analiza

Dimensiune font:

Preţurile vor creşte pe fondul deprecierii leului şi a legislaţiei din China

| 14-11-2017 05:25

Preţurile produselor vândute de eMAG vor creşte în perioada următoare, în contextul deprecierii leului în raport cu euro şi dolar, a legislaţiei privind protecţia mediului din China şi a creşterii salariilor, a declarat Iulian Stanciu, directorul general al eMAG, în cadrul unei conferinţe de presă.

Preţurile vor creşte în perioada următoare, în contextul în care multe produse sunt importate şi cumpărate în euro sau dolari, monede care înregistrează o tendiţă de creştere în ultimele zile, a declarat Stanciu.

„Avem multe produse din import. Produsele din import sunt cumpărate ori în dolari, ori în euro, iar dolarul şi euro sunt pe o tendinţă de creştere. Deocamdată nu se văd, dar sunt foarte puţine produse, cele la care stocul este foarte mic. Dacă noi avem stoc mare, creşterea se va vedea în momentul în care va intra stocul nou. Tendinţa preţurilor pentru perioada următoare, poate decembrie, ianuarie, februarie, va fi una de creştere”, a explicat Stanciu, citat de Mediafax.

Preţurile vor mai creşte şi din cauza legislaţiei din China privind protecţia mediului. „Sunt foarte multe produse fabricate în China: electrocasnice mici, produse pentru casă. Cam de un an de zile, China a implementat o legislaţie privind protecţia mediului foarte strictă, ceea ce a dus la creşterea preţurilor masivă. Încă nu se vede peste tot, dar preţurile vor creşte şi de la respectarea acestei legislaţii”, a spus Stanciu.

„Nu sunt lucruri pe care putem să le controlăm noi sută la sută, cum ar fi cursul de schimb, creşterea salariilor – sunt factori pe care îi vedem în preţ şi până la urmă, este transmis clientului final, poate cu o temporizare având în vedere că noi ţinem un stoc”, a mai spus directorul eMAG.

În ceea ce priveşte creşterea preţurilor la carburant, Stanciu susţine că aceasta nu se reflectă, în prezent, în preţul produsului, deoarere nu este un factor principal din preţul de curierat. „Creşterea de preţ la carburant nu se vede în momentul de faţă. Din preţul de curierat, preţul carburantului este al treilea, nu e cea mai importantă bucată de cost. Nu se vede în preţ şi nu mă aştept să se vadă foarte curând”, a precizat Stanciu.

Preţul unui produs este influenţat, în cele din urmă, şi de investiţiile pe care companiile le fac în echipamente şi personal pentru a compensa lipsa infrastructurii. „Întreaga piaţă de comerţ online poate beneficia de îmbunătăţirea infrastructurii rutiere. (...) Noi încercăm să compensăm lipsa infrastructurii prin investiţii, oameni sau investiţii în echipamente, dar investiţiile astea se văd, până la urmă, în preţul produsului”, a precizat directorul eMAG.

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC GANESHA DREAM S.R.L.– societate în faliment, dosar nr. 4176/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bun imobil – proprietate agroindustrială, (tip “ferma creștere suine”) situată în extravilanul Com. Ibănești, punctul Condrea, T119, P3068/7; 3068/8, jud. Vaslui, format din teren extravilan în sup. de 8.432 mp, Construcția C1 în sup. de 98 mp, Construcția C2 în sup. de 720 mp și Construcția C3 în sup. de 720 mp, dotate cu echipamente interior grajd creștere suine și panouri fotovoltaice– Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare - 303.650 Euro (exclusiv TVA). 2. Bunuri mobile conform Raport de evaluare - Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: Nr. crt. – Denumirea bunurilor – Buc. – Preț de pornire lei - fără TVA 1 – Tractor DEUTZ-FAHR model AGROTON L720 DCR, fabricație 2012, nr. de identificare ZKDJ5904W0LD10250, serie motor 10999830 – 1 – 244.922 2 – Vidanjă TESTORE model C160, fabricație 2015 – 1 – 62.640 3 – Semănătoare de plante prașitoare MA/AG PRECISA REALE D 6R, fabricație 2014, nr. de identificare 2141001 – 1 – 43.622 Licitațiiile vor avea loc în zilele de 09, 16, 23 și 29.11.2018, ora 12.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Peneş Curcanul, TR. 5, etaj 1, Cabinet nr. 13, Jud. Iași, Complex de Birouri NH BUSINESS, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei; - dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei fără TVA– pentru bunul imobil; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector deschis pe numele debitoarei la Piraeus Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru reprezentantul societății cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă. Taxa de participare și contravaloarea caietului de sarcini se vor achita în contul lichidatorului judiciar deschis la Piraeus Bank Iaşi. În cazul în care creditorul garantat Piraeus Bank România SA îşi exprimă intenția de a adjudeca în contul creanţei bunul imobil, acesta va putea participa la licitaţiile organizate fără alte cheltuieli (taxă de participare la licitație, caiet de sarcini, cauţiune) şi fără a fi necesar a prezenta documentele de participare. Creditorul garantat poate adjudeca în contul creanţei bunul asupra căruia poartă garanţia sa la un preţ care se încadrează în strategia de valorificare aprobată de către creditori. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, str. Sf. Lazăr, nr. 4, bl. Penes Curcanul, TR. 5, etaj 1, cabinet nr. 13, jud. Iași, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508, 0744994490; fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
CENTRUL DE EXPERTIZĂ ÎN INSOLVENŢĂ SPRL anunţă în datele de 9.11.2018; 23.11.2018; 7.12.2018; 21.12.2018; orele 12.00, organizarea la sediul lichidatorului din Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanul, cam. 13-14, a licitaţiilor publice cu strigare pentru debitoarea SC ALFINCOOL SA, situată în Iaşi, str. Platou Abator nr. 5, vânzarea pe ansamblu imobiliar din Iaşi, str. Abator nr. 5 format din: Teren 21200 mp pe care sunt edificate construcţii: C1 Post trafo nr. inventar 3131 C3 Cabină Poartă nr. inventar 1518 C4 Cabină basculă nr. inventar 5112 C5 Anexă depozit nr. inventar 1504 C6 Depozit spirt vrac nr. inventar 1504 C7 Atelier preparare P+2E nr. inventar 1518 C8 Atelier îmbuteliere P+1E nr. inventar 1520 C9 Depozit produse finite nr. inventar 1522 C10 Hală fabricaţie P+2E nr. inventar 1501 C11 Staţie hidrofor nr. inventar 1523 C12 Atelier+Garaje+Magazii nr. inventar 1523 C13 Depozit cereal nr. inventar 1411 C14 Depozit carburanţi nr. inventar 1517 C15 Pavilion administrative nr. inventar 1502 Pe teren sunt edificate şi alte constructii (depozit borhotformat din cistern, depozit de brut-cisterne, birouri desfacere, puţ apă şi pompe, beci, staţie epurare) neintabulate care au fost luate în considerare în evaluarea proprietăţii. Preţul de vânzare al ansamblului imobiliar - 1.109.000 euro fără TVA. Prețul se va achita la echivalentul în lei din ziua efectuării plăţii. Cei interesaţi se vor adresa la sediul lichidatorului sau la tel. mobil 0774006236; 0723366786; 0747059149.
Licitaţie publică 22.10.2018 1.Informaţii generale privind locatorul: Comuna Bivolari, cu sediul în Bivolari, CIF 4540682 Adresa poştală: localitatea Bivolari, judeţul Iaşi, Telefon: 0232/298555, Fax: 0232/298508 2. Obiectul concesionării: Proprietăţi imobiliare aparţinând domeniului privat al comunei Bivolari: T16 p50/16 Tabara 582,70 mp. Proprietăţi imobiliare aparţinând domeniului public al comunei Bivolari: T26 1133/1 Bivolari 210,0 mp. 2.1 Procedura aplicată - Licitaţie publică cu ofertă în plic; 3. Informaţii privind documentaţia de atribuire; comuna Bivolari, cu sediul în Bivolari, CIF 4540682 Adresa poştală: localitatea Bivolari, judeţul Iaşi, Telefon: 0232/298555, Fax: 0232/298508 3.1. Modalitatea prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentaţiei de atribuire: documentaţia se obţine de la sediul locatorului; 3.2. Denumirea şi adresa compartimentului de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Bivolari, jud. Iaşi, Telefon: 0232/298555, Fax: 0232/298508 3.3. Preţul documentaţiei de atribure este de 50 lei. 3.4. Data limită pentru solicitarea clarificărilor 18.10.2018, ora 14.00; 4. Informaţii privind ofertele: 4.1. Data limită de depunere a ofertelor 19.10.2018, ora 14.00 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Bivolari, cu sediul în Bivolari, jud. Iaşi; 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 ex. (plic închis şi sigilat); 5. Data şi locul la care se va desfăşura şedinţa publică de deschidere a ofertelor 22.10.2018, ora 9.00;
ANUNŢ DE VÂNZARE S.C. Darex Trade S.R.L., cu sediul social în sat Letea Veche, comuna Letea Veche, str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 308, jud. Bacău C.U.I. 30442730 nr. de înreg. O.R.C. J 04/684/2012, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, numit potrivit Sentinței nr. 243/12.04.2018, pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 3761/110/2017, anunţă scoaterea la vânzare, individual, prin licitaţie publică cu strigare la data de 12.11.2018, ora 13.00, în conformitate cu Strategia de vânzare aprobată de adunarea creditorilor în şedinţa din data de 20.09.2018 şi cu prevederile Legii nr. 85/2014, a activelor societăţii debitoare, după cum urmează: Nr. activ – Denumire și descriere active – Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.*) – Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.*) SEMIREMORCĂ, CAROSERIA CAMION CU PRELATĂ, MARCA SCHMITZ, TIP S01, AN FABRICAŢIE 1996, NR. IDENTIFICARE WSMS6080000079206, BC-07-PSS, MASA PROPRIE 6960 KG, MASA MAX. ADMISIBILĂ 39000 KG, – 9.760,00 lei – 9.760,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 11.11.2018, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din Iaşi, str. Aleea Nicolina nr. 82, jud. Iaşi. Licitaţia va avea loc la sediul lichidatorului judiciar din Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, în data de 12.11.2018, ora 13.00, şi se va desfăşura în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014 privind procedura de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi ale strategiei de vânzare aprobată de adunarea creditorilor din data de 20.09.2018. Pentru participarea la licitaţie, potenţialii cumpărători trebuie să depună la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina nr. 82, jud. Iaşi, până la data de 11.11.2018, ora 13.00, documente prevăzute în caietul de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din Iaşi, Aleea Nicolina nr. 82, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–13.00, până pe data de 11.11.2018, ora 13.00, în baza unei programări prealabile. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0758049901, 0757545545, 0232/243864 sau e-mail secretariat@insolventa.ro. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. Manager de caz, practician în insolvență, Lucian Andronic
VÂNZARE HOTEL TRAIAN - IAȘI Subscrisele, BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. și CASA DE INSOLVENȚĂ RAVA S.P.R.L. - FILIALA BUCUREȘTI, desemnate, în Consorțiu, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei TURISM MOLDOVA S.A., prin Încheierea de ședință nr. 198/19.09.2017, pronunțată în Dosarul nr. 7658/99/2014, de către Tribunalul Iași - Secția a II-a Civilă, organizează în data de 14.11.2018, ora 15:00, la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., din București, Str. Învingătorilor nr. 24, Victory Business Center, Et. 4, Sector 3, ședința de licitație publică cu strigare pentru vânzarea Pachetului de active compus din: (i) Teren intravilan în suprafață de 2.442 mp, (ii) Construcție – GrandHotel Traian (situat pe 5 nivele – subsol, parter, mezanin și 3 etaje, cu o suprafață desfășurată de 6.612,92 mp), (iii) Teren intravilan în suprafață de 92 mp, (iv) Bunuri mobile ce se regăsesc în incinta Hotelului și care deservesc activitatea hotelieră. Complexul Hotelier „Grand Hotel Traian” este amplasat în Iași, Piața Unirii, nr. 1, jud. Iași. Amplasarea Hotelului asigură o deschidere favorabilă atât la strada Arcu – Cuza Vodă (artera de acces), Str. Alexandru Lăpușneanul (artera laterală), cât și la Piața Unirii – zona pietonală reprezentativă pentru municipiul Iași. Grand Hotel Traian a fost proiectat de celebrul Gustave Eiffel, iar construcția hotelului a fost finalizată în anul 1882, acesta fiind monument istoric și funcționând ca hotel clasificat de 4*. Hotelul dispune de 68 de camere, 3 Săli de conferință (Creangă, Eminescu și Caragiale) cu o capacitate totală de 500 locuri, i) restaurant - Restaurant Traian, ii) bar – London Pub și iii) cramă. Nivelul mediu al gradului de ocupare al hotelului, aferent ultimilor 3 ani, este de aproximativ 73%. Prețul de pornire a licitației este de 5.550.000 EUR, exclusiv TVA. Ofertanții care doresc să participe la licitație trebuie să depună la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L., cel mai târziu cu două zile lucrătoare înainte de organizarea ședinței de licitație, până la ora 16:00, documentele specificate în cuprinsul Caietului de sarcini, ce poate fi achiziționat de la sediul BDO BUSINESS RESTRUCTURING S.P.R.L. pentru suma de 5.000 Lei, exclusiv TVA. Plata Caietului de sarcini se va realiza prin transfer bancar în contul unic de insolvență al societății TURISM MOLDOVA S.A., pe baza facturii comunicate de lichidatorul judiciar. Pentru informatii suplimentare va rugam sa ne contactati la numărul 021/3199476 sau 0372724485, e-mail: bucuresti@rava.ro sau business.restructuring@bdo.ro
 EWG cauta soferi cat B pentru distributie colete
12/11/2018 17:20

 EWG cauta soferi cat B pentru distributie colete.    Salariu 800 lire pe saptamana, cazare si transport asigurate, limba engleza nivel incepator.    Trmiteti cv la jobs@ewgjob ...

Prime consistente pentru pensionari. La ce dată de vor acorda
12/11/2018 14:43

 Pensionarii ar putea primi 5.000 de lei cu ocazia zilei de 1 Decembrie 2018, cand romanii sărbătoresc 100 de ani de la Marea Unire. Un proiect de lege depus in Parlament de un senator PNL prevede dublar ...

Dolarul a urcat, luni, la cel mai ridicat nivel al ultimelor aproape 18 luni
12/11/2018 13:04

 În plus, francul elveţian s-a apreciat luni in faţa leului, la 4,0964 lei, de la 4,0799 de lei vineri. În schimb, leul a scăzut nesemnificativ luni in faţa de euro, la 4.6586 lei, compara ...

 

Vești uriașe! Cine ar putea beneficia de al 13-lea salariu în luna decembrie – Milioane de angajați sunt vizați
12/11/2018 12:03

Vesti uriase pentru milioane de romani! În luna decembrie, acestia ar putea beneficia de al 13-lea salariu. Mai mult, ei l-ar putea primi chiar si pe al 14-lea, in prima lună din 2019. Parlamentarii PNL ...

Ramanem tot mai putini - cu cat a scazut populatia Romaniei in septembrie
12/11/2018 11:16

 Populatia Romaniei continua sa scada. Sporul natural a fost negativ atat in luna septembrie 2018 (-1.671 de persoane), cat si fata de luna septembrie 2017 (-1.248 de persoane), potrivit datelor transmise ...

Eficientizarea energetică a clădirilor publice - Spitalul Orăşenesc „IOAN LASCĂR
12/11/2018 10:50

Comunicat de presă   Data 09.11.2018 Comăneşti Eficientizarea energetică a clădirilor publice - Spitalul Orăşenesc „IOAN LASCĂR", Judeţul Bacău, Oraşul COMĂNEŞTI, strada Vasile A ...

Preţurile s-au temperat. Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 4,3% în octombrie
12/11/2018 10:22

 Creşterea din octombrie s-a făcut pe fondul majorării cu 5,27% a preţurilor la mărfurile nealimentare, cu 3,73% a celor alimentare şi cu 2,73% a serviciilor, se menţionează intr-un comunicat de pr ...