Câlnău, de către Constantin Cîrciumaru. În primul an de activitate a reuşit să adune datorii de 23.006.886 lei, deşi a realizat o cifră de afaceri de 287.261 lei. La finalul anului, a fost schimbat sediul social.


În 2014, a sărit la o cifră de afaceri de 59.018.397 lei, în timp ce datoriile au explodat la 499.288.982 lei (la 31 decembrie 2014). La aceeaşi dată, creanţele Bartenders Distilleries SRL erau de 145.397.730 lei, iar valoarea stocurilor se ridica la 302.815.340 lei. În august 2015, societatea a intrat în insolvenţă la propria cerere, iar tabelul preliminar al creanţelor arată o masă credală admisă de 1.022.833.053,96 lei, Fiscul fiind înscris cu o creanţă de numai 98.652.542 lei.

Înainte de a publica tabelul preliminar al creanţelor cu greşeala inexplicabilă de 2,14 miliarde lei, administratorul judiciar a întocmit raportul privind cauzele insolvenţei, document în urma căruia a tras nişte concluzii de “stă mâţa în coadă”. Conform raportului menţionat, Oana Management SRL a încheiat anul 2015 cu datorii până la un an de 18.522.907 lei şi datorii peste un an de 582.970.542 lei. Să zicem un total de 600 milioane lei. Administratorii judiciari mai spun că „societatea înregistra la data depunerii cererii de deschidere a procedurii datorii totale de 2.299.478.857 lei“. Deşi diferenţa dintre cele două sume este uriaşă şi teoretic a apărut în două luni şi jumătate, administratorul judiciar nu o observă şi, prin urmare, nici nu încearcă să o explice.


Teoretic, Oana Management SRL prestează activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, practic se ocupă de distribuţia băuturilor alcoolice şi probabil cu spălarea de bani. Cu toate acestea administratorul judiciar vine cu o explicaţie delirantă: firma a făcut o investiţie „în echipamente tehnice necesare realizării activităţii de reparaţii şi service auto, amenajări de spaţii cu o valoare de inventar de 159.709 lei, pentru care s-a înregistrat o amortizare de 138.148 lei”; pentru că „planul de afaceri nu a luat în calcul fluctuaţiile previzibile ale preţurilor pe piaţa reparaţiilor auto, a pieselor şi materialelor, a cheltuielilor de personal datorată creşterilor salariului minim“, s-a ajuns la insolvenţă!


Probabil administratorul judiciar s-a gândit că nu citeşte nimeni raportul respectiv, altfel nu se explică bazaconiile prezentate în acest document. Desigur, administratorul judiciar  vede posibilă o reorganizare şi subliniază faptul că „nu rezultă săvârşirea de către fostul administrator al debitoarei a vreuneia dintre faptele prevăzute de art.268 din Legea 85/2014“. Altfel spus, doar criza… şi soarta sunt vinovaţii pentru intrarea în insolvenţă, administratorul – nu.


În ceea ce priveşte şansele creditorilor de a-şi recupera banii, o concluzie se poate trage din următorul pasaj prezent în documentul amintit: „Până la depunerea cererii de deschiderea procedurii, debitoarea avea în patrimoniu un autoturism cu remorcă pentru depanare auto, două autoturisme FIAT Panda şi o Dacie Pick-up”. www.supervizor.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei