Leul a pierdut contactul cu monedele din regiune
Dimensiune font:
Criticile adresate guvernului PSD-ALDE de Comisia Europeană sau, cel mai recent, FMI îşi pun amprenta asupra evoluţiei monedei naţionale care de câteva săptămâni a pierdut contactul cu celelalte monede din regiune, care au o tendinţă netă de apreciere.
Perioada analizată a debutat cu un curs al euro de 4,56 lei, care a coborât în 25 mai la 4,5496 lei, ceea ce dădea speranţe că media va reveni spre 4,54 lei. Finalul intervalului a readus însă leul pe scădere iar media a urcat la 4,5573 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,551 şi 4,562 lei cu închiderea în jurul pragului de 4,56 lei, care a devenit nouă rezistenţă pentru euro.
Revenind la criticile aduse politicilor fiscale şi salariale, un raport recent al FMI observa că „principalele riscuri pentru perspectivele economice vizează reducerea prudenţei fiscale, care ar putea afecta negativ încrederea pieţei. Asta, împreună cu tensiuni politice în creştere, ar putea eroda consumul şi investiţiile, ar putea creşte costul de finanţare a statului şi ar putea exercita presiuni asupra cursului de schimb, lucru care ar afecta bilanţurile băncilor prin expunerile lor în valută“.
Cursul dolarului american a fluctuat intre 4,0489, minim al ultimelor şase luni, şi 4,0774 lei pentru ca la finalul perioadei media să fie stabilită la 4,0641 lei, când cotaţiile din piaţă au fluctuat între 4,053 – 4,084 lei.
După o scădere de la 4,1875 la 4,1668 media monedei elveţiene a fost stabilită la finalul perioadei la 4,1860 lei, în condiţiile în care aceasta a fluctuat pe pieţele internaţionale intre 1,088 şi 1,095 franci/euro.
Dacă leul nu reuşeşte sa recupereze pierderile apărute de la finalul lunii martie, în schimb celelalte monede din regiune au o tendinţă de apreciere faţă de euro. Astfel, cea poloneză s-a întărit la finalul perioadei la 4,168 – 4,188 zloţi iar cea maghiară 306,9 – 307,8 forinţi.
Perechea euro/dolar a crescut la începutul intervalului la 1,1268 dolari, maxim ce nu a mai fost atins din 9 noiembrie, imediat după alegerea lui Donald Trump drept preşedinte. La finalul perioadei tranzacţiile s-au realizat între 1,1161 şi 1,1235, pieţele americane închizând la 1,1181 dolari. Uşoara apreciere a dolarului a apărut după revizuirea pe creştere a PIB-ului american din primul trimestru, ceea ce ar putea stimula Rezerva Federală să majoreze dobânda sa cheie la jumătatea lui iunie.
Scăderea dolarului vine pe fondul înmulţirii nemulţumirilor privind modul în care este dirijată economia şi societatea americană de Administraţia de la Casa Albă. Aceasta după ce la începutul anului, euro a atins minimul ultimilor 14 ani de 1,0341 dolari.
Evoluţia actuală a euro îi face pe unii dintre analişti să vorbească despre faptul că el va avea cea mai puternică creştere anuală din 2007, cei de la ING estimând atingerea pragului de 1,20 dolari, după ce la sfârşitul lui 2016 se discuta despre paritatea dintre cele două monede majore. Avansul puternic vine după deprecierea de 23% din ultimii trei ani.
Analiza cuprinde perioada 22 – 26 mai şi a fost transmisă de DOMUS M&D
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau