Vremuri grele pentru Fortus Iaşi
Dimensiune font:
Cel de-al doilea semestru de reorganizare judiciară a Fortus SA s-a încheiat cu pierderi colosale, de peste 5 milioane de lei. Consorţiul care administrează compania estimase venituri de 8,5 milioane de lei. În realitate, însă, acestea s-au ridicat la doar 4,7 milioane de lei.
Au trecut deja două trimestre de când activitatea fostului Combinat de Utilaj Greu a intrat în administrarea consorţiului specializat format din Eurobusiness LRJ şi ISD Insolvency. Debutul perioadei de reorganizare judiciară nu a fost de bun augur pentru Fortus, estimările specialiştilor în insolvenţă nefiind îndeplinite de realitatea din fabrică.
Astfel, consorţiul îşi propusese pentru cel de-al doilea trimestru de reorganizare realizarea unor venituri din exploatarea produselor în sumă de 8,5 milioane de lei. În fapt, însă, cei de la Fortus au reuşit doar 4,7 milioane de lei. Cifra totală de afaceri s-a ridicat la doar 3,7 milioane de lei, veniturile din producţia vândută au fost de 3,5 milioane de lei, mult mai mici faţă de estimarea de 8,5 milioane: Mai mult, întrucât cheltuielile de exploatare au fost mari, rezultatul final a fost unul negativ, o pierdere de 5,1 milioane de lei.
Rusia şi China, pieţe de desfacere
Concomitent cu aprobarea planului de reorganizare judiciară Fortus SA Iaşi a avut din nou posibilitatea reluării legăturilor comerciale cu foştii parteneri tradiţionali şi cu alţi potenţiali clienţi. De asemenea, conform reprezentanţilor consorţiului, a crescut şi gradul de încredere în rândul furnizorilor de materii prime, materiale, componente tehnice şi de acţionare, compania integrând în procesele sale de fabricaţie şi de mentenanţă produse componente de la aproximativ 330 de agenţi economici din ţară şi din Europa. „S-a acţionat în direcţia redeschiderii unor pieţe şi s-au deschis relaţiile pe piaţa industriei navale, prioritare fiind contractele externe cu Olanda, Germania şi Cehia, pe piaţa industriei miniere, cu Serbia şi Germania, pe cea a industriei cimentului, cu Germania, România, Belgia, Marea Britanie şi Turcia şi pe piaţa industriei siderurgice în Rusia şi România”, se arată în raportul consorţiului format din Eurobusiness LRJ şi ISD Insolvency.
În plus, tot în cadrul planului de reorganizare judiciară, compania a demarat măsuri şi programe de marketing care vizează deschiderea relaţiilor cu piaţa din Rusia şi din China.
Pentru marfă în valoare de 1.000 de lei combinatul ieşean cheltuieşte 893,9 lei. În plus faţă de cheltuielile curente, compania a înregistrat şi suma de 757.706 lei reprezentând penalităţi calculate de E.On Energie pentru facturile restante din perioada de observaţie, sumă care nu a fost luată în calcul la realizarea planului de reorganizare judiciară.
Fortus SA Iaşi are în derulare contracte în valoare de 3.952.394 de euro, din care 3.638.394 euro contracte la export – 92% şi 313.460 EUR contracte interne – 8%. Comenzile şi contractele în stadiu de ofertare, negociere şi perspectivă de contractare sunt în valoare de aproximativ 11.500.000 de euro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau