S-au ieftinit alimentele şi tarifele la servicii
Dimensiune font:
Preţurile de consum au scăzut cu 0,3% în luna iunie, iar inflaţia anuală a coborât la 0,66%, un nou minim istoric după cel din mai, pe fondul ieftinirii alimentelor cu 0,7% şi a tarifelor la servicii cu 0,2%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Inflaţia anuală a coborât astfel de la 0,94% în mai, în aprilie fiind atins cel mai ridicat nivel din acest an, de 1,21%, pe fondul bazei foarte reduse din luna aprilie 2013, când preţurile de consum au urcat cu doar 0,11%. „Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (iulie 2013 - iunie 2014) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2012 - iunie 2013), determinată pe baza IPC este 1,7%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,5%“, se arată într-un comunicat transmis de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Cele mai importante scăderi
Preţurile mărfurilor alimentare au scăzut în iunie cu 0,7%, tarifele serviciilor cu 0,2%, în timp mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,1%. Cele mai importante scăderi de preţuri au fost înregistrate în iunie la cartofi (-9,5%), legume şi conserve (-5,5%), ouă (-3,9%), zahăr (-2,7%), citrice şi alte fructe meridionale (2,5%). Cele mai mari scumpiri s-au consemnat la miere de albine (1%), fasole boabe şi alte leguminoase (0,6%), fructe proaspete (0,4%) şi încălţăminte (0,2%).
BNR a revizuit în luna mai prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 3,5% la 3,3%, sub limita superioară a intervalului de variaţie de 2,5% plus minus un punct procentual. Pe de altă parte, mulţi analişti anticipează ratarea ţintei de inflaţie sau încadrarea la limită. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat recent că banca centrală nu are certitudinea că rata anuală a inflaţiei va rămâne la acelaşi nivel pe tot anul şi în 2015, analizând încă posibilitatea de reducere a prognozei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau