Reţea telecom de 83 de milioane de euro pentru zonele defavorizate
Dimensiune font:
Ministerul pentru Societatea Informaţională a stabilit câştigătoare ofertele depuse de Romtelecom şi Cosmote pentru concesionarea lucrărilor de construire a unei reţele telecom în zone defavorizate RO-NET, contractul ridicându-se la 365,8 milioane de lei, TVA inclusă (83,1 milioane euro).
La licitaţie au mai depus oferte şi asocierile Direct One-Electrogrup şi UPC România-Deloitte Audit-Connection Consulting. Prin anunţul de concesiune, publicat pe www.e-licitatie.ro în noiembrie 2013, valoarea contractului a fost estimată la 369,5 milioane de lei, TVA inclusă.
Potrivit datelor din anunţul de atribuire, Romtelecom va furniza lucrările de proiectare, construcţie şi operare a infrastructurii de comunicaţii de bandă largă în regiunile 1, 2 şi 3 pentru suma de 156,7 milioane de lei, TVA inclusă. Totodată, pentru suma de 209,1 milioane de lei, TVA inclusă, Cosmote România şi-a adjudecat lucrările de proiectare, construcţie şi operare a infrastructurii de comunicaţii de bandă largă în regiunile 4, 5, 6 şi 7.
137.000 de gospodării din zone albe
Proiectul RO-NET constă în concesionarea lucrărilor de proiectare şi construire a unei infrastructuri naţionale de comunicaţii şi operarea acestei infrastructuri în vederea furnizării de servicii de comunicaţii în localităţile ţintă (zone defavorizate eligibile) din 35 de judeţe. „Zonele nedeservite de infrastructura de bandă largă şi vizate prin această procedură de achiziţie publică sunt în număr de 783 localităţi. În total, în aceste zone albe sunt 137.000 gospodării şi 400.000 locuitori. Prin implementarea proiectului RO-NET, se estimează că se va dezvolta infrastructură de broadband cu echivalentul a 19.000 km de traseu de reţea de distribuţie“, potrivit datelor Ministerului pentru Societatea Informaţională MSI. Finalizarea reţelei este programată pentru anul 2015.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau