Preţ scăzut al carburanţilor pe arii extinse în Moldova
Dimensiune font:
* Preţul motorinei şi al benzinei scade pe fondul fluctuaţiilor barilului de petrol * scăderea este vizibilă în cele mai multe judeţe ale Moldovei
Variaţiile preţului barilului de petrol a atras după sine o scădere consistentă a preţului carburanţilor, fapt care a făcut ca la începutul acestei săptămâni preţul pentru un litru de motorină să scadă sub pragul psihologic de 5 lei. Această situaţie este asemănătoare celei de la începutul anului, când preţul petrolului coborâse sub 50 de dolari, acum însă, la sfârşitul săptămânii trecute, preţul barilului de petrol a scăzut sub 40 de dolari, marcând astfel cel mai puternic declin săptămânal din ultimii 29 de ani
.
Ultimul an în care litrul de motorină se putea lua cu 4,9 lei a fost 2011, însă atunci barilul de petrol valora 100 de dolari. Regiunea de Nord-Est s-a aliniat repede trendului descendent al preţului la carburanţi astfel încât la numeroase benzinării din Iaşi, Bacău, Neamţ şi Suceava litrul de motorină se putea achiziţiona cu preţuri cuprinse între 4,91 şi 4,99 lei. Spre exemplu în Bacău, în benzinăria Petrom de pe Calea Republicii, litrul de motorină se putea achiziţiona ieri cu 4,91 lei, în timp ce preţul benzinei standard era 4,99 lei, după cum arată datele publicate pe site-ul celui mai mare jucător din industria petrolieră locală. Iaşul, Neamţul şi Suceava fac şi ele parte din clubul judeţelor în care litrul de motorină a coborât sub pragul de 5 lei. Principalul producător de carburant de pe piaţa autohtonă, Petrom, a scăzut semnificativ preţurile în weekend, operând de asemena reduceri de preţuri şi la benzină. Astfel, după o scădere de 5 bani pe litru, a mai făcut o reducere de 7 bani. Aşadar, într-un singur weekend, preţul benzinei a scăzut cu 12 bani pe litru. Georgiana BĂNUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau