O nouă ediţie din Loteria bonurilor fiscale
Dimensiune font:
Extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise între 1 şi 31 mai 2016 este programată duminică, 19 iunie 2016.
Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, duminică, 19 iunie, va fi organizată prima etapă, care va consta din extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare.
După centralizare, dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare.
„Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. «Loteria Română» (CNLR) pentru o perioadă de minim 30 de zile. Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF“, explică oficialii Fiscului.
LOCURI DE MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau