8001. Alături de voi, în fiecare zi
Dimensiune font:
Când am păşit prima oară în redacţia ziarului m-a surprins atitudinea plină de încredere a celor care m-au întâmpinat. Nu m-au întrebat nici unde mă voi vedea peste cinci ani, nici ce aspiraţii am şi nici măcar ce îmi doresc de la noul job, aşa cum se obişnuia pe la interviurile de angajare. Mi-au spus doar ce aşteaptă de la mine şi atât, ceea ce pentru un absolvent de facultate a însemnat enorm. Pornisem la drum cu un capital imens de încredere, un cec în alb, de care am avut grijă. De atunci au trecut mulţi ani, suficient de mulţi ca să înţeleg cât de important este adevărul rostit cu voce tare şi la timp. Am asistat la mineriade, am văzut ascensiuni politice fulminante cu decăderi zgomotoase pentru că oamenii cocoţaţi în funcţii au urmărit doar propriul interes, am văzut afaceri crescând, altele falimentând, am simţit aproape durerea oamenilor lăsaţi pe drumuri de marile privatizări sau de minciunile celor care le-au promis o viaţă mai bună, dar le-au oferit doar zile grele şi o bătrâneţe nefericită.
Am numărat partide de buzunar, am văzut înflorind alianţe care s-au destrămat la primul vot considerat nelalocul lui, am văzut tot felul de şmecheri care până la urmă au sfârşit lăcrimând la verdictul magistraţilor, care le-au dat ani de puşcărie pentru păcatele lor. Am aşteptat, la fel ca mulţi dintre noi, laptele şi mierea de la guverne cu promisiuni sforăitoare, am visat că intrarea în Uniunea Europeană ne va schimba viaţa (dar nimic nu pică din cer), am numărat greve, am socotit pagube de la inundaţii, de pe urma iernilor grele ori a secetelor care au uscat România.
Admit că bucuriile cele mai mari le-am avut atunci când am reuşit să le oferim celor din jur poveşti de succes ale unor oameni care au înţeles că forţa este doar în ei, la fel ca şi reuşita, atunci când am văzut copii isteţi ajunşi studenţi, apoi profesori la universităţi de renume sau oameni importanţi în domeniile pe care şi le-au ales să le onoreze. Am simţit că lucrurile se mişcă în bine atunci când drumurile de pământ au fost înlocuite cu asfalt, când şcolile au aruncat băncile scrijelite şi au pus în loc pupitre moderne, când s-au găsit bani pentru o educaţie performantă, când în spitale au fost aduse aparate cu ajutorul cărora se pot salva vieţi. Am fost martor zi de zi la tot felul de întâmplări, am aflat mii de poveşti pe care le-am retrăit în momentele de bilanţ, aşa cum a fost numărul 8.000 al ziarului.
Astăzi, deschidem o nouă serie şi mi-ar plăcea ca o dată cu numărul 8.001 să fiu martor la multe decizii care să schimbe ţara în bine, astfel încât să nu mai fim citaţi în statistici privind copiii săraci, bătrânii cu pensii de mizerie, spitalele cu probleme, politicienii corupţi ori afaceriştii veroşi. Pentru ca aceste lucruri să fie posibile este nevoie ca oamenii mari de la Bucureşti care şi-au luat angajamentul că vor conduce România să facă tot ceea ce pot astfel încât toţi cei care i-au votat să le ofere încredere şi un cec în alb, astfel încât să-i poată privi mereu în ochi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau