Neputinţă maximă la mamutul cu 6.000 de angajaţi

default

Dimensiune font:

| 25-03-2015 06:09

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România are o organigramă cu peste 6.000 de salariaţi * cu toate acestea, societatea nu este capabilă să repare nici măcar gropile fără să facă licitaţie publică şi să aloce sume importante de la bugetul de stat * Nicolae Boţu, profesor în cadrul Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, consideră că activitatea companiei ar trebui reorganizată

O amplă analiză a zf.ro scoate în evidenţă o anomalie la nivelul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), care anul trecut a avut un buget de 1,5 miliarde de euro. Cu circa 6.000 de salariaţi, dintre care aproape jumătate sunt muncitori, CNADNR depăşeşte constructori importanţi precum Hidroconstrucţia, care avea circa 3.500 de angajaţi în 2013, cel mai recent an pentru care există informaţii publice la Ministerul Finanţelor.

Cu toate acestea, compania trebuie să facă licitaţie publică şi să aleagă un proiectant şi un constructor privat pentru orice groapă care apare pe autostrăzile şi drumurile naţionale din România. Dacă ar construi sau reabilita drumuri în regie proprie, CNADNR ar economisi mai mult timp în realizarea proiectelor.

În ultimii ani, licitaţiile de execuţie au fost întârziate luni bune din cauza contestaţiilor. Potrivit informaţiilor zf.ro, realizarea proiectelor de construcţii în mod direct de către CNADNR ar putea aduce şi o reducere a costurilor, pentru că beneficiarul unei lucrări ar fi acelaşi cu antreprenorul acesteia, ceea ce înseamnă că s-ar urmări o optimizare a costurilor. „Compania de drumuri trebuie reorganizată astfel încât centrul de greutate să treacă către direcţiile regionale. Ar trebui ca tot ce înseamnă mici intervenţii, întreţineri zilnice să se facă, atât partea de proiectare, cât şi cea de execuţie, de direcţiile regionale şi secţiile de drumuri naţionale“, spune Nicolae Boţu, profesor în cadrul Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii al Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi.

FOTO Cifrele din spatele dezvoltării Moldovei EXCLUSIV

De altfel, situaţia CNADNR a fost sesizată recent şi de ministrul Transporturilor Ioan Rus, care a arătat că această companie ar trebui să fie un „jucător mare“ în piaţa construcţiilor, dar în schimb funcţionează mai degrabă ca un intermediar între bugetul statului şi diverşi constructori privaţi. În acest sens, Rus a spus că este necesară o reevaluare „foarte solidă“ a activităţii CNADNR.

„Acum sunt 6.000 de oameni, dar mulţi sunt în plus şi nu pot fi folosiţi în condiţii optime. A fost o perioadă acum câţiva ani în care s-a încercat externalizarea a tot ceea ce făcea compania de drumuri. Acum se încearcă readucerea anumitor activităţi în cadrul companiei, să nu mai stăm cu mâna întinsă. Este extrem de clar ce ar trebui făcut, mai greu este însă de pus în practică“, spune Nicolae Boţu.


Mai mult, anul acesta CNADNR va mai angaja circa 500 de salariaţi. Potrivit Mediafax, CNADNR a argumentat necesitatea posturilor noi prin extinderea sistemului informatic de emitere şi gestiune a rovinietei, dar şi prin redimensionarea activităţii la nivelul direcţiilor regionale şi înfiinţarea unor secţii de autostrăzi având în componenţă centre de întreţinere şi coordonare.

Exclusiv- Inventarul drumurilor ciuruite din Moldova

Potrivit analizei zf.ro, CNADNR avea la finalul lunii iulie a anului trecut aproape 1.100 de persoane aflate în funcţii de conducere. Cu alte cuvinte, circa unu din şase angajaţi ai CNADNR făcea parte din personalul de conducere, care include directori regionali, şefi de departamente, şefi compartimente, şefi de birouri sau directori adjuncţi. Din cei circa 6.000 de salariaţi ai companiei de drumuri, puţin peste 2.700 erau muncitori.

Peste 800 de angajaţi ai CNADNR erau la mijlocul anului trecut specialişti cu studii medii, printre care controlori de trafic, casieri de taxare, laboranţi, tehnicieni, contabili, maiştri sau arhivari. De asemenea, compania de drumuri mai avea peste 500 de ingineri, 430 de economişti şi 140 de consilieri juridici. Salariul mediu brut lunar al angajaţilor CNADNR în prima jumătate a anului trecut a fost de 2.603 lei.

 

CNADNR îşi va majora anul acesta cheltuielile cu investiţiile până la 5,5 miliarde de lei, adică de peste două ori şi jumătate mai mult faţă de 2014. De altfel, în 2014 guvernul a apăsat în general pedala de frână pe investiţii, în contextul în care a urmărit un deficit bugetar cât mai mic. În acest context, CNADNR a avut anul trecut cheltuieli cu investiţiile de doar 2 miliarde de lei, adică la jumătate faţă de 2013.

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei