Leul a recuperat doi bani în patru zile
Dimensiune font:
Scăderea aversiunii faţă de risc a oferit monedelor de la marginea zonei euro condiţii favorabile ce le-au permis să se aprecieze comparativ cu moneda unică.
Euro a atins în 18 mai maximul ultimilor patru ani şi jumătate de 4,5729 lei, cotaţiile din piaţă apropiindu-se 4,58 lei.
Ieri, media euro a coborât la 4,5512 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,551 şi 4,558 lei iar cotaţiile de la ora 14:00 se situau la 4,551 – 4,554 lei.
Creşterea susţinută a economiei româneşti ar trebui să ofere un suport solid pentru aprecierea leului. Insă, de la începutul anului, guvernatorul Mugur Isărescu a reiterat faptul că spaţiul de manevră pentru leu este unul îngust iar mulţi dintre investitori sunt nemulţumiţi de politică fiscală şi salarială a PSD-ALDE.
După un picaj necontrolat, provocat de demiterea directorului FBI de către preşedintele Trump, dolarul a reuşit ieri să recupereze o mică parte din pierderile suferite. Cursul a crescut de la 4,0489 lei, minimul ultimelor mai bine de şase luni, la 4,0721 lei, iar cotaţiile fluctuau intre 4,066 şi 4,08.
Media monedei elveţiene a scăzut de la 4,1729 la 4,1668, mai jos cu mai bine de doi bani faţă de începutul săptămânii. Aprecierea din partea a zilei de la 1,093 la 1,09 franci/euro ar putea aprecia astăzi francul.
Monedele din regiune aveau o evoluţie asemănătoare cu a leului. Cea poloneză se aprecia comparativ cu euro la 4,189 – 4,205 zloţi iar cea maghiară la 308,1 – 309,1 forinţi.
Marcările de profit la care au recurs investitorii, au adus o scădere a euro la 1,1170 – 1,1197 dolari, după creşterea de acum două zile la 1,1268 dolari, maxim începând cu data de 9 noiembrie.
Pieţele aşteaptă acum întâlnirea Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane care se va desfăşura în 13 şi 14 iunie. Reamintim că oficialii Fed au declarat că vor mai opera anul acesta încă două majorări ale dobânzii-cheie. Aceasta a fost majorată în martie la 0,75 – 1%.
Analiza a fost transmisă de DOMUS M&D
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau