Soluţiile şefilor de la Finanţe pentru îndatoraţii în franci
Dimensiune font:
Ministrul Finanţelor Darius Vâlcov a precizat că o soluţie pentru persoanele care au credite în franci ar fi extinderea prevederilor ordonanţei din 2014 privind restructurarea împrumuturilor, act normativ care nu a atras până acum interesul băncilor şi al debitorilor.
El a precizat la finele săptămânii trecute, după întâlnirea cu oficialii Băncii Naţionale a României, că sunt 75.412 de persoane fizice care au credite în franci elveţieni, iar 95% din împrumuturi sunt concentrate la şase bănci.
„Vorbim de 75.412 debitori (persoane fizice) şi numărul de bănci ce au un portofoliu destul de important, de peste 90%, este de numai şase bănci. Există o soluţie la această problemă, din iulie anul trecut, când conform Ordonanţei 46/2014, Guvernul a aprobat şi a susţinut rescadenţarea creditelor pentru persoanele care aveau un nivel al veniturilor sub un anumit prag. Această Ordonanţă merge în Parlament şi va putea să fie lărgit acest cadru astfel încât să încadrăm cât mai multe persoane din cele 75.000 care au nevoie de o astfel de rescadenţare“, a afirmat Vâlcov. Ministrul a adăugat că discuţiile privind identificarea de soluţii după creşterea bruscă a francului elveţian vor continua în această săptămână.
Guvernul a aprobat în vara anului trecut o ordonanţă de urgenţă pentru restructurarea creditelor care acordă persoanelor fizice o reducere fiscală dacă acestea beneficiază de scăderea dobânzii de către bancă cu până la 35% pentru o perioadă de doi ani. Una dintre condiţii este ca venitul persoanelor care solicită restructurarea să nu depăşească 2.200 lei brut pe lună. Deducerea fiscală din venitul lunar impozabil a fost stabilită la 900 de lei şi se aplică după perioada de doi ani de restructurare a creditului. Ordonanţa s-a dovedit însă neatractivă atât pentru bănci, cât şi pentru clienţi, astfel că, potrivit unor surse din sistemul bancar, până la începutul acestui an nu au fost înregistrate restructurări de credite pe baza actului normativ.
Cursul francului elveţian anunţat de BNR a crescut vineri cu 2,2%, la 4,4228 lei/franc, şi a atins un nou maxim, în timp euro a urcat de la 4,5034 lei la 4,5095 lei, iar dolarul a atins şi el un nou maxim, de 3,8863 lei. Referinţa francului elveţian a urcat de la 4,3287 lei/franc joi, când a crescut cu 15,7%, în timp ce în piaţa interbancară a trecut de 5 lei la cotaţiile raportate la euro, după ce decizia Băncii Elveţiei de a renunţa la plafonul de 1,2 franci/euro impus în 2011 a determinat o apreciere masivă a monedei elveţiene pe pieţele externe. Francul s-a apreciat joi foarte repede după anunţul Băncii Elveţiei, cu până la 41%, la 85,17 centime/euro, cel mai mult de la debutul euro în 1999. Nivelul record de 85,17 centime pentru un euro atins de franc implica la momentul respectiv o paritate de 5,28 lei pentru moneda elveţiană, calculată prin intermediul cotaţiilor euro/franc şi euro/leu. Românii care au credite imobiliare în franci elveţieni vor plăti la bancă mai mult cu 300-350 de lei pe lună, la o rată medie de 500-600 de franci, luând în calcul aprecierea masivă a monedei elveţiene. OTP Bank România, una dintre băncile care au acordat credite în franci elveţieni, va aplica reduceri ale marjei de dobândă cu până la 1,5 puncte procentuale pentru clienţii cu împrumuturi în CHF cu dobândă variabilă, pentru o perioadă de trei luni, pentru a reduce impactul cursului asupra ratelor.
Finanţările în franci elveţieni au o pondere de 4,5% în soldul total al împrumuturilor din sistemul bancar, din care 3,8% revine populaţiei şi 0,7% firmelor. Soldul creditelor acordate de bănci populaţiei şi firmelor se situa în luna noiembrie a anului trecut la 213,66 miliarde lei. Raportat la această valoare, împrumuturile în franci pentru persoane fizice reprezintă 8,12 miliarde lei.
Case de brokeraj din întreaga lume, din New York şi până în Noua Zeelandă, înregistrează pierderi masive în urma deciziei Băncii Naţionale a Elveţiei de a permite aprecierea francului, iar unele dintre acestea au fost nevoite să intre în insolvenţă. Astfel, casa de brokeraj pentru persoane fizice Alpari UK a cerut vineri intrarea în insolvenţă, în urma pierderilor suferite de clienţi din cauza deciziei băncii centrale elveţiene de a renunţa la plafonul valutar.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau