Investiţiile nete au crescut cu 3%
Dimensiune font:
Datele Institutului Naţional de Statistică arată că investiţiile nete realizate în economia naţională au scăzut cu 3,1% în anul 2014 faţă de anul 2013, şi s-au cifrat la 65,5 miliarde lei (preţuri curente), în timp ce în trimestrul IV 2014 au înregistrat un avans cu 3% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013.
Anul trecut, investiţiile concretizate în lucrări de construcţii noi au însumat 30,666 miliarde de lei, reprezentând 46,8% din total, faţă de 47,1% în anul 2013, iar investiţiile în utilaje şi mijloace de transport au fost de 26,782 miliarde lei, reprezentând 40,8% din total, comparativ cu 42,4% în anul 2013.
În trimestrul IV 2014, comparativ cu trimestrul IV 2013, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 3%, însumând 23,056 miliarde lei (preţuri curente). Creşterea a fost susţinută de lucrările de construcţii noi şi la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 6,6%, respectiv cu 0,3%. În schimb, la alte cheltuieli s-a înregistrat o scădere cu 1,4%.
Comparativ cu trimestrul IV 2013, în trimestrul IV 2014 se constată o creştere a ponderii investiţiilor nete în lucrări de construcţii noi cu 1,2 puncte procentuale. Ponderea investiţiilor nete în utilaje (inclusiv mijloace de transport) a scăzut însă cu 1,2 puncte procentuale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau