Leul nu mai are spaţiu de apreciere

default

Dimensiune font:

| 09-10-2017 06:00

După cinci săptămâni în care euro a testat depăşirea pragului de 4,6 lei în perioada analizată, leul a reuşit să recupereze o parte din terenul pierdut, însă indicii ROBOR s-au plasat în apropierea dobânzii de politică monetară, semn că a rămas o singura direcţie: în sus!
Septembrie s-a închis cu o medie de 4,5991 lei, maximum al ultimilor mai bine de cinci ani. Prima şedinţă din octombrie a adus o scădere la 4,5871 lei, iar la jumătatea intervalului a coborât până la 4,5772, un minimum al ultimelor două luni. La finalul perioadei media a fost stabilită la 4,5775, tranzacţiile realizându-se între 4,574 – 4,581 cu închiderea la 4,576 – 4,579 lei.
Media dolarului american a coborât de la 3,9086, la debutul intervalului, la 3,8904 lei, dar a crescut la finalul acestuia la 3,9107 lei, în condiţiile în care cotaţiile din piaţă au fluctuat între 3,9 şi 3,921 lei.
Moneda elveţiană s-a depreciat pe pieţele internaţionale de la 1,139 la 1,15 franci/euro, astfel că media ei a alunecat de la 4,0259 la 3,9857 lei, perioadă fiind încheiată la 3,9931 lei.
Viitorul nu arată prea bine pentru leu. Analiştii grupaţi în CFA România estimau în ultimul lor raport, realizat pe baza prognozelor din august, un nivel de 4,62 lei pentru o perspectivă de şase luni, respectiv de 4,65 lei pentru una de 12 luni.
Zilele trecute a apărut un raport al celor de la UniCredit, care estimează că „tendinţa de depreciere caracteristică lunilor de toamnă, împreună cu riscurile fiscale şi politice ar putea menţine cursul leu/euro în preajma sau chiar deasupra nivelului de 4,6 până la finalul anului”. Analiza ia în considerare faptul că BNR nu se va opune unei deprecieri treptate a leului, iar „tranziţia spre intervalul de tranzacţionare de 4,6 – 4,7 se va produce în primul trimestru al anului 2018, care va coincide cu momentul înăspririi politicii monetare a băncii centrale, care se va corela cu o anticipată creştere a inflaţiei.
Analiştii de la UniCredit cred că BNR „ar putea reacţiona majorând dobânda de politică monetară de trei ori, până la nivelul de 2,5% în intervalul februarie-mai 2018”.
O astfel de evoluţie se va reflecta şi în continuarea procesului de creştere a indiciilor ROBOR. Aceştia au încheiat perioada la 1,78%, în cazul celui la trei luni, respectiv la 1,87%, pentru cel la şase luni, după mai multe săptămâni de creştere constantă. A fost necesară o injecţie de lichiditate din partea BNR, care a împrumutat băncile comerciale cu 9,3 miliarde de lei, printr-o operaţiune de tip repo cu scadenţa la 7 zile, la o dobândă de 1,75%, prima astfel de intervenţie derulată din august 2015.
De altfel, guvernatorul BNR a afirmat: „Nu vindem iluzii populaţiei. S-a ieşit din zona dobânzilor foarte scăzute, apropiate de zero, în toată lumea. Mişcarea de dobândă a fost prognozată de BNR. Creşterea dobânzilor este inevitabilă”.
Perechea euro/dolar a avut o evoluţie descendentă, de la 1,1816 la 1,1670 dolari, minimum al ultimelor circa două luni. Pieţele americane au închis intervalul la 1,1732 dolari, investitorii preferând să îşi marcheze profiturile.
Aprecierea dolarului a fost consecinţa evoluţiei pozitive a pieţei muncii din SUA, şomajul coborând de 4,4% în august la 4,2% în septembrie.

Analiza cuprinde perioada 2 – 6 octombrie şi a fost transmisă de DOMUS M&D 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei