Lideri la deficit guvernamental
Dimensiune font:
În timp ce în Uniunea Europeană și în zona euro deficitul guvernamental a scăzut cu 0,2 puncte procentuale în primul trimestru al acestui an comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, în România, deficitul guvernamental a înregistrat cea mai mare creștere din rândul statelor membre, 1,3 puncte procentuale, de la un deficit de 1,8% din PIB în trimestrul patru 2016, până la un deficit de 3,2% din PIB în primul trimestru al acestui an, arată datele publicate ieri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Deficitul guvernamental al României a fost în primul trimestru al acestui an de trei ori mai mare decât cel din UE (1% din PIB), iar în rândul statelor membre UE doar Franța a avut în primele trei luni ale acestui an un deficit guvernamental mai mare decât cel al României (3,3% din PIB). În schimb, în perioada cuprinsă între trimestrul patru 2016 și primul trimestru al acestui an, datoria guvernamentală a crescut atât în UE, cu 0,5 puncte procentuale, cât și în zona euro, cu 0,3 puncte procentuale, dar a scăzut cu 0,4 puncte procentuale în România, de la 37,6% din PIB până la 37,1% din PIB.
România se numără de altfel printre statele membre UE cu cel mai mic nivel al datoriei guvernamentale, fiind devansată doar de Estonia (9,2% din PIB), Luxemburg (23% din PIB), Bulgaria (28,6% din PIB) și Danemarca (36,7%). Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau