Reacţia Concurenţei privind poliţele RCA

default

Dimensiune font:

| 19-05-2017 07:29

Comisia Europeană ar fi declanşat o procedură de infringement împotriva României dacă ar fi continuat plafonarea tarifelor RCA, iar piaţa pare să fi progresat în ultimele şase luni * de azi, preţurile nu vor mai fi plafonate

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a precizat: „ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiară — n.r.) ne-a spus că a stabilit tarife maximale, iar concluzia a fost că preţurile nu s-au dus până la maximum, erau substanţial sub acele nivele maxime. Din punctul acesta de vedere ar părea că piaţa totuşi a funcţionat. Noi ne-am gândit că toată lumea se va alinia la nivelul maxim, dar ASF ne-a spus că nu s-a întâmplat acest lucru, ceea ce este un semn pozitiv. Deci lucrurile par să fi progresat în aceste şase luni în care a fost îngheţată piaţa“.


Chiriţoiu a amintit că joi este ultima zi în care tarifele RCA sunt plafonate: „Vom vedea vineri încolo ce se întâmplă, dar aşteptările noastre sunt că nu va fi un şoc în piaţă şi că toate măsurile luate în această perioadă îşi vor arăta utilitatea“.


Întrebat de ziarişti dacă plafonarea la 25% din poliţă pentru cheltuielile de administrare ale asigurătorilor nu duce tot la o plafonare a preţului final, Chiriţoiu a răspuns: „Dacă am fi extins plafonarea peste şase luni exista un risc substanţial ca cei de la Comisia Europeană să declanşeze o procedură de infringement. Aşa am rămas în zona «nouă ni se pare că nu aţi făcut ceva în regulă», dar din moment ce noi am oprit (plafonarea — n.r.), ne aşteptăm ca ei să nu-şi continue demersurile. Iar dacă apare această nouă problemă cu 25, vom relua subiectul de la capăt“. Chiriţoiu a mai spus că, în câteva luni, Consiliul Concurenţei va finaliza o investigaţie pe piaţa asigurărilor, care s-ar putea solda cu amenzi foarte mari.


Camera Deputaţilor a adoptat marţi, cu 226 de voturi „pentru“, 25 „împotrivă“ şi 4 abţineri, proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.


Noile tarife anunţate de ASF

O persoană fizică cu vârsta între 31 şi 40 de ani ce deţine o maşină cu capacitatea cilindrică până la 1.400 centimetri cubi are stabilit un tarif de referinţă la poliţa RCA de 506 lei, cu 17% sub tariful de primă maxim, stabilit pentru această categorie, de 610 lei, conform datelor prezentate de prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Cornel Coca Constantinescu.  Un alt exemplu este pentru persoanele juridice cu autoturisme de 1.401-1.600 cmc. Indicatorii luaţi în calcul sunt frecvenţa daunelor de 9,3%, dauna medie inclusiv încărcarea de siguranţă şi daune mari de 5.065 lei, IBNR de 18,5% şi inflaţie a daunelor de 3,5%. Prima de risc de referinţă este de 575 lei.

Cheltuielile de achiziţie şi administrare variabile sunt de 25%, încărcarea BM de 16,6% şi profitul de 3%. În acest caz, persoane juridice ce deţin un autoturism cu capacitate cilindrică între 1.401 şi 1.600 cmc, tariful de referinţă este 957 de lei, faţă de un tarif de primă maxim de 992 lei (-4%).
Potrivit datelor ASF, pentru autovehiculele destinate transportului de marfă (persoane juridice) cu masa de peste 16 tone, tariful de referinţă este 7.314 lei, mai mic cu 3% faţă de tariful de primă maxim stabilit pentru această categorie (7.534 lei). De asemenea, pentru autovehiculele destinate transportului de persoane deţinute atât de persoane fizice, cât şi juridice, cu o capacitate mai mare de 40 de locuri, tariful de referinţă are valoarea de 5.616 lei, cu 15% mai puţin decât tariful de primă maxim care se aplica acestei categorii (6.600 lei).


„Obiectivul ASF pe termen scurt şi mediu este bine determinat, respectiv crearea cadrului de rezolvare a problemelor structurale ale pieţei RCA cu scopul de a construi o piaţă echilibrată şi concurenţială. Tarifele de referinţă au un caracter orientativ. Au la bază datele agregate al nivelul pieţei în ceea ce priveşte daunele, numărul de poliţe, frecvenţa daunelor şi aşa mai departe. Tarifele de referinţă reprezintă un mecanism de calcul. Au la bază date statistice individuale, agregate la nivelul pieţei. Formula de calcul este una corectă. De aceea noua formulă este reluată în noua lege a RCA aprobată în Parlament“, a spus Constantinescu.
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei