Patriciu i-a lăsat lui Dan Ioan Popescu 600 DE MILIARDE DE DOLARI

default

Dimensiune font:

| 22-08-2014 22:11

 Dan Ioan Popescu ar fi cumpărat de la Patriciu firma prin care defunctul om de afaceri voia să exploateze resursele energetice neconvenţionale din Marea Neagră. Fostul ministru, care se cunoştea cu Patriciu şi şi-a şi pus semnătura pe o lege capitală la acea vreme pentru omului de afaceri, neagă. Dacă însă DIP chiar a cumpărat firma lui Patriciu, stă pe o avere ascunsă ce ar putea valora 600 de miliarde de dolari

Dan Ioan Popescu, fostul ministru al Economiei din perioada Guvernului Adrian Năstase, ar fi cumpărat de la Dinu Patriciu jumătate din acţiunile firmei Marexin, creată de defunctul om de afaceri pentru explorarea şi exploatarea resurselor energetice neconvenţionale din Marea Neagră, potrivit Realitatea TV.

Conform acestei surse, prima care a anunţat de altfel, marţi, moartea lui Dinu Patriciu, tranzacţia s-ar fi derulat acum trei luni, în Taiwan, când Popescu ar fi cumpărat 50% din acţiunile Marexin, restul fiind deja în posesia sa.

Contactat de ECONOMICA.NET, fostul ministru al Economiei neagă informaţia. "Sunt aberaţii. Nu am cumpărat nimic de mulţi ani. N-am timp de astfel de prostii, sunt în concediu" a declarat Dan Ioan Popescu, după care a închis telefonul.

Dan Ioan Popescu, unul dintre cei mai marcanţi membri ai guvernului Adrian Năastase şi unul dintre greii partidului la acea perioadă, a ocupat portofoliul Industriilor şi Resurselor, ulterior redenumit al Economiei şi Comerţului între 2001 şi 2004. Alături de alţi membru ai Guvernului, cu Adrian Năstase în frunte, a elaborat un act normativ în favoarea lui Dinu Patriciu.

Este vorba despre Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr 118 din 2003, privind transformarea în obligaţiuni cu o maturitate de şapte ani a restanţelor bugetare ale Rompetrol existente la 30 septembrie 2003, în valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobânzi şi penalităţi. Dacă statul nu îl păsuia pe omul de afaceri şi executa silit societatea, rafinăria Petromidia, deţinută atunci de Dinu Patriciu, ar fi fost închisă.

Ordonanţa a fost semnată de premierul de atunci, Adrian Năstase, şi de miniştrii Finanţelor şi Economiei de la acea vreme, Mihai Tănăsescu şi de Dan Ioan Popescu. Ulterior, a devenit lege şi a fost promulgată chiar de Traian Băsescu, deşi preşedintele şi-a exprimat ulterior dezacordul faţă de conversia datoriilor în obligaţiuni.

Marexin este o firmă înfiinţată de Dinu Patriciu în 2008. Cu banii luaţi de la KazMunaiGas din vânzarea Rompetrol, omul de afaceri a început mai multe businessuri, în retail, imobiliare, regenerabile şi energii neconvenţionale. Marexin a fost făcută în scopul exploatării resurselor Mării Negre, mai precis a nămolului sapropelic şi are şi licenţă de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale în acest sens.

"România beneficiază de posibilitatea exploatării acestei bogăţii, putând sa producă în urmatorii 80 de ani o cantitate de metale de circa 20 milioane tone anual şi echivalentul energetic a 6 miliarde de barili de ţiţei" spunea Dinu Patriciu.

Deci, în cazul în care se şi exploatează resursa, miza ar fi imensă: 6 miliarde de barili ar însemna 600 de miliarde de dolari, evident dacă Patriciu nu s-ar fi înşelat în aprecieri. Iar defunctul om de afaceri pare că s-a ocupat serios de această chestiune. În 2012, Patriciu spunea că a investit în exploatarea acestei resurse 100 de milioane de dolari. Nu a anunţat însă nici o descoperire. Cu un an înainte, a înregistrat în Statele Unite un patent referitor la metoda de extracţie şi procesare a sedimentelor de pe fundul mării.

O semnătură ciudată

Marexin Resources Exploration International SRL este însă controlată de o firmă offshore omonimă din Olanda, deci nu se poate şti dacă şi când Patriciu a vândut ceva lui Dan Ioan Popescu. Dacă a făcut-o, DIP este acţionar cu 50% sau 100% la firma din Olanda, care o deţine pe cea din România, iar tranzacţia nu poate fi verificată la noi.

Totuşi, la Registrul Comerţului din România, ultima menţiune este făcută de Patriciu, în calitate de reprezentat al firmei olandeze la data de 12 februarie, "data de depunere a specimenului de semnătură".
Conform unor surse din anturajul lui Patriciu, acesta ar fi părăsit definitiv România cu o lună în urmă. De ce să facă menţiuni la Registrul Comerţului, în condiţiile în care mandatul său la acea firmă expira abia în 2016?

Pe de altă parte, DIP, după ce a părăsit postul de la Economie în 2004,moment în care s-a schimbat puterea politică, a devenit o persoană foarte discretă dar implicată în business. Iar unele dintre afacerile sale au rămas în zona energetică: este actionar indirect la ISPH, fostul Institut de Studii şi Proiectări Hidroenergetice, după cum chiar el a recunoscut.

Patriciu nu a mai spus nimic, timp de mulţi ani, despre afacerea cu nămol sapropelic din Marea Neagră. Dar asta nu înseamnă că aceasta a fost abandonată. Marexin, deşi este de ani de zile pe pierderi, este în funcţiune şi ocupă încă mai multe birouri pe un etaj al unei clădiri deţinută de Patriciu în nordul Bucureştiului.


 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei