Pregătiri pentru HR Summit Iaşi
Dimensiune font:
Cea mai mare platformă regională dedicată industriei de resurse umane din România se pregăteşte să revină la Iaşi
. Cea de-a opta ediţie a HR Summit este programată pentru 8-9 octombrie şi deja sunt anunţaţi primii speakeri ai evenimentului.
„IBM, Flanco şi eMAG sunt doar câteva dintre companiile care se alătura comunităţii HR Summit Iaşi. Radu Panait (CEE Recruitment Leader IBM), Nicoleta Capata (HR Director Flanco) şi Delia Sofonea (HR Director eMAG) sunt doar primele nume care au confirmat prezenţa la ediţia din această toamnă, iar surprizele plăcute nu vor înceta să apară“, au transmis organizatorii HR Summit Iaşi.
La evenimentul din Capitala Moldovei sunt anunţaţi peste 140 de specialişti în resurse umane. Practic, cei interesaţi de acest domeniu vor putea întâlni specialişti în resurse umane, manageri, furnizori de servicii HR, headhunters, coaches, companii de outsourcing şi alţi specialişti pe arii de competenţă conexe cu zona industriei de resurse umane.
Deja au fost puse în vânzare primele 30 de locuri, iar biletele achiziţionate în avans costă 59 de euro. De reduceri vor beneficia şi tichetele cumpărate de companii pentru grupuri mai mari de patru persoane.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau