Noul Cod Fiscal, respins de Comisia Europeană
Dimensiune font:
Noua formă a Codului Fiscal este considerată o ameninţare la adresa bugetului * reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional recomandă găsirea de măsuri alternative şi au anunţat că nu vor veni la Bucureşti, în iulie
Oficialii Fondului Monetar Internaţional consideră că aprobarea noului Cod Fiscal va crea un deficit la bugetul de stat semnificativ. Aceştia mai susţin că va fi foarte dificil de găsit măsuri compensatorii însă identificarea lor reprezintă un punct extrem de important.
Codul Fiscal aprobat de Parlament prevede reducerea TVA de la 24% la 19% de la 1 ianuarie 2016, eliminarea „taxei pe stâlp“ şi a supraaccizei la carburanţi, scăderea impozitului pe dividende, majorarea plafonului de deductibilitate pentru asigurările private de sănătate, şi dă posibilitatea primăriilor să majoreze cu 50% nivelul taxelor locale, în timp ce impozitul pe terenurile nelucrate poate creşte cu 500%. Din proiectul iniţial au fost eliminate scăderile cotei unice de impozitare şi CAS, propuse iniţial pentru 2019, respectiv 2018.
Însă reprezentanţii Comisiei Europene nu au fost de acord cu modificărilor aduse Codului Fiscal de către guvernanţii României, astfel încât oficialii Fondului Monetar Internaţional (FMI) nu vor mai veni în iulie la Bucureşti. „Asupra unui singur punct de pe agendă încă nu ne-am înţeles şi asupra căruia nu este un acord - Codul Fiscal“, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici pentru Mediafax.
Ministrul a afirmat că România şi-a asumat o deviere temporară de la ţinta de deficit bugetar pentru anul viitor, generată de impactul bugetar al reducerii TVA de la 24% la 19%, calculat la circa 9 miliarde lei, şi impactul total al noului Cod Fiscal, de 12 miliarde lei.
FMI: „Deficitul bugetar în 2016 este considerabil“
O misiune tehnică a Comisiei Europene este prezentă la Bucureşti pentru discuţii cu Guvernul pe marginea măsurilor de relaxare fiscală şi a reformelor în economie, asupra cărora nu au ajuns la o înţelegere la vizita din mai, miza principală fiind reducerea cotei generale de TVA de la 24% la 20%, aşa cum anunţase Executivul iniţial.
Fondul Monetar Internaţional recomandă Guvernului să ajusteze măsurile de relaxare fiscală din proiectul noului Codului Fiscal, întrucât tăierea cheltuielilor pentru compensarea măsurilor nu va fi suficientă să acopere golul generat la buget începând de anul viitor. Instituţiile internaţionale nu cred în creşterea automată a veniturilor din tăierea taxelor şi aşteaptă soluţii pentru acoperirea golurilor. „Deficitul bugetar în 2016 este considerabil, se estimează că proiectul de Cod Fiscal în forma propusă va trebui revizuit semnificativ, întrucât doar prin tăierea cheltuielilor pentru compensarea măsurilor nu se va acoperi golul creat ”, a declarat reprezentantul FMI, Guillermo Tolosa. El este de părere că unele măsuri ar trebui revizuite sau chiar eliminate. Georgiana BĂNUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau