Profit în creştere la Antibiotice
Dimensiune font:
Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) de la Antibiorice a aprobat joi, 30 aprilie, situaţiile financiare auditate pentru anul trecut.
Conform rezultatelor economico-financiare, Antibiotice a încheiat anul 2014 cu un profit brut în creştere cu 7,8% comparativ cu cel înregistrat în anul 2013, ajungând la valoarea de 37,3 milioane lei.
„În 2014 am continuat să cercetăm, să gândind planuri de viitor, astfel încât şi acest an să se înscrie între anii ce conturează, în plan real, ideile noastre de dezvoltare. Creşterea echilibrată a cifrei de afaceri şi a profitului se bazează pe un plan de afaceri bine conturat, susţinut de pilonii strategici de dezvoltare care stabilesc evoluţia viitoare a societăţii. Cele mai importante acţiuni ale noastre au fost orientate spre consolidarea atât a pieţei interne, cât şi a pieţei internaţionale, adoptând o politică preventivă şi având drept obiectiv creşterea profitabilităţii”, a declarat Ioan Nani, Director General Antibiotice.
Pe piaţa internă, Antibiotice continuă să fie pe primul loc pe piaţa genericelor şi OTC-urilor vândute în spitalele din România, cu o cotă de piaţă de 17%, fiind cel mai important furnizor pentru produsele din clasa antiinfecţioase.
Bugetul pe 2015
Pe segmentul de retail (farmacii), compania Antibiotice a înregistrat o evoluţie valorică pozitivă şi superioară evoluţiei pieţei, de +10,6%, comparativ cu o creştere de +6,7% a segmentului retail. Extinderea prezenţei pe pieţele externe şi dezvoltarea de noi parteneriate reprezintă o direcţie strategică, aşa cum o arată şi evoluţia cifrei de afaceri în ultimii cinci ani, care a crescut de la 13 milioane USD în anul 2009, la 25,6 milioane USD în anul 2014, respectiv cu 97%.
În urma şedinţei AGA din 30 aprilie 2015, a fost aprobat Bugetul de Venituri şi Cheltuieli aferent anului 2015 şi ţintele de afaceri pentru acest an. Astfel, în cadrul BVC pentru anul 2015, se prevede obţinerea unor venituri totale de 339,8 milioane lei şi a unui profit brut de 26,1 milioane lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau